Roger Brown are totul aparent sub control: este cel mai căutat „vânător de capete” din Norvegia, bărbat chipeș, căsătorit cu o femeie superbă, trăiește într-o vilă de vis și poartă costume care costă cât salariul anual al unui profesor. Dar în spatele zâmbetului perfect se ascunde o frică teribilă – frica de a nu fi suficient, de a pierde femeia pe care o iubește, de a fi descoperit ca un impostor. Pentru a-și hrăni orgoliul și a menține fațada, Roger are un hobby secret: fură tablouri de valoare din casele candidaților pe care îi intervievează.

Totul se prăbușește în clipa în care îl întâlnește pe Clas Greve – olandez de origine, fost mercenar, posesor al unui Rubens pierdut și, mai ales, candidatul ideal pentru funcția de director la cea mai mare firmă de tehnologie din țară. Din acel moment, Roger intră într-o spirală dementă în care nimic nu mai e ce pare: nici soția, nici amanta, nici poliția, nici el însuși.

Jo Nesbø reușește un tur de forță rar întâlnit: pornește ca un roman psihologic despre nesiguranță masculină și lăcomie, apoi se transformă treptat într-un thriller de urmărire brutal, iar spre final devine un coșmar aproape horror, cu scene care îți taie respirația (cea cu toaleta din groapa de gunoi rămâne de neuitat). Umorul negru și autoironia sunt prezente în fiecare pagină, chiar și în momentele cele mai sângeroase – iar asta face cartea deopotrivă amuzantă și terifiantă.

Personajul lui Roger Brown este o capodoperă de construcție: detestabil și adorabil în același timp, mincinos patologic, dar și incredibil de inteligent și de inventiv când e cu spatele la zid. Cititorul oscilează permanent între dorința de a-l lovi și nevoia de a-l vedea scăpând.

Advertisement

Ritmul este necruțător, răsturnările de situație vin una după alta, iar finalul – deși complet nebun – este perfect logic în universul creat de autor. „Vânătorii de capete” nu e doar un thriller excelent executat; este și o satiră mușcătoare la adresa lumii corporatiste, a pieței de artă și a bărbaților care cred că pot cumpăra totul cu bani sau cu minciuni.

Dacă îți plac poveștile în care eroul coboară treaptă cu treaptă în propriul infern, dacă apreciezi umorul negru și adrenalina pură, cartea asta te va prinde din prima pagină și nu-ți va mai da drumul până la ultima propoziție. Și mult după aceea, vei privi cu alți ochi orice interviu de angajare.

În mijlocul mlaștinilor tropicale, acolo unde apa abia dacă ține greutatea unui om, o pasăre aparent fragilă sfidează orice lege a greutății: jacana. Cu picioare subțiri cât bețele și degete lungi cât nuca, ea pășește ușor peste frunzele de nuferi și peste covorul verde plutitor ca și cum ar dansa pe apă. Dar frumusețea aceasta ascunde un rol uriaș, fără de care întreaga mlaștină s-ar prăbuși.

Jacana este grădinarul nevăzut al apelor tropice. Ciocul ei ascuțit și lung scormonește neobosit în noroi și printre rădăcinile plantelor acvatice, vânând larve de țânțari, melci și mici nevertebrate. Fără ea, acești melci și larve s-ar înmulți exploziv și ar devora în câteva săptămâni toate frunzele tinere de nuferi, salvinia și alte plante care plutesc la suprafață. Odată distrus covorul verde, soarele fierbinte ar pătrunde până la fundul apei, ar supraîncălzi totul și ar ucide peștii și broaștele care depind de umbra răcoroasă. Mlaștina s-ar transforma rapid într-un bazin mort și fierbinte.

Mai mult, când jacana își face cuibul direct pe frunzele plutitoare, ea alege doar locurile unde vegetația este prea deasă. Prin greutatea ouălor și a puilor, frunzele se scufundă ușor și forțează plantele să crească mai viguros în lături, împiedicând formarea unor „insule” compacte care ar bloca lumina și oxigenul în adâncuri. Astfel, pasărea menține echilibrul perfect între lumină și umbră, între apă deschisă și vegetație plutitoare.

Chiar și felul ei unic de a crește puii contribuie la sănătatea mlaștinii. Masculul, cel care poartă puii sub aripi și îi duce în siguranță, aleargă zilnic kilometri întregi peste nuferi. Aceste alergări constante împiedică acumularea de alge și de resturi vegetale care altfel ar putrezi și ar consuma tot oxigenul din apă.

Advertisement

Mică, colorată și aparent neînsemnată, jacana este de fapt inima care bate în ritmul mlaștinii. Fără pașii ei ușori și fără ciocul ei harnic, covorul verde care acoperă apele tropicale s-ar rupe în bucăți, iar una dintre cele mai bogate lumi vii de pe pământ s-ar scufunda în tăcere și moarte. Dansatoarea cu degete de vrăjitoare este, de fapt, cel mai important paznic al mlaștinilor tropicale.

Ceaiul de dafin cu salvie și scorțișoară – pregătire și beneficii curative

Acest ceai este unul dintre cele mai eficiente remedii naturale pentru problemele digestive și, în plus, ajută la reducerea stratului de grăsime abdominală. Totuși, trebuie să fim realiști: niciun ceai din lume nu poate face minuni de unul singur, fără implicarea noastră.

O dietă echilibrată, moderată și puțină mișcare zilnică vor amplifica efectele ceaiului și ne vom bucura mult mai rapid de beneficiile sale.

Ingrediente necesare pentru 1 litru de ceai:

Advertisement

• 1 litru de apă (preferabil plată)
• 5 frunze de dafin
• o mână generoasă de frunze de salvie (aprox. 15–20 g)
• 1 băț de scorțișoară

Mod de preparare:

1. Pune apa la fiert într-un vas.
2. Când apa începe să clocotească, adaugă toate ingredientele.
3. Lasă să fiarbă la foc mic timp de 15 minute.
4. Oprește focul, acoperă vasul și lasă la infuzat încă 5–10 minute (opțional, pentru un gust mai intens).
5. Strecoară și păstrează ceaiul într-un termos sau în frigider.

Mod de consum recomandat:

• Săptămâna 1: 1 cană pe zi (împărțită în 2 reprize – dimineața și seara), pe stomacul gol.
• Din săptămâna 2: crește treptat până la 2 căni pe zi.
• Pentru rezultate optime, consumă-l în mod constant timp de cel puțin 3–4 săptămâni.

Nu uita: ceaiul funcționează excelent doar în combinație cu o alimentație sănătoasă și mișcare regulată. Savurează-l și vei observa diferența!