Broad-billed Roller (Eurystomus glaucurus): O pasăre spectaculoasă a savanelor africane

Broad-billed Roller (Eurystomus glaucurus), cunoscută și sub denumirea de „prigorie cu cioc lat”, este o pasăre vibrant colorată, aparținând familiei Coraciidae, care încântă privitorii cu penajul său strălucitor și comportamentul său acrobatic. Această specie este răspândită în Africa subsahariană, fiind un simbol al savanelor și pădurilor deschise, unde își face apariția cu zboruri spectaculoase și sunete distinctive.

Caracteristici fizice

Broad-billed Roller este o pasăre de dimensiuni medii, cu o lungime de aproximativ 25-27 cm și o greutate de 80-120 de grame. Ceea ce o face inconfundabilă este ciocul său lat, de un galben aprins, care contrastează cu penajul dominat de nuanțe de albastru, violet și brun-cinnamon. Aripile sale sunt lungi și ascuțite, adaptate pentru zboruri rapide și manevre agile, iar coada bifurcată adaugă un plus de eleganță. Masculii și femelele au un aspect similar, fără dimorfism sexual pronunțat.

Habitat și distribuție

Această specie preferă habitatele deschise, cum ar fi savanele, pădurile rare și zonele cu arbori răzleți, dar poate fi întâlnită și în apropierea cursurilor de apă sau în regiuni agricole. Broad-billed Roller este răspândită în Africa de Est, Centrală și de Sud, din țări precum Kenya, Tanzania, Uganda, până în Africa de Sud. Este o pasăre migratoare în unele regiuni, deplasându-se în funcție de anotimpurile ploioase și uscate.

Comportament și dietă

Broad-billed Roller este renumită pentru zborurile sale spectaculoase, în special în timpul ritualurilor de împerechere, când execută acrobații aeriene, cu răsuciri și plonjări impresionante, însoțite de sunete puternice, asemănătoare unor strigăte ascuțite. Dieta sa constă în principal din insecte, cum ar fi gândaci, lăcuste și termite, pe care le capturează în zbor sau le prinde de pe sol. Uneori, poate consuma și mici vertebrate, precum șopârle.

Advertisement

Reproducere

Sezonul de reproducere variază în funcție de regiune, dar de obicei coincide cu sezonul ploios, când hrana este abundentă. Broad-billed Roller cuibărește în scorburi de copaci sau în cavități naturale, unde femela depune 2-4 ouă albe. Ambii părinți participă la clocirea ouălor și hrănirea puilor. Perioada de incubație durează aproximativ 17-20 de zile, iar puii devin independenți la circa o lună după eclozare.

Conservare și amenințări

Deși Broad-billed Roller nu este considerată o specie amenințată, conform IUCN, pierderea habitatului datorată defrișărilor și agriculturii intensive poate afecta populațiile locale. Cu toate acestea, adaptabilitatea sa la diverse medii și prezența sa în arii protejate contribuie la menținerea stabilității populației.

Curiozități

• Numele „roller” (prigorie) provine din zborurile sale acrobatice, care par a fi o „rostogolire” în aer.

• Ciocul lat și colorat este un instrument perfect pentru capturarea insectelor în zbor, oferindu-i un avantaj în competiția pentru hrană.

• În unele culturi africane, această pasăre este asociată cu norocul și fertilitatea, datorită culorilor sale vibrante.

Broad-billed Roller este, fără îndoială, o bijuterie a naturii africane, combinând frumusețea estetică cu un comportament fascinant. Observarea acestei păsări în habitatul său natural este o experiență de neuitat pentru ornitologi și iubitori de natură deopotrivă.

Advertisement

Prima aterizare OZN atestată în România: Misterul din Valea Plopului, 1972

În toamna anului 1972, într-un colț liniștit al județului Prahova, România a fost martora unui eveniment care a captivat mințile cercetătorilor de fenomene paranormale și a marcat istoria ufologiei naționale. Cazul „Valea Plopului” este considerat prima aterizare a unui obiect zburător neidentificat (OZN) atestată și expertizată științific în țara noastră. Această poveste, încă înconjurată de un văl de mister și controverse, implică martori oculari, măsurători tehnice și amenințări inexplicabile, sugerând o posibilă vizită extraterestră într-o noapte de septembrie.

