Connect with us
Vremea în Călărași: 🌡️ 1°C | Anul XI Nr. 549

Știri

ARHIVA CONSILULUI JUDEȚEAN CĂLĂRAȘI SE DIGITALIZEAZĂ

Published

on

Direcția Comunitară de Evidență a Persoanelor a județului Călărași este implicată în proiectul național ”Sistem informatic integrat pentru emiterea actelor de stare civilă – SIIEASC”, județul Călărași fiind unul din cele 6 județe care au demarat implementarea acestui proiect.

STARE CIVILĂ
La momentul actual a fost predată în vederea scanării și digitizării, arhiva ce cuprinde registrele de stare civilă întocmite de la 1921 până în prezent, urmând ca în etapa următoare să efectuăm auditul extern privind calitatea fișierelor scanate și a informațiilor digitizate. Județul Călărași va introduce în sistemul național, la finalizarea procedurilor, un număr de aproximativ 1.312.000 acte de stare civilă privind nașterea, căsătoria și decesul persoanelor.
Obiectivul general al proiectului este informatizarea sistemului de depunere a cererilor pentru înregistrarea și eliberarea efectivă a documentelor de stare civilă, precum și implementarea suportului necesar dezvoltării și accesării serviciilor electronice ce au la bază informații primare de stare civilă, iar dintre obiectivele specifice enumerăm: reducerea timpului necesar procesării tranzacțiilor informațiilor de stare civilă și a cheltuielilor de stocare a informațiilor pentru administrațiile locale și centrale pentru cele 4 evenimente primare de viață: naștere, căsătorie, divorț, deces; digitizarea documentelor de stare civilă emise în ultimii 100 de ani, aferente evenimentelor de viață primare: naștere, căsătorie, divorț, deces; creșterea gradului de interoperabilitate a sistemelor centrale și locale care prelucrează informații de stare civilă specifice serviciilor corelate cu cele 4 evenimente de viață primare; stocarea electronică și gestiunea arhivistică a documentelor digitizate; creșterea nivelului de colaborare și comunicare între comunitățile locale și instituțiile publice în problematica stării civile.

EVIDENȚA PERSOANELOR

Începând cu luna august.2021, serviciile publice comunitare de evidență a persoanelor vor elibera cartea electronică de identitate.
Cartea electronică de identitate (CEI) va permite titularului autentificarea în sisteme informatice ale Ministerului Afacerilor Interne și în sisteme informatice ale altor instituții publice sau private, precum şi utilizarea semnăturii electronice, în condițiile legii. Astfel autoritățile publice sau private își vor putea dezvolta soluții informatice pentru a facilita accesul cetățeanului la diverse servicii electronice (bancare, fiscale, sociale, financiare etc.), cu efecte majore privind simplificarea relației cu autoritățile publice, creşterea calității şi accesibilității serviciilor publice.
CEI va respecta cerințele Comisiei Europene privind securizarea documentelor în contextul combaterii terorismului, al migrației ilegale, al traficului de droguri și de persoane, cărțile de identitate actuale fiind realizate cu tehnologie din anii ’90.
Noul document de identificare va oferi cetățenilor garanții suplimentare de securitate, iar instituțiilor de drept public sau privat, certitudinea că persoana care prezintă actul de identitate este titularul datelor de identificare înscrise pe respectivul document.
Proiectul de lege lansat în dezbatere publică, prevede posibilitatea cetățeanului de a opta pentru eliberarea unei cărți electronice de identitate, cu sau fără imaginea impresiunilor papilare a celor două degete arătătoare, sau a unei cărți de identitate simple, fără CIP, cu mențiunea că cea din urmă nu va putea fi folosită ca document de călătorie în spațiul european. În cazul minorilor, la solicitarea părinților sau a reprezentaților legali, se introduce posibilitatea eliberării unei cărți de identitate simplă sau electronică, indiferent de vârsta copilului.
CEI va permite, printre altele, autentificarea în Platforma informatică a sistemului public al asigurărilor sociale de sănătate pentru a dovedi calitatea de asigurat a titularului.
Noul document de identitate nu va conține date medicale, ci doar datele de identificare ale titularului.
Cardul de sănătate își încetează valabilitatea în momentul emiterii către titular a unei cărți electronice de identitate.
Pentru persoanele care nu vor solicita eliberarea unei cărți electronice de identitate, se vor emite în continuare carduri de sănătate, în aceleași condiții din prezent.

