Tanagerul cu ochelari negri este una dintre cele mai discrete și totuși memorabile păsări ale pădurilor tropicale umede din America de Sud. Masculul are un aspect aproape aristocratic: corp zvelt, de un galben-verzui foarte fin pe spate și aripi, pieptul și burta într-un galben pal, iar capul dominat de acea marcă spectaculoasă – o „mască” neagră lată care îi înconjoară ochii ca o pereche de ochelari de soare vechi. Sprâncenele negre groase se continuă cu o dungă neagră ce coboară spre obraji, creând impresia unei priviri serioase, aproape melancolice.

Femela este mai sobră, îmbrăcată în tonuri de măsliniu-verzui, dar păstrează aceeași mască neagră în jurul ochilor, semn distinctiv al speciei. Trăiește de obicei în perechi sau în grupuri mici familiale, căutând insecte și fructe mici prin straturile medii și superioare ale pădurii, rar coborând aproape de sol.

Vocea lui este surprinzător de delicată pentru un tanager – un șuierat subțire, melancolic, care se aude mai degrabă ca un suspin decât ca un cântec exuberant. Tocmai această discreție îl face atât de special: în mijlocul corului asurzitor al pădurii tropicale, tanagerul cu ochelari negri pare să șoptească doar pentru cine știe să asculte cu adevărat.

O pasăre care nu strigă, nu se etalează, ci doar trece elegant prin lumină, purtând mereu acei „ochelari” negri de parcă ar ști un secret al pădurii pe care nu vrea să-l dezvăluie nimănui.

Advertisement

Deputatul neafiliat de Călărași, Cristian Rusu, a transmis un mesaj public cu prilejul sărbătorii Bobotezei, în care a subliniat importanța credinței, a curățirii sufletești și a valorilor creștine ca elemente de coeziune pentru comunitate.

În postarea publicată pe rețelele sociale, parlamentarul a evidențiat rolul spiritual al acestei sărbători, arătând că Boboteaza reprezintă un moment de reflecție și întărire a legăturilor dintre oameni. Totodată, acesta a reafirmat ideea că dezvoltarea județului Călărași poate fi realizată doar prin efort comun și printr-o relație constantă între aleși și cetățeni.

Mesajul are și o componentă simbolică, deputatul urând sănătate și binecuvântare pentru călărășeni și pentru întreaga țară, într-un context marcat de începutul unui nou an și de așteptări legate de stabilitate și solidaritate.

Advertisement

Ești singur, epuizat, înghețat, cu picioarele înfundate în zăpadă până la genunchi și cu plămânii arzând. Știi că următorul pas ar putea fi ultimul. Și atunci… apare.

Nu e o halucinație zgomotoasă, nu e o voce care urlă. E doar o prezență. Calmă. Sigură. Cineva care merge lângă tine. Nu-l vezi, dar îi simți ritmul pașilor. Știi – pur și simplu știi – că nu ești singur. Și, cel mai ciudat: această prezență pare să știe mai bine decât tine încotro trebuie să mergeți.

Fenomenul poartă numele de Sindromul celui de-al Treilea Om și a fost întâlnit în cele mai extreme situații: expediții polare eșuate, naufragii, alpiniști blocați pe fețe de moarte, supraviețuitori ai cutremurelor sau accidentelor montane.

Printre cei care l-au descris se numără:

Advertisement

• Sir Ernest Shackleton (expediția Endurance, Antarctica)
• alpinistul Joe Simpson (Peru, în „Touching the Void”)
• exploratoarea polară Ann Bancroft
• escaladorul Reinhold Messner
• numeroși supraviețuitori ai avalanșelor și ai războaielor

Explicațiile oficiale variază:

• Creierul în modul de supraviețuire extrem creează o „personalitate de criză” disociată (teoria lui John Geiger, autorul cărții „The Third Man Factor”)
• Mecanism de coping prin personificarea instinctului de supraviețuire
• Halucinație hipnagogică indusă de stres, hipoxie, frig, deshidratare, epuizare
• Bucăți de memorie autobiografică externalizate și percepute ca prezență exterioară

Totuși, rămân câteva detalii care incomodează explicațiile exclusiv neurologice:

• prezența știe uneori drumul mai bine decât persoana în cauză
• în unele cazuri mai mulți oameni au simțit simultan aceeași prezență (deși rar)
• foarte des apare doar în momentul critic maxim și dispare imediat ce pericolul scade semnificativ

Așadar… este doar un truc al minții care ne ajută să nu renunțăm? Sau poate, în anumite momente de criză absolută, granița dintre „eu” și „ceva dincolo de eu” devine atât de subțire încât simțim, pentru câteva ore sau minute, că nu suntem singuri în propriul cap?

Poate că al Treilea Om nu vine să ne salveze de moarte. Vine să ne amintească – cu o blândețe terifiantă – că, uneori, până și în cel mai negru întuneric, există ceva care încă merge alături de noi.

Chiar și atunci când credem că am rămas complet singuri.