Anul 1476 a fost pentru Vlad Țepeș un timp al întoarcerii în luptă, al speranței și al sfârșitului apropiat. După ani de pribegie, alianțe schimbătoare și încercări de a-și recâștiga tronul, domnul Țării Românești a fost chemat din nou la arme. De data aceasta, teatrul confruntării nu era doar în Valahia, ci și în ținuturile Bosniei, unde Imperiul Otoman își întinsese dominația, iar rezistența locală era zdrobită cu o cruzime rece.

În vara acelui an, forțele creștine conduse de regele Ungariei și de Ștefan cel Mare au pornit o campanie amplă împotriva otomanilor din Bosnia. Vlad Țepeș, repus pentru scurt timp în fruntea oștilor sale, a fost chemat să participe la această expediție. Pentru el, era o ocazie de a-și dovedi din nou loialitatea față de aliați și de a-și reafirma reputația de conducător neînduplecat.

În satele bosniace aflate sub administrație otomană, rezistența era slabă, dar ura mocnea. Trupele lui Țepeș au pătruns în zone unde populația locală era forțată să plătească biruri grele și să trimită tineri în oastea sultanului. În fața lor, garnizoane mici, formate din soldați otomani și colaboratori locali, încercau să mențină ordinea. Când au întâlnit opoziție, oamenii lui Vlad au răspuns cu aceeași metodă care îl făcuse temut în toată Peninsula Balcanică: pedeapsa exemplară.

Cronicile vremii vorbesc despre sate arse, despre prizonieri executați fără ezitare și despre o atmosferă de teroare menită să zdruncine controlul otoman. În câteva zile, regiuni întregi au fost curățate de garnizoane, iar drumul oștilor creștine s-a deschis spre cetăți mai mari. Pentru Vlad, această campanie a fost o continuare firească a luptei sale împotriva Imperiului Otoman, dar și o ultimă dovadă a felului în care înțelegea războiul: rapid, necruțător, fără loc pentru slăbiciune.

Masacrul din Bosnia, deși rar amintit, a fost un episod care a lăsat urme adânci. Localnicii, prinși între două puteri, au suferit cel mai mult. Unii au văzut în oastea lui Țepeș o eliberare, alții doar o altă furtună de foc. În spatele acestor evenimente se ascundea însă o realitate mai dureroasă: lumea balcanică era sfâșiată între imperii, iar fiecare campanie aducea noi valuri de sânge.

La scurt timp după această expediție, Vlad Țepeș avea să se întoarcă în Țara Românească, unde își va găsi sfârșitul într-o ambuscadă. Campania din Bosnia rămâne astfel unul dintre ultimele sale acte militare, o umbră de foc înaintea dispariției sale misterioase.

În urmă cu doar șaptezeci și patru de ani, în dimineața rece de 2 februarie 1952, Dobrogea trăia una dintre acele clipe care aveau să rămână ascunse decenii întregi în dosarele Securității. La Ceamurlia de Sus, un sat aromân din județul Tulcea, tânărul Hristu Zuba era ridicat de agenții regimului. Avea o poziție aparent impecabilă: secretar al organizației locale a Uniunii Tineretului Comunist. Pentru Securitate, însă, tocmai această poziție îl făcea suspect.

Nicolae Popa, unul dintre anchetatorii cunoscuți pentru brutalitatea sa, aflase că Hristu nu era ceea ce părea. În spatele loialității afișate față de structurile comuniste, tânărul sprijinea, cu discreție și risc uriaș, gruparea de rezistență armată condusă de Nicolae Fudulea. Participa la întâlniri, transmitea informații, oferea sprijin logistic și, mai ales, păstra tăcerea acolo unde alții ar fi cedat.

Arestarea lui a fost urmată de zile întregi de tortură. Securitatea voia un singur lucru: locul unde se ascundea Fudulea, liderul care reușise să țină piept autorităților și să mențină vie speranța unei Dobroge neînfrânte. Hristu Zuba a fost bătut, umilit, amenințat, dar nu a rostit numele sau ascunzătoarea celui pe care îl considera un simbol al demnității.

Tăcerea lui a salvat vieți. Curajul lui a devenit, în timp, o mărturie despre rezistența nevăzută a unor oameni simpli, care au ales să nu se plece în fața fricii. Într-o epocă în care teroarea era lege, un tânăr aromân dintr-un sat dobrogean a demonstrat că demnitatea poate fi mai puternică decât orice instrument al represiunii.

Povestea lui Hristu Zuba nu este doar un episod din istoria rezistenței anticomuniste, ci o lecție despre loialitate, sacrificiu și puterea de a rămâne om atunci când totul în jur îți cere să renunți.

Românii se pregătesc pentru un nou val de scumpiri la gaze naturale după data de 31 martie 2026, moment în care va expira schema de plafonare a prețurilor. Primele oferte pregătite de furnizori indică majorări importante față de tarifele actuale, iar impactul se va resimți direct în facturile lunare ale populației.

Tarife mult peste nivelul actual

În prezent, prețul gazelor este menținut sub control printr-un mecanism de plafonare valabil până la 31 martie 2026. După această dată, piața va fi complet liberalizată, iar furnizorii vor avea libertatea de a stabili tarifele. Potrivit informațiilor prezentate de instituțiile abilitate, primele valori apărute indică prețuri semnificativ mai mari, în unele cazuri estimările indică creșteri de 20–40% față de tarifele actuale.

Facturi mai mari chiar din primele luni după eliminarea plafonării

Specialiștii avertizează că scumpirile nu se vor traduce doar prin câțiva lei în plus pe factură. Noile tarife vor include, pe lângă prețul gazului, costurile de transport, distribuție și taxele aferente, ceea ce va duce la facturi considerabil mai mari, mai ales în lunile de iarnă.

Pentru multe familii, acest lucru ar putea însemna sute de lei în plus pe sezonul rece, într-un context economic deja dificil, marcat de inflație și de creșterea prețurilor la alimente și servicii.

Liberalizarea, un risc pe termen scurt pentru consumatori

Deși liberalizarea pieței este prezentată de autorități drept o măsură menită să stimuleze concurența și să ducă la stabilizarea prețurilor pe termen lung, efectele imediate ar putea fi resimțite negativ de consumatori.

În plus, instabilitatea pieței internaționale a energiei și dependența României de importuri pot amplifica aceste creșteri, transformând perioada de după 31 martie 2026 într-una extrem de dificilă pentru consumatorii casnici.

Crește riscul de sărăcie energetică

Fără măsuri de protecție din partea statului după expirarea plafonării, tot mai multe familii riscă să nu își mai poată permite plata facturilor la gaze. Experții atrag atenția asupra extinderii fenomenului de sărăcie energetică, în special în rândul persoanelor cu venituri mici și al pensionarilor.

Calcul pentru o familie din Călărași

O familie din Călărași, care locuiește într-un apartament de dimensiuni medii și utilizează o centrală termică pe gaz, ar putea ajunge să plătească facturi lunare mai mari cu 100–200 de lei sau chiar mai mult în lunile de iarnă, după 31 martie 2026, comparativ cu situația actuală. Potrivit estimărilor specialiștilor, totalul cheltuielilor anuale pentru gaze al unei familii cu venit mediu ar putea depăși 1.500 de lei.