Advertisement

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Știri

Harta oficială a drumurilor pe care se vor monta 400 de radare fixe. Anunțul făcut de CNAIR

Published

on

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a anunțat oficial lista drumurilor pe care vor fi montate 400 de radare fixe, parte a unui amplu sistem național de monitorizare a vitezei, ce urmează să devină operațional începând cu anul 2026.

Potrivit CNAIR, în prima etapă, radarele fixe vor fi amplasate pe drumurile naționale cu risc ridicat de accidente, dar și pe principalele autostrăzi din țară. Primele sisteme vor fi puse în funcțiune pe autostrăzile București–Pitești, București–Constanța și București–Ploiești. De asemenea, vor fi montate radare fixe și pe DN1, DN2, DN6 și DN7.

Noile echipamente vor face parte din sistemul E-sigur și vor funcționa similar celor utilizate deja pentru verificarea rovinietei. Camerele inteligente sunt dotate cu senzori și sisteme laser capabile să determine viteza de deplasare, starea drumului și condițiile meteo. În momentul în care este detectată o depășire a vitezei legale, sistemul va transmite automat alerta către Poliție.

Imaginile surprinse de radarele fixe vor fi analizate de un ofițer din cadrul Poliția Română, care va dispune măsurile legale. Procedura va fi similară celei aplicate în cazul radarelor pe trepied: proprietarul vehiculului va fi notificat să indice cine se afla la volan, iar ulterior sancțiunea va fi transmisă prin Poștă, la domiciliu.

Advertisement



Reprezentanții CNAIR au precizat că este deja concepută o hartă interactivă a drumurilor din România, care va integra atât camerele de supraveghere, cât și radarele fixe. Aceasta va permite monitorizarea în timp real a stării traficului, a evenimentelor rutiere și a blocajelor. În cazul producerii unui accident, sectorul de drum afectat va fi evidențiat automat pe hartă.

În prezent, CNAIR se află în faza de reconfigurare a sistemului informatic, fiind lansată licitația pentru actualizarea softului necesar. Conform calendarului anunțat, din 2026 vor fi funcționale toate cele 400 de camere radar fixe, amplasate pe drumuri naționale, drumuri expres și autostrăzi.

La nivel național, sistemul de monitorizare a vitezei va include, pe lângă cele 400 de radare fixe, aproximativ 700 de radare pe trepied ale Poliției Române și cel puțin 300 de radare mobile. În plus, autoritățile dispun și de un elicopter al Ministerului Afacerilor Interne, echipat cu cameră radar de înaltă performanță.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Advertisement



Continue Reading

Știri

Vremea în februarie la Călărași: ceață, frig, ploi și lapoviță, urmate de o încălzire neașteptată

Published

on

Județul Călărași intră într-un interval meteo extrem de schimbător în următoarele două săptămâni, cu episoade de frig accentuat, ceață persistentă, ploi, lapoviță și chiar ninsoare, urmate de o încălzire temporară, potrivit datelor meteo agregate din surse oficiale și modele numerice utilizate inclusiv de Administrația Națională de Meteorologie.

Ceață, umiditate maximă și nopți reci

La începutul intervalului, vremea este dominată de aer cetos și umiditate extrem de ridicată, care atinge frecvent 100%. La Călărași, temperaturile nocturne scad spre 0 și chiar -4 grade Celsius, iar ziua valorile se mențin modeste, între 2 și 7 grade. Ceața reduce vizibilitatea, iar combinația cu temperaturi negative favorizează apariția poleiului.

Frig accentuat la început de săptămână

Luni și marți (9–10 februarie) sunt anunțate ca fiind cele mai reci zile ale perioadei, cu maxime de doar 2–3 grade Celsius și minime ce pot coborî până la -4 grade. Cerul va rămâne mai mult înnorat, iar vântul din sector nord-estic va accentua senzația de frig.

Încălzire rapidă, dar instabilă

De miercuri, 11 februarie, vremea începe să se schimbe. Temperaturile cresc treptat, iar până la finalul săptămânii maximele pot ajunge la 9–11 grade Celsius. Această încălzire vine însă cu instabilitate atmosferică: norii persistă, iar ploile își fac apariția tot mai frecvent.

