Pregătirile pentru sezonul sărbătorilor au început oficial la Călărași, odată cu montarea patinoarului amplasat tradițional în fața sediului Consiliului Județean. Spațiul deja familiar pentru mii de localnici prinde din nou viață, pregătit să aducă aceeași energie festivă care a animat orașul în edițiile trecute.

Lucrările de instalare sunt în plină desfășurare, iar organizatorii promit o nouă iarnă cu momente memorabile, dedicată familiilor, copiilor și tuturor celor care așteaptă cu nerăbdare deschiderea oficială. Patinoarul, devenit deja un reper al lunilor de decembrie la Călărași, revine în același format îndrăgit, cu acces facil și un program gândit pentru toate vârstele.

Și în acest an, Călărași Press rămâne partener media oficial al evenimentului. Redacția va transmite live de fiecare dată când vor avea loc activități speciale, momente tematice sau deschideri de program, pentru ca întreaga comunitate să fie conectată în timp real la atmosfera de pe patinoar.

Organizatorii anunță că vor reveni în zilele următoare cu detalii despre program, tarife și data inaugurării. Până atunci, montarea structurii continuă, iar centrul orașului începe să capete treptat conturul unui decor de sărbătoare.

Advertisement

Călărașiul se pregătește să intre în spiritul Crăciunului, iar patinoarul din fața Consiliului Județean rămâne unul dintre cele mai așteptate puncte de atracție din această iarnă.

Trogonul mascat este una dintre cele mai frumoase și discrete păsări din familia trogonilor, întâlnită frecvent în pădurile umede și înalte din regiunea Anzilor și a munților izolați din America de Sud. Această specie, cu o lungime de aproximativ 27 de centimetri și o greutate în jur de 56 de grame, impresionează prin coloritul său viu și contrastant, care variază ușor în funcție de cele opt subspecii recunoscute.

Masculul adult este o adevărată operă de artă a naturii: capul și pieptul superior sunt acoperite de o mască neagră catifelată, care contrastează puternic cu cercul orbital roșu-aprins și ciocul galben. Partea superioară a corpului strălucește într-un verde-smarald irizant, cu reflexii bronzii, în timp ce burta este de un roșu intens și vibrant. Coada lungă, cu vârf pătrat, prezintă bare albe fine pe partea inferioară, iar o bandă îngustă albă separă pieptul de abdomen. Femela este mai puțin spectaculoasă, cu tonuri de gri și maro în loc de verde și negru, dar păstrează burta roșie și ochii încercuiți cu roșu pal.

Aceste păsări preferă habitatele umede și răcoroase din pădurile de cloud forest, la altitudini între 1200 și 3000 de metri, unde ceața persistentă și vegetația densă le oferă protecție perfectă. Trăiesc solitar sau în perechi, stând nemișcate ore întregi pe crengi, de unde pândesc prada: insecte capturate în zbor sau fructe suculente pe care le înghit întregi, contribuind astfel la dispersarea semințelor în ecosistem.

Reproducerea are loc în sezonul umed, când hrana este din belșug. Perechile își sapă cuibul în lemnul moale al trunchiurilor putrezite, la înălțimi mici, unde femela depune de obicei 2-3 ouă. Ambii părinți participă la incubare și hrănirea puilor, demonstrând un comportament familial atent.

Advertisement

Deși nu este considerată o specie amenințată, trogonul mascat depinde puternic de pădurile intacte, iar defrișările reprezintă o potențială primejdie pentru populațiile locale. Observarea lui în sălbăticie rămâne o experiență magică pentru pasionații de ornitologie, datorită aspectului său regal și prezenței discrete în coronamentul pădurilor andine. O adevărată comoară vie a munților sud-americani!

Era o zi de primăvară a anului 1620, când râul Tamisa curgea liniștit prin inima Londrei, ascunzând sub oglinda apei un secret ce avea să schimbe lumea. Pe mal, lângă palatul Westminster, stătea un bărbat înalt, cu barba roșcată și ochii plini de vise: Cornelis Drebbel, olandezul venit din Alkmaar, alchimist, inginer și, mai presus de toate, visător al adâncurilor.

Regele Iacob I îl chemase. „Vreau să văd ceva ce nimeni n-a mai văzut”, îi spusese monarhul, cu vocea răgușită de tutun și curiozitate. „O barcă ce merge sub apă, ca un pește de fier.” Drebbel zâmbise. Știa că poate. Mulți ani încercase în atelierul său: tuburi de sticlă, piele de vacă unsă cu seu, lemn de stejar bine închegat. Îi luase trei încercări eșuate, dar a patra… a patra fusese perfectă.

Barca era mică, ca o luntre de pescar, dar cu un trup ciudat: coaste de lemn, acoperite cu piele groasă, unsă până strălucea. Înăuntru, două rânduri de bănci pentru 12 vâslași și un loc special, în față, pentru „căpitanul adâncurilor” – însuși Drebbel. Deasupra, șase tuburi lungi, ca niște coșuri de fum, dar goale pe dinăuntru, ieșeau din acoperișul de piele și se ridicau până la suprafață, ca niște nări de balenă.

Ziua testului venise. Soarele apunea peste Greenwich când barca fu coborâtă în apă. Vâslașii, oameni curajoși aleși dintre marinarii regelui, intrară tremurând. „Dacă nu mai ieșim?”, șopti unul. Drebbel râse blând: „Atunci vom fi primii oameni care au dormit cu peștii.”

Advertisement

Regele stătea pe mal, cu mantia fluturând, alături de curteni și nobili. Un murmur se ridică atunci când barca începu să se scufunde. Lent, ca o frunză care cade, dispăru sub apă. Doar cele șase tuburi rămâneau la suprafață, ca niște degete ridicate spre cer.

Înăuntru, era întuneric și umezeală. Vâslașii trăgeau de lopeți prin găuri etanșate cu cârpă unsă. Aerul era greu, dar Drebbel scoase dintr-o ladă o substanță ciudată – salpetru ars lent – și o puse într-un vas de fier. Flacăra mică, albăstruie, începu să „mănânce” aerul rău și să scoată unul proaspăt. „Magie!”, șoptiră vâslașii. „Nu magie”, spuse Drebbel, „doar știință.”

Timpul trecea. O oră. Două. Trei. Pe mal, regele își mușca buza. „S-au înecat?”, întreba un nobil. Dar atunci… tuburile începură să se miște. Barca urca. Lent, ca un vis care se trezește.

Când capacul se deschise, Drebbel ieși primul, ud, dar zâmbind. Vâslașii îl urmară, palizi, dar vii. Regele alergă spre ei. „Cât ați stat jos?”, întrebă. „Trei ore, Maiestate”, răspunse Drebbel. „Și am parcurs drumul până la Greenwich și înapoi. Sub apă. Fără să vedem soarele.”

Un vuiet se ridică. Applauze. Strigăte. Un nobil plângea. Regele îl îmbrățișă pe olandez: „Ai învins marea, omule!”

Advertisement

Barca lui Drebbel nu a intrat niciodată în război. A rămas o minune, o poveste spusă la focuri de tabără. Dar în adâncul ei, în lemnul acela uns cu seu, în tuburile care respirau pentru oameni, se născuse viitorul. Câteva secole mai târziu, alți oameni, în alte submarine, aveau să ducă războaie sub valuri, să exploreze abisuri, să caute comori pierdute.

Dar primul… primul a fost al lui Drebbel. Un vis olandez, împlinit pe Tamisa, într-o zi de primăvară, când omul a învățat să respire sub apă.