Contextul evenimentului

Totul a început într-una dintre nopțile dintre 2 și 6 septembrie 1972, în jurul orelor 24:00-01:00. Vasile Cărăbuș, un paznic de noapte la CAP Posești, se afla pe dealul Tăbăcioi, vegheând liniștea câmpurilor din comuna Posești. Sub cerul înstelat al Prahovei, el a observat un obiect luminos, descris ca „o stea cu coadă” de culoare galbenă, care traversa cerul cu o viteză neobișnuită. Obiectul a planat lin, fără zgomot, și a aterizat la aproximativ 2 kilometri distanță, pe dealul „La Odaia”, într-o livadă de pruni. Durata apariției a fost scurtă – doar câteva minute –, iar OZN-ul a dispărut rapid, lăsând în urmă doar tăcerea nopții.

Zvonurile despre această întâmplare s-au răspândit rapid prin satul Valea Plopului, atrăgând sute de curioși, inclusiv elevi aduși pentru „muncă agricolă”. Pe solul locului aterizării au fost descoperite urme ciudate: un cerc cu un diametru de circa 3 metri, presat în iarba și porumbul din zonă, cu semne de arsuri și vegetație afectată. Aceste urme, vizibile câteva săptămâni, au stârnit interesul localnicilor, care vorbeau despre o prezență extraterestră posibilă.

Investigarea cazului

Primul care a investigat serios fenomenul a fost profesorul Călin Turcu (1942-2006), un dascăl din Vălenii de Munte, aflat la doar 17 kilometri distanță de sat. Pe 29 noiembrie 1972, Turcu a vizitat locul și a realizat o primă recunoaștere, schițând dispunerea urmelor și fotografiind zona. Aflat inițial în căutarea unor dovezi raționale – poate un balon meteorologic sau o glumă –, Turcu a fost șocat de starea solului: vegetația din centrul cercului era uscată și moartă, iar urmele păreau prea precise pentru a fi naturale.

Advertisement

Entuziasmat, Turcu a trimis raportul său scriitorului Ion Hobana, fondatorul Cercului Științific OZN de la Casa de Cultură a Studenților din București. Hobana, unul dintre pionierii ufologiei românești, a mobilizat o echipă de specialiști. În zilele următoare, profesorul a însoțit grupul la Valea Plopului. Printre ei s-a numărat inginerul Justin Capră, care a folosit un contor Geiger-Müller și a detectat o creștere substanțială a radioactivității de tip gamma în zona centrală a presupusei aterizări – un nivel anormal pentru regiunea respectivă, care are un fond natural ridicat de radiații.

Pe 10 decembrie 1972, o echipă extinsă de 11 persoane – cercetători, fotografi și martori – a efectuat o investigație detaliată: au prelevat mostre de sol și vegetație, au realizat măsurători topografice, au înregistrat mărturii pe bandă magnetică și au obținut declarații scrise. Fotografiile arată un mamelon cu vegetație absentă sau firavă în anii următori, iar analizele solului au indicat anomalii chimice, cum ar fi urme de metale neobișnuite. Turcu a monitorizat zona timp de patru ani, observând că iarba nu mai creștea în locul respectiv, sugerând un impact de lungă durată.

Implicații și controverse

Cazul Valea Plopului nu a fost doar o observație vizuală, ci una cu dovezi fizice tangibile, ceea ce l-a făcut unic în contextul românesc al anilor ’70. Publicat în reviste precum „Viața Studențească” și în volumul „Cazuri OZN în România” (1992) al lui Turcu, evenimentul a transformat profesorul într-un ufolog pasionat. El a fondat Grupul RUFOR (Romanian UFO Researchers), a editat o revistă cu 27 de numere și a strâns o arhivă impresionantă de mii de documente, fotografii și filme despre OZN-uri în România.

Totuși, misterul a fost umbrit de umbre întunecate. În vara lui 1973, doi bărbați neidentificați i-au făcut o vizită lui Turcu, „sfătuindu-l” să nu mai investigheze zona – o amenințare care sugerează posibile interese oficiale sau secrete de stat. Reinvestigații ulterioare, precum cea din 1998 a jurnalistului Gabriel Tudor, nu au adus noutăți majore, dar au confirmat persistența urmelor și mărturiile.

