C.C

C.C

Subprefectul Nicolae Dumitru recunoaște că a vândut pepeni

Vineri, 29 octombrie, la sediul PNL Călărași a avut loc o nouă conferință de presă. Prefectul de Călărași, Valentin Barbu, a vorbit în prima partea a conferinței despre declarațiile apărute în spațiul public ce fac referile la situația Spitalului Județean de Urgență
29 octombrie 2021

Senator PSD Nicușor Cionoiu: Agenții economici din Călărași sunt neîndreptățiți și lipsiți de sprijinul guvernamental care li se cuvine prin lege

27 oct. 2021  Senatorul PSD Nicușor Cionoiu adresează o interpelare domnului ministru al sănătății prin care cere sumele necesare pentru plata concediilor medicale ale agenților economici călărășeni. Aceasta menționează Casa Județeană de Asigurări de Sănătate a municipiului Călărași, care nu a înapoiat
27 octombrie 2021

Mesajul senatorului Nicușor Cionoiu cu ocazia Sfântului Mucenic Dimitrie

26 oct. 2021 Senatorul PSD Nicușor Cionoiu le urează la mulți ani tuturor călărășenilor ce își sărbătoresc numele astăzi, cu ocazia Sfântului Mucenic Dimitrie (Dumitru). „Îi mulțumim astăzi Sfântului Mucenic Dimitrie pentru sănătate și îl sărbătorim prin tainele sfintei credințe, prin fapte
26 octombrie 2021

Cadastrarea gratuită continuă în comuna Unirea

Primăriile care au încheiat cu Oficiul Județean de Cadastru și Publicitate Imobiliară contracte de finanțare a lucrărilor de cadastru a terenurilor și înscrierea acestora în sistemul integrat de carte funciară, continuă și în acest an execuția lucrărilor de cadastrare a imobilelor cu
25 octombrie 2021
1 280 281 282 283 284 645

CAMERE LIVE CALARASI

Lacto Bar Agneza

Arhive

Calendar

martie 2026
L Ma Mi J V S D
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031  

Publicitate la radio

https://www.kissfm.ro/vreau-reclama/contact/8/kiss-fm-calarasi

Recent Comments

Niciun comentariu de arătat.
LIVE — Radio CalarasiPress