Connect with us

Evenimente

Angajații din sănătate și asistență socială au intrat în grevă japoneză. Ce spun reprezentanții din Călărași

Published

on

Federaţia SANITAS a anunțat că angajații intră în grevă începând de miercuri, urmând să continue dacă discuțiile cu „decidenții politici” eșuează. Aceștia au mai multe revendicări la negocierea contractului colectiv de muncă, între care deblocarea posturilor şi aplicarea grilei de salarizare, potrivit News.ro.

„Începând cu data de 7 iunie 2023, pentru susţinerea revendicărilor membrilor de sindicat ai Federaţiei SANITAS, în perioada negocierilor cu factorii de decizie şi până la soluţionarea revendicărilor noastre, în toate unităţile sanitare şi cele de asistenţă socială în care avem membri, se desfăşoară «GREVĂ JAPONEZĂ», fără întreruperea activităţii, cu purtarea de banderole/ecusoane cu însemnele SANITAS”, anunţă, marţi, SANITAS, într-un comunicat de presă.

Revendicările sindicaliștilor

Sindicaliștii cer deblocarea posturilor în sistemul sanitar public, punerea în aplicare, în integralitatea sa, a Legii nr. 153/2017 pentru toţi angajaţii din sistemul de sănătate, acordarea salariilor de bază din grilă tuturor angajaţilor; calcularea tuturor sporurilor prin raportare la salariul aflat în plată.

Totodată, se cere calcularea tarifului orar pentru gărzi prin raportare la salariul aflat în plată și calcularea indemnizaţiei de hrană prin raportare la salariul minim brut pe ţară actual, potrivit Agerpres.

În plus, conform organizaţiei sindicale, se doreşte finanţarea corectă şi suficientă a instituţiilor din sănătate, reluarea imediată a negocierilor în vederea semnării Contractului Colectiv de Muncă la nivelul sectorului bugetar Sănătate, finanţarea de la bugetul de stat a voucherelor de vacanţă pentru acest domeniu, garantarea menţinerii locurilor de muncă pentru personalul angajat în unităţile medicale din reţeaua CFR şi după ce acestea vor fi transferate la alte autorităţi.

Advertisement

Alte solicitări vizează deblocarea posturilor în sistemul de asistenţă socială şi punerea în aplicare, în integralitatea sa, a Legii nr. 153/2017 pentru toţi angajaţii din acest sistem.

Advertisement

Evenimente

La mulți ani, Plutonier adjutant șef Ștefan-Ovidiu Tătăranu!

Published

on

Urmăriți știrile Călărașipress.ro pe Whatsapp

Duminică, pe 28 aprilie, domnul Plutonier Adjutant Șef Ștefan-Ovidiu Tătăranu, care își desfășoară activitatea ca purtător de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Barbu Știrbei” din Călărași, sărbătorește ziua sa de naștere.

În această ocazie specială, dorim să ne alăturăm familiei, prietenilor, colegilor și tuturor celor care îi cunosc și îi apreciază munca, pentru a transmite cele mai calde și sincere urări de bine. Îi dorim sănătate, fericire, împliniri și numeroase succese atât în cariera sa profesională, cât și în toate aspectele vieții personale.

La mulți ani, Ovidiu Tătăranu!

Advertisement
Continue Reading

Evenimente

VIDEO. Ziua Poliției Române sărbătorită la Călărași

Published

on

Urmăriți știrile Călărașipress.ro pe Whatsapp

Alături de cetățeni, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Călăraşi a sărbătorit Ziua Poliţiei Române în municipiile Oltenița și Călărași.

Sărbătoarea a fost un bun prilej ca poliţiştii să fie alături de cetăţeni, aceștia familiarizându-se cu privire la specificul instituţiei, tehnica şi dotările folosite de oamenii legii în executarea misiunilor.
Au fost amenajate standuri expoziţionale cu tehnică folosită în activitatea de poliţie, precum laboratorul criminalistic mobil, folosit pentru realizarea cercetării eficiente la locul comiterii infracţiunilor, laboratorul de siguranță rutieră, autospecialele, tehnica și uniformele din dotarea poliţiştilor de rutieră, ordine publică şi luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale.
Totodată, a fost organizat un punct de informare cu privire la oferta educaţională a şcolilor de poliţie.

De asemenea, au fost prezenți polițiști din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor care au dezbătut cu cei prezenți legislația specifică domeniului lor de activitate, un polițist negociator care a discutat despre activitatea sa și modul de gestionare a situațiilor de criză, precum și un intructor auto din cadrul Biroului Pregătire Profesională care a explicat tinerilor poziția corectă la volan.

Advertisement
Continue Reading

Evenimente

Unirea sărbătorește ziua de 8 Martie în stil fastuos

Published

on

Urmăriți știrile Călărașipress.ro pe Whatsapp


Comuna Unirea din județul Călărași a fost gazda unei petreceri de neuitat în onoarea Zilei Internaționale a Femeii. Evenimentul, organizat de primarul liberal Ciprian Andrei Olteanu, a adunat peste 200 de doamne și domnișoare din localitate pentru a celebra această zi specială.

Atmosfera a fost plină de bucurie și energie, iar participanții au avut parte de o seară fabuloasă, marcată de muzică, dans și râsete. Primarul Ciprian Andrei Olteanu a fost încântat de succesul evenimentului și a transmis un mesaj de mulțumire pe rețelele de socializare.

Ce seară fabuloasă am avut de 8 Martie în Unirea! Peste 200 de doamne și domnișoare s-au adunat pentru o petrecere memorabilă. Muzica, dansul, râsetele – totul a fost perfect! S-a simțit magia! Vă mulțumesc tuturor pentru energia și vibe-ul fantastic. Să repetăm?” – a scris primarul pe pagina sa de socializare.


Evenimentul a fost prilejul perfect pentru comunitatea din Unirea de a se reuni și de a celebra contribuția femeilor. Oamenii spun că ceastă seară va rămâne în amintirea tuturor celor prezenți, iar primarul și-a exprimat dorința de a organiza astfel de evenimente și în viitor.

Advertisement
Continue Reading

Cele mai vizualizate