Advertisement



Vineri, 13 februarie, este una dintre cele mai instabile zile, cu averse pe parcursul zilei și cantități de apă ce pot depăși local 3 litri/mp. Precipitațiile continuă și în weekend, inclusiv de Ziua Îndrăgostiților, când cerul va fi mai mult noros, iar ploaia poate apărea în special seara și noaptea.

Lapoviță și ninsoare la mijlocul lunii

Începând cu 16–17 februarie, vremea se răcește din nou. Temperaturile maxime scad la 4–5 grade, iar minimele se apropie de pragul înghețului. Meteorologii anunță precipitații mixte – ploaie și ninsoare – fenomen specific finalului de iarnă, cu risc de carosabil umed și alunecos.

Final de interval: vreme mohorâtă, dar fără ger

Spre 18–22 februarie, valorile termice se stabilizează între 6 și 8 grade Celsius ziua și 0–1 grad noaptea. Cerul va fi predominant noros, cu averse izolate, însă fără episoade de frig extrem.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Advertisement



Continue Reading

Știri

Horoscop săptămânal 6 -12 februarie

Published

on

Săptămâna 6-12 februarie 2026: 6-8 februarie lent și introspectiv, 9-10 februarie vârf de energie și decizii, 11-12 februarie claritate și detașare.

Berbec (21 martie – 19 aprilie) Săptămâna îți aduce un val puternic de motivație între 9-10 februarie, ideal pentru a porni proiecte noi. La job poți primi responsabilități suplimentare care îți testează capacitatea de lider, dar îți oferă și vizibilitate. În plan personal, fii atent la impulsuri și acordă timp pentru discuții calme cu cei dragi. Spre 11-12 februarie, o perspectivă nouă îți clarifică obiectivele pe termen lung.

Taur (20 aprilie – 20 mai) Stabilitatea financiară devine prioritară. 11-12 februarie poți lua o decizie importantă legată de investiții sau cheltuieli mari. Până atunci, concentrează-te pe economisire și organizare. Relațiile sunt calme, dar sincere.

Gemeni (21 mai – 20 iunie) Comunicarea e la maxim 9-10 februarie – discuții importante în cuplu sau la job. Vorbești mult, dar ascultă dublu ca să nu apară neînțelegeri. Spre sfârșit de săptămână îți clarifici prioritățile.

Advertisement



Rac (21 iunie – 22 iulie) Primele zile (6-8) te retragi și analizezi. Apoi, 9-10 februarie, proiecte vechi revin în prim-plan și aduc succes. Familie și casă cer atenție – rezolvă cu răbdare.

Leu (23 iulie – 22 august) 9-10 februarie strălucești social și primești recunoaștere. Atenție la orgoliu în ultimele zile – 11-12 februarie e bine să fii mai modest și să asculți feedback-ul.

Fecioară (23 august – 22 septembrie) Până pe 10 februarie organizezi detaliile. 11-12 februarie cariera face un salt vizibil – o propunere sau o promovare e posibilă. Rămâi precis și profesionist.

Balanță (23 septembrie – 22 octombrie) 9-10 februarie călătorii scurte sau studii aduc oportunități. Diplomația ta e armă puternică toată săptămâna. Evită să promiți mai mult decât poți livra.

Scorpion (23 octombrie – 21 noiembrie) Intimitate și resurse comune domină 9-10 februarie. 11-12 februarie simți o transformare interioară profundă – renunți la ceva vechi și te eliberezi.

Advertisement



Săgetător (22 noiembrie – 21 decembrie) Relația sau un parteneriat important ajunge la un moment decisiv 9-10 februarie. Restul săptămânii îți dorești libertate – respectă-ți spațiul și pe al celuilalt.

Capricorn (22 decembrie – 19 ianuarie) Muncă intensă 6-8 februarie, apoi 9-10 rezultatele apar clar. Efortul tău e răsplătit – fii pregătit să preiei mai multă responsabilitate.

Vărsător (20 ianuarie – 18 februarie) Creativitate și flirt la maxim 9-10 februarie. 11-12 februarie îți clarifici ce vrei cu adevărat pe plan personal – momente de revelație puternice.

Pești (19 februarie – 20 martie) 6-8 februarie casă și familie cer atenție – posibilă mutare sau reamenajare. 9-10 februarie energia creativă explodează – folosește-o în proiecte artistice sau personale.

Advertisement



Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading