Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a deschis sesiunea de depunere a cererilor pentru schema de ajutor de stat privind reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură pentru anul 2026. Fermierii au timp până la data de 22 decembrie 2025, inclusiv, să își înregistreze documentele la centrele județene sau la cel al Municipiului București.
Pot depune cereri exploatațiile agricole pentru care s-a solicitat ajutorul de stat în trecut sau cele pentru care au fost depuse cereri de plată în Campania 2025.
Unde se depun cererile
• La Centrele Județene APIA ori la Centrul Municipiului București, în funcție de amplasarea exploatației agricole.
• La același centru unde fermierul a depus cererea de plată în Campania 2025.
Acordul prealabil pentru finanțare prin rambursare va fi emis de centrele APIA până la 1 martie 2026, pas esențial pentru beneficiarii care vor să își recupereze o parte din costurile cu motorina folosită în lucrările agricole.
Toți fermierii care desfășoară lucrări mecanizate în sectorul vegetal, zootehnic sau în cel al îmbunătățirilor funciare pot solicita rambursarea accizei, cu condiția să achiziționeze motorina pe numele lor și să solicite furnizorilor documentele corespunzătoare. Procedura este reglementată de OUG 12/2021, modificată de Legea 139/2022.
Schema de ajutor este în vigoare conform HG 1174/2014 și OMADR 1727/2015, cu actualizările ulterioare.
Programul rămâne unul dintre cele mai importante instrumente de sprijin pentru agricultori, într-un an marcat de costuri ridicate la carburanți și presiune pe producția agricolă. Autoritățile recomandă fermierilor să își pregătească din timp documentele pentru a evita aglomerația din ultimele zile de depunere.
Vrei să fii mereu la curent cu toate știrile? Urmăreste CalarasiPress pe canalul de WhatsApp.
