Radu Mărculescu, ofițer de aviație român, a fost arestat în 1950 sub acuzația absurdă de spionaj în favoarea americanilor și condamnat la 10 ani de lagăr în Uniunea Sovietică. Cartea sa, „Pătimiri și iluminări din captivitatea sovietică”, apărută în 1994, nu este doar o cronică a suferinței fizice și morale îndurate în închisorile din Chișinău, Vorkuta și alte locuri de deportare, ci și un extraordinar document al rezistenței sufletești.

Autorul povestește cu o claritate aproape chirurgicală umilințele, bătăile, foamea cumplită și munca silnică la minus 50 de grade, dar nu se oprește la descrierea grozăviilor. Ceea ce face această carte cu adevărat valoroasă este accentul pus pe „iluminări” – momentele de har în mijlocul iadului. Mărculescu mărturisește cum, în cel mai întunecat moment al detenției, a trăit o experiență mistică profundă care i-a schimbat definitiv viața interioară și l-a întărit în credința creștină. Aceste pagini despre rugăciune, despre solidaritatea dintre deținuți și despre sensul suferinței sunt scrise cu o simplitate copleșitoare și cu o autentică trăire duhovnicească.

Stilul este sobru, fără patetism ieftin, fără răzbunare. Autorul nu urăște poporul rus, ci condamnă cu tărie sistemul comunist care a distrus milioane de vieți – atât ale deținuților, cât și ale torționarilor înșiși. Capitolele despre întoarcerea în țară, despre reabilitarea formală și despre dificultatea de a vorbi deschis într-o Românie încă sub regimul ceaușist adaugă un strat suplimentar de dramă și autenticitate.

„Pătimiri și iluminări din captivitatea sovietică” rămâne una dintre cele mai puternice mărturii românești despre Gulag, alături de cărțile lui Nicolae Steinhardt sau Lentul Ivanescu. Este o lectură care doare, dar care înalță. O carte pe care orice român ar trebui să o citească măcar o dată, nu doar pentru a înțelege ce a însemnat comunismul, ci și pentru a descoperi că, în mijlocul celei mai crunte încercări, omul poate găsi lumină.

Advertisement

Lămâia este cel mai răspândit citric de pe glob, originar din Asia, și este folosită cu succes în bucătărie, medicină, cosmetice și chiar în produsele de curățenie naturale.

Ceaiul cald de lămâie este unul dintre cele mai eficiente remedii naturale pentru detoxifierea ficatului. Este recomandat să-l bei de cel puțin 4 ori pe săptămână, dimineața, pe stomacul gol, pentru rezultate vizibile.

Datorită conținutului excepțional de vitamina C și antioxidanți, ceaiul de lămâie:

• întărește sistemul imunitar
• accelerează metabolismul și previne depunerea grăsimilor
• reduce oboseala cronică
• are efect antiseptic puternic și combate infecțiile
• ajută la reglarea tensiunii arteriale
• previne și combate răcelile și gripele
• scade colesterolul „rău”
• previne formarea pietrelor la rinichi și ajută la eliminarea celor existente

Rețeta de bază – Ceai de lămâie fierbinte (1 porție)

1. Pune la fiert 300 ml de apă.
2. Stoarce sucul de la jumătate de lămâie (preferabil bio).
3. Când apa începe să fiarbă, adaugă sucul de lămâie.
4. Oprește focul, acoperă vasul și lasă la infuzat 8–10 minute.
5. Îndulcește după gust cu 1 linguriță de miere (adaugă mierea doar după ce temperatura scade sub 40 °C ca să nu-i distrugi proprietățile).
6. Bei călduț, sorbind încet.

Variante pentru efecte și mai puternice

1. Ceai de lămâie cu ghimbir (antiinflamator și termogenic) Adaugă în apă, odată cu sucul de lămâie, 1 linguriță de ghimbir proaspăt ras sau ½ linguriță pudră de ghimbir. Excelent pentru slăbire și imunitate.

2. Ceai de lămâie cu bicarbonat (alcalinizant și digestiv) După ce adaugi sucul de lămâie în apa clocotită, pune și ½–1 linguriță de bicarbonat de sodiu alimentar și amestecă până se dizolvă complet. Apare o reacție ușoară cu spumă – e normal. Foarte eficient pentru echilibrarea pH-ului și eliminarea acidității.

Advertisement

3. Ceai de lămâie cu ardei iute (accelerator metabolic maxim) Adaugă în apa fierbinte, împreună cu sucul de lămâie, un vârf de cuțit sau ¼–½ linguriță de pudră de ardei iute (cayenne sau chilli). Crește dramatic arderea grăsimilor și circulația.

Sfat final: folosește mereu lămâi proaspete și, dacă e posibil, netratate. Coaja conține de 5–10 ori mai mulți antioxidanți decât sucul – poți tăia și câteva felii subțiri cu coajă (bine spălate) și le poți lăsa la infuzat pentru un efect și mai puternic.

Un pahar dimineața și vei simți diferența în doar câteva zile!

Advertisement

În inima pădurilor tropicale umede din sud-estul Braziliei și nord-estul Argentinei, printre ramurile înalte ale copacilor uriași, trăiește una dintre cele mai frumoase și mai amenințate păsări din lume: guanul cu frunte neagră. Cu penajul de un verde-smarald strălucitor, gâtul alb-albăstrui și ciocul albastru-deschis, această pasăre mare, de mărimea unei curci, pare ruptă dintr-o lume străveche.

Numele său vine de la creasta neagră și ciufulită de pe frunte și de glasul caracteristic, un fluierat puternic și răsunător care seamănă cu un „pia-pia” metalic, auzit adesea în zorii zilei când stolurile coboară din coronamentul copacilor pentru a se hrăni cu fructe. Este o pasăre strict frugivoră: palmieri, lauracee, mirtacee – nimic nu-i scapă. Semințele pe care le înghite întregi sunt răspândite apoi prin pădure odată cu dejecțiile, făcând din guan un grădinar esențial al pădurii atlantice.

Trăiește în grupuri familiale de 5–12 indivizi, petrecându-și cea mai mare parte a vieții în vârfurile copacilor, la 20–30 de metri înălțime. De acolo sare de pe o creangă pe alta cu o dexteritate surprinzătoare pentru dimensiunea sa, folosindu-și aripile late doar pentru planări scurte. Doar femela coboară la sol pentru a-și construi cuibul simplu, dintr-o platformă de crengi, în care depune de obicei două ouă mari și albe.

Din păcate, frumusețea și carnea sa gustoasă au atras vânătorii de secole. La aceasta s-a adăugat tăierea masivă a pădurii atlantice – astăzi mai există doar 7–10 % din suprafața inițială. Guanul cu frunte neagră a dispărut complet din multe zone în care altădată era comun. Astăzi este considerată specie pe cale de dispariție critică, cu o populație estimată la mai puțin de 1.000 de indivizi matur în sălbăticie.

Advertisement

Câteva proiecte curajoase de reintroducere, în special în rezervația naturală din regiunea Misiones (Argentina) și în parcuri private din statul São Paulo, au început să dea roade. Pui eclozați în captivitate și crescuți cu grijă sunt eliberați treptat în zone protejate, unde li se montează emițătoare pentru a le urmări deplasările. Primele semne sunt încurajatoare: stoluri mici au început din nou să fluieră diminețile în pădurile regenerate.

Dacă pădurea atlantică va mai primi o șansă, atunci și guanul cu frunte neagră – această bijuterie vie a Americii de Sud – ar putea să-și recapete glasul pierdut printre frunze.