Atenție, șoferi! Restricții de circulație din cauza temperaturilor extreme

Din cauza creșterii temperaturilor zilnice peste valoarea de 36 °C sunt necesare a se institui restricții de circulație pe drumurile naționale care tranzitează zonele sub avertizare de cod portocaliu.

Aceste restricții au la bază avertizarea meteorologică emisă de către ANM prin care se menționează că luni (17 iulie), în Crișana, Banat, Oltenia, Muntenia și sudul Moldovei valul de caldură va persista, iar canicula se va intensifica. Valul de caldură și disconfort termic vor persista marți (18 iulie) în regiunile vestice, sudice și sud-estice, iar miercuri și joi (19-20 iulie) în cele din jumătatea sudică a teritoriului. Se vor înregistra temperaturi în general de 37-39 °C.

Astfel, în perioada 17-19 iulie, intervalul orar 12:00 – 20:00, va fi restricționată circulația autovehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone pe drumurile naționale din județele ….Buzău, Brăila, Ialomița, Călărași.

Pe sectoarele de drumuri expres și autostrăzi traficul se va desfășura în condiții normale.

Amintim conducătorilor auto că măsurile adoptate de CNAIR sunt dispuse în baza prevederilor articolului 44 alin. 2 și 3 al Ordonanței de Guvern nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora administratorul drumului poate interzice temporar circulația vehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, drumurile naționale din județele afectate de codul portocaliu, cu excepția:
➖ Transporturilor de persoane;
➖ Transporturilor de animale vii și de produse perisabile de origine animală și vegetală;
➖ Vehicule care participă la intervenții în caz de forță majoră;
➖ Transporturi funerare;
➖ Transporturi poștale;
➖ Transporturi de echipamente de prim ajutor;
➖ Transporturi pentru distribuire de carburanți;
➖ Transporturi de mărfuri sub temperatură controlată;
➖ Transporturi pentru tractări vehicule avariate;
➖ Transporturi pentru distribuirea de apă și hrană în zonele calamitate;
➖ Transporturi cu vehicule specializate destinate prin construcție salubrizării;
➖ Transporturi apă îmbuteliată;
➖ Transporturi produse provenite din exploatări agricole;
➖ Transporturi militare implicate în exerciții multinaționale.

Cătălin Cojocaru

Cătălin Cojocaru

Lucrez în presa locală din 2016 și scriu despre ceea ce se întâmplă în jurul nostru, cu accent pe oameni, fapte și informații prezentate clar și corect. Încerc să explic lucrurile pe înțelesul tuturor și să ofer context pentru subiectele de interes public.

Materialele mele sunt gândite din perspectiva cititorilor, pentru ca informația să fie utilă și ușor de urmărit. Presa locală înseamnă, pentru mine, o legătură constantă cu comunitatea.

Încerc, de fiecare dată, să mă pun în locul celor care citesc, privesc sau urmăresc ceea ce fac. Pentru că presa locală nu este despre mine, ci despre comunitate. Iar dacă oamenii se regăsesc în poveștile pe care le spun, înseamnă că sunt pe drumul bun.

LIVE — Radio CalarasiPress

Don't Miss

DESCINDERI. DNA a intrat peste un fost șef al Poliției din Călărași. Ancheta vizează suspiciuni privind un concurs de angajare

Procurori ai Direcției Naționale Anticorupție au efectuat percheziții la domiciliul
seceta grindina

Bani europeni pentru Călărași: Prefectul Laurențiu State anunță colaborarea cu ADR Sud-Muntenia pentru noi finanțări

Călărașul se pregătește să intre pe harta finanțărilor europene, cu

Netflix was the top grossing app in Q2, with mobile revenue up 233%

Et harum quidem rerum facilis est et expedita distinctio. Nam

ÎNTRERUPERI PROGRAMATE DE CURENT ELECTRIC ÎN COMUNA ROSEȚI PE 8 AUGUST 2025

Primăria Comunei Roseți a anunțat joi dimineață, 7 august 2025,