Astăzi, cazul rămâne disputat: scepticii vorbesc despre un fenomen natural sau o farsă, în timp ce experții din Asociația pentru Studiul Fenomenelor Aerospațiale Neidentificate (ASFAN) îl consideră o dovadă solidă a unei vizite extraterestre. Indiferent de interpretare, el subliniază fascinația umană pentru necunoscut și importanța documentării științifice a unor astfel de evenimente.

Advertisement

Moștenirea lui Călin Turcu

Evenimentul din Valea Plopului i-a schimbat viața lui Turcu, transformându-l dintr-un profesor obișnuit într-un pionier al ufologiei românești. Până la moartea sa în 2006, el a susținut peste 100 de prelegeri, a publicat cărți și a visat la o bibliotecă publică de ufologie la Vălenii de Munte. Arhiva sa, cea mai voluminoasă din România pe această temă, este păstrată azi de ASFAN și continuă să inspire generații de cercetători.

Cazul „Valea Plopului” ne amintește că granițele dintre realitate și mister sunt fragile. Poate că, într-o noapte liniștită din Prahova, cerul s-a deschis pentru o clipă, dezvăluind o poveste cu extratereștri care încă ne intrigă.

Coada de foc cu urechi roșii: O bijuterie a Australiei

Coada de foc cu urechi roșii (Stagonopleura oculata), cunoscută și sub numele de „red-eared firetail”, este o pasăre mică și fascinantă, originară din sud-vestul Australiei. Această specie din familia Estrildidae este renumită pentru penajul său elegant și comportamentul discret, fiind o adevărată comoară a biodiversității australiene.

Caracteristici fizice

Coada de foc cu urechi roșii are o lungime de aproximativ 11-12 cm și o greutate de doar 10-14 grame. Penajul său este predominant verde-oliv pe spate, cu o burtă albicioasă și un cioc negru, conic, tipic pentru păsările care se hrănesc cu semințe. Ceea ce o face cu adevărat specială este pata roșie vibrantă de pe obraji, care contrastează cu restul corpului și îi conferă un aspect distinct. Coada sa lungă și subțire, de un cărbune intens cu accente roșiatice, adaugă un plus de eleganță.

Habitat și distribuție

Această pasăre trăiește în pădurile dense, tufișurile și zonele umede din sud-vestul Australiei de Vest, în special în regiuni precum Parcul Național Stirling Range și zonele de coastă. Preferă habitatele cu vegetație bogată, unde poate găsi hrană și adăpost. Datorită distribuției sale limitate, coada de foc cu urechi roșii este considerată o specie vulnerabilă, fiind afectată de pierderea habitatului din cauza defrișărilor și schimbărilor climatice.

Comportament și dietă

Coada de foc cu urechi roșii este o pasăre timidă, care preferă să stea ascunsă în vegetația joasă. Se hrănește în principal cu semințe de ierburi și plante native, dar ocazional consumă și insecte mici, în special în perioada de reproducere. Este o specie monogamă, iar perechile își construiesc cuiburi intricate din ierburi și ramuri fine, ascunse în tufișuri. Masculul și femela împart responsabilitățile de clocire și îngrijire a puilor.

Advertisement

Reproducere

Sezonul de reproducere al acestei specii are loc primăvara și vara (septembrie-februarie), când resursele alimentare sunt abundente. Femela depune între 4 și 6 ouă albe, pe care le clocesc ambii părinți timp de aproximativ 14 zile. Puii părăsesc cuibul după circa 3 săptămâni, dar rămân dependenți de părinți pentru hrană încă o perioadă.

Conservare

Deși nu este clasificată ca fiind pe cale de dispariție, coada de foc cu urechi roșii este protejată în Australia datorită habitatului său restrâns și a amenințărilor cauzate de activitățile umane. Programele de conservare includ protejarea zonelor de pădure și monitorizarea populațiilor pentru a asigura supraviețuirea acestei specii.

Curiozități

• Numele „coada de foc” provine de la nuanțele roșiatice din coada păsării, care par să „ardă” în lumina soarelui.

• Pata roșie de pe obraji este mai intensă la masculi, fiind un element important în atragerea partenerelor.

• Aceste păsări sunt extrem de agile, putând să sară rapid prin vegetație pentru a evita prădătorii.

Coada de foc cu urechi roșii este un simbol al frumuseții și fragilității naturii australiene. Observarea ac

Advertisement