Connect with us

Știri

Avertizările de vreme rea nu încetează să apară: Cod galben de vânt în județul Călărași! Recomandările CNAIR pentru șoferi

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o nouă atenționare de cod galben pentru intensificări ale vântului în județul Călărași, valabilă până sâmbătă, 23 noiembrie, ora 10:00. Fenomenele meteorologice vizate includ rafale de vânt care vor atinge 50-70 km/h, cu intensificări mai puternice în sudul Munteniei și Olteniei. În zonele montane ale țării sunt așteptate ninsori abundente și viscol. 

„În Dobrogea, jumătatea sudică a Munteniei și Olteniei, în sudul Transilvaniei vântul va avea intensificări, cu viteze de 50…70 km/h. Local la munte va fi viscol, cu viteze ale vântului de 60…80 km/h, iar pe creste, rafalele vor depăși temporar 80…100 km/h”, precizează ANM pentru perioada 22 noiembrie, ora 20 – 23 noiembrie, ora 10. 

În contextul în care vremea nu pare să se îmbunătățească, iar vântul continuă să sufle în județul Călărași, Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a emis o atenționare pentru șoferi.

CNAIR recomandă șoferilor să fie extrem de precauți, să verifice prognoza meteo înainte de a pleca la drum și să își echipeze autoturismele corespunzător. Pe drumurile din județul Călărași și pe principalele artere de circulație din țară pot apărea condiții periculoase din cauza vântului puternic, viscolului și precipitațiilor.

Advertisement

Prima avertizare meteorologică de cod galben de vânt în județul Călărași a venit miercuri și a fost prelungită în mai multe rânduri. 

Știri

Deputat Mihai Gheorghe (AUR): „Guvernul lovește în viitorul României prin tăierea burselor studenților”

mihai gheorghe

Deputatul AUR Mihai Gheorghe: „Nu acceptăm ca bursele studenților să fie transformate în vouchere de austeritate!”

„Auzim vocea studenților! Bursele nu sunt un moft. Sunt un drept câștigat prin muncă, nu o favoare pe care o poate retrage guvernul după bunul plac!”

Deputatul AUR de Călărași, Mihai Claudiu Gheorghe, reacționează ferm la intenția actualului guvern de a modifica sistemul de burse studențești, sub pretextul așa-zisei „reforme bugetare”. Potrivit parlamentarului, transformarea burselor în simple „vouchere” sau „stimulente” fără garanții este un atac direct la viitorul tinerilor din România.

„Aceasta nu este o reformă. Este o formă de austeritate ascunsă, care lovește exact acolo unde România are cea mai mare nevoie să investească: în educație, în inteligență, în tinerii săi”, a declarat Mihai Gheorghe.

Advertisement

Acesta avertizează că eliminarea burselor reale și înlocuirea lor cu mecanisme vagi înseamnă, de fapt, descurajarea performanței și ignorarea nevoilor reale ale studenților. „Bursa de merit nu este un premiu de lux. Este o recompensă corectă pentru efort, o motivație și un sprijin real. Educația nu este o cheltuială – este singura investiție pe termen lung pe care un stat cu viziune o poate face.”

Parlamentarul călărășean îi îndeamnă pe studenți să ia atitudine și să își apere drepturile, declarând că AUR va susține în Parlament orice demers care să garanteze burse corecte, predictibile și accesibile.

„Dragi studenți, nu tăceți! Voi sunteți vocea viitorului acestei țări. Nu lăsați birocrații și contabilii austerității să vă fure șansa la o viață mai bună. România are nevoie de voi!”, a transmis deputatul AUR.

Advertisement
Continue Reading

Știri

Sprijin pentru peste 2 milioane de gospodării: Vouchere pentru consumatorii aflați în risc de sărăcie energetică

Guvernul României a aprobat, în ședința de astăzi, inițiativa elaborată de Ministerul Muncii Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale și Ministerul Energiei prin care persoanele aflate în risc de sărăcie energetică vor primi ajutoare pentru plata facturilor. Începând cu 1 iulie 2025, consumatorii eligibili vor putea beneficia de un ajutor lunar în valoare de 50 de lei, pentru plata facturilor la energie electrică.

Măsura vizează sprijinirea persoanelor singure cu venituri sub 1.940 lei/lună și familiilor cu venituri medii sub 1.784 lei/lună/persoană. Peste 2,1 milioane de gospodării din întreaga țară vor putea accesa acest sprijin.

„Venim în sprijinul celor care au cea mai mare nevoie. Este un gest de solidaritate și respect față de cetățenii care riscă să nu își poată plăti facturile. Vrem să asigurăm fiecărei familii un trai decent și acces la un serviciu esențial, precum energia electrică”, a declarat Petre-Florin Manole, ministrul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale.

Ajutorul se acordă sub forma unui tichet electronic, care poate fi folosit exclusiv pentru plata facturilor la energia electrică, prin intermediul Poștei Române, fără comisioane sau costuri suplimentare aplicate beneficiarilor.

Advertisement

Cererea se poate depune online, prin aplicația EPIDS gestionată și pusă la dispoziție de Serviciul de Telecomunicații Speciale. Pentru cei care nu au acces la internet, autoritățile locale și oficiile poștale vor oferi sprijin la completarea solicitării.

Continue Reading

Știri

Mesajul unui primar dintr-o localitate din Călărași „Nu mai udați grădinile cu apă de băut!”

apa seceta calarasi

Canicula face ravagii, iar rețeaua de apă a comunei abia mai face față! Primarul Costel Boitan le cere locuitorilor din Valea Argovei să nu mai ude legumele din grădini cu apă de la robinet și să evite risipa pe fondul consumului exagerat din ultimele zile.

🔥 „Temperaturile sufocante ne fac să consumăm mult mai multă apă decât în mod normal”, avertizează edilul, într-un mesaj postat pe Facebook. Boitan face apel la bun-simț și responsabilitate, mai ales către cei care dețin solarii: „Apa de la rețea este pentru uz casnic, nu pentru irigații!”

Situația este la limită: dacă oamenii continuă să ude grădinile cu furtunul, sistemul de alimentare ar putea ceda. „Încercați să udați plantele din grădină cu grijă, la 2-3 zile, fără să faceți risipă de apă”, îndeamnă primarul.

Advertisement
Continue Reading