Primăria Municipiului Călărași informează contribuabilii, persoane fizice și juridice, că plata impozitelor și taxelor locale aferente anului 2026 poate fi efectuată începând cu data de 12 ianuarie 2026.

Obligațiile către bugetul local pot fi achitate prin mai multe metode, puse la dispoziție pentru a facilita accesul contribuabililor. Plata se poate realiza prin decontare bancară, în numerar sau cu cardul bancar la punctele de încasare din cadrul instituției, dar și online, prin aplicațiile AVANSIS Online, AVANSIS Mobile sau prin Sistemul Național de Plată Online-Ghișeul.ro. Autoritatea locală precizează că aceste aplicații oferă un nivel ridicat de siguranță privind confidențialitatea datelor personale.

Pentru cei care aleg să își achite integral obligațiile fiscale până la 31 martie 2026, Primăria acordă o bonificație de 10% pentru impozitul pe clădiri, terenuri și mijloace de transport, conform Hotărârii Consiliului Local nr. 241/2025.

Totodată, administrația locală reamintește că neplata la termen atrage majorări de întârziere de 1% pe lună sau fracțiune de lună, calculate începând cu ziua imediat următoare scadenței și până la stingerea integrală a sumei datorate.

Advertisement

Un alt termen important vizează depunerea rapoartelor de evaluare a clădirilor deținute de persoane fizice și juridice. Acestea pot fi depuse până la 31 martie 2026, în vederea aplicării prevederilor Codului Fiscal.

În ceea ce privește relația directă cu publicul, Primăria Municipiului Călărași funcționează după următorul program:

• Luni – Joi:

  • 08:30 – 14:00 – constatare, impunere, urmărire și executare silită;

  • 08:00 – 16:00 – încasarea creanțelor bugetare;

• Vineri:

  • 08:30 – 13:00 – constatare, impunere, urmărire și executare silită;

  • 08:00 – 13:30 – încasarea creanțelor bugetare.

Reprezentanții administrației locale încurajează utilizarea metodelor online de plată, ca alternativă rapidă și eficientă, menită să reducă timpul de așteptare și aglomerația la ghișee.

Advertisement

Într-un colț uitat de lume al Norvegiei de Nord, dincolo de cercul polar arctic, se întinde o mică insulă cu numele de Sommarøy – „insula de vară”. Casele ei pictate în culori stridente (turcoaz electric, galben-canar, roșu aprins, violet intens) par să sfideze atât întunericul polar al iernii, cât și monotonia peisajului nordic. Dar ceea ce face cu adevărat Sommarøy specială nu este culoarea caselor, ci decizia radicală luată de locuitorii săi în iunie 2019: au renunțat oficial la timp.

Totul a început ca o glumă bună între pescari și câțiva tineri din sat. „De ce să ne mai uităm la ceas? Oricum soarele nu apune săptămâni întregi vara, iar iarna nici nu răsare!” Au mers la primăria din Tromsø cu o propunere serioasă: să declare Sommarøy prima „zonă fără timp” de pe planetă. Spre surprinderea tuturor, autoritățile locale au acceptat ideea, iar în doar câteva zile au apărut și gesturile concrete.

Sătenii au strâns toate ceasurile publice din sat – de la cel de la intrare, de la magazinul mic, de la școală și chiar de la bisericuță. Le-au pus într-o cutie mare de lemn, au bătut capacul în cuie și au scris pe el: „Timpul – returnabil la cerere”. Semnul de bun venit de la intrarea în insulă a fost schimbat: „Bine ați venit în Sommarøy. Lăsați timpul aici, vă rugăm.”

De atunci, viața curge după un ritm mult mai vechi decât cel al ceasului cu arc. Pescarii ies pe mare când văd că valurile sunt prietenoase și cerul e clar. Copiii se joacă până obosesc, nu până la o anumită oră. Cine are chef gătește, cine e obosit se culcă – indiferent dacă e miezul nopții sau ora prânzului. Chiar și sărbătorile și întâlnirile au devenit flexibile: „Ne vedem când se aprind primele lumini la casele vecinilor” sau „Venim la cafea după ce termină fluxul”.

