Locuitorii mai multor blocuri din municipiul Călărași au rămas fără apă potabilă miercuri, 11 martie 2026, după apariția unei avarii la rețeaua de distribuție.
Operatorul regional Ecoaqua Călărași a anunțat că furnizarea apei potabile a fost sistată temporar pentru blocurile B4, B5, B6, B7, B8, B9, B10, B11 și B12.
Reprezentanții companiei au precizat că echipele de intervenție au fost trimise la fața locului și lucrează pentru remedierea problemei în cel mai scurt timp.
„Ca urmare a unei avarii apărute la rețeaua de apă potabilă în data de 11.03.2026, furnizarea apei potabile va fi întreruptă către blocurile B4, B5, B6, B7, B8, B9, B10, B11, B12. Echipele de intervenție Ecoaqua Călărași sunt la fața locului și depun toate eforturile necesare în vederea remedierii avariei în cel mai scurt timp posibil”, au transmis reprezentanții operatorului.
Potrivit estimărilor făcute de Ecoaqua, timpul necesar pentru remedierea avariei este de aproximativ trei ore.
Reprezentanții companiei și-au cerut scuze pentru disconfortul creat și le-au mulțumit consumatorilor pentru înțelegere.
Vrei să fii mereu la curent cu toate știrile? Urmăreste CalarasiPress pe canalul de WhatsApp.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.