Advertisement

Locuitorii spun că schimbarea a adus o liniște neașteptată. Nu mai există expresia „îmi pare rău, am întârziat”. Nu mai există stresul de a prinde autobuzul de la feribot. Nu mai există rușinea de a ajunge ultimul la masă. Timpul, acea tiranie invizibilă care ne ghidează viața în majoritatea locurilor, a fost pur și simplu scos din ecuație.

Desigur, insula nu este complet ruptă de lume. Pentru cei care au nevoie de orar (feribotul, avionul spre Tromsø, programul la spital), există totuși câteva ceasuri ascunse în buzunare sau pe telefoane. Dar în viața de zi cu zi a satului ele sunt ignorate cu bună știință.

Sommarøy a devenit între timp o mică atracție turistică neobișnuită. Oamenii vin să vadă cu ochii lor cum arată un loc în care timpul nu mai are putere. Unii se plimbă nedumeriți, alții se așază pe stânci și privesc ore în șir marea, fără să știe cât e ceasul – și tocmai asta îi face să zâmbească.

Insula asta mică, cu doar câteva zeci de locuitori permanenți, a devenit un fel de manifest viu: o demonstrație simplă și tăcută că, poate, viața ar putea fi trăită și fără graba permanentă, fără numărătoarea inversă, fără sentimentul că fiecare minut trebuie „folosit productiv”.

Aici, pe Sommarøy, timpul nu a dispărut. Doar a fost pus la loc – înapoi în cutia lui de lemn, închisă bine cu cuie ruginite. Și, cel puțin pentru moment, nimeni nu se grăbește să-l scoată de acolo.

Advertisement

Karen Cleveland reușește ceva rar în „Acces interzis”: transformă birocrația spionajului într-un coșmar intim, aproape domestic. Nu avem aici urmăriri prin orașe exotice sau împușcături în ploaie. Avem o femeie obișnuită, analistă CIA, care descoperă că bărbatul cu care împarte patul de ani de zile ar putea fi exact genul de om pe care ea îl vânează zi de zi.

Romanul pornește lent, aproape banal: o investigație de rutină, o listă de suspecți, câteva nume care nu se leagă. Apoi, dintr-o dată, totul se prăbușește. Personajul principal, Vivian, se trezește prinsă între datoria față de țară și dragostea față de familie. Fiecare pagină sporește senzația de claustrofobie: minciunile se înlănțuie, alegerile devin imposibile, iar încrederea – acel lucru pe care îl considerăm firesc – se dovedește a fi cea mai fragilă dintre iluzii.

Stilul este curat, precis, fără excese. Autoarea (ea însăși fostă analistă CIA) știe exact ce detalii tehnice să lase să transpară și ce să ascundă, creând o atmosferă de autenticitate apăsătoare. Nu e nevoie de violență grafică; teama adevărată vine din tăceri, din priviri evitate, din întrebarea mută: „Cât de bine îl cunosc pe cel de lângă mine?”

Personajele secundare sunt și ele bine conturate, mai ales copiii și mama lui Vivian, care aduc în poveste o dimensiune umană dureroasă. Pentru că trădarea, atunci când lovește acasă, nu distruge doar cariere – distruge vieți întregi.

Advertisement

„Acces interzis” este un thriller psihologic de cea mai bună calitate: te ține cu sufletul la gură nu prin acțiune spectaculoasă, ci prin întrebarea constantă „și dacă eu aș fi în locul ei, ce aș face?”. Puține cărți te lasă atât de neliniștit la final – și atât de convins că adevărul adevărat e întotdeauna mai scump decât ne-am dori să credem.

Lectură obligatorie pentru iubitorii de spionaj realist, tensionat și profund uman.