Connect with us

Știri

ANAF a demarat o amplă campanie de controale

ANAF a demarat începând din 1 august a.c., o amplă acțiune de control în vederea combaterii evaziunii fiscale și pentru creșterea conformării la declarare a obligațiilor fiscale.

În această campanie este vizată, în principal, zona București – Ilfov. În vederea desfăsurării în bune condiții a acțiunii, efectivele au fost suplimentate cu 200 de inspectori.

În acest an vor fi desfășurate 150.000 de controale care au această tematică de control.

Controalele sunt efectuate în baza analizelor de risc și vor pune accent pe prevenție și îndrumare.  Controalele vor determina identificarea în timp real a erorilor, care, dacă sunt remediate în timp util, vor determina plata unor obligații fiscale accesorii mai mici, în comparație cu cele rezultate în urma unei inspecții fiscale generale.         

Advertisement

Contribuabilii au posibilitatea de a-și corecta declarațiile și de a se conforma la plata obligațiilor, potrivit legii.  În cazul în care contribuabilii verificați refuză să se conformeze sau sunt constatate abateri semnificative, aceștia vor face obiectul unor investigații suplimentare.

Reamintim faptul că Ministerul Finanțelor Publice a propus, printr-un proiect de act normativ, eliminarea contravenției referitoare la nerespectarea de către utilizatorii aparatelor de marcat electronice fiscale a termenelor prevăzute de lege, de a utiliza aparate de marcat cu jurnal electronic (art.10 lit.cc) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.28/1999) de sub prevederile Legii prevenirii nr.270/2017. Proiectul este publicat pe site-ul www.mfinante.ro.

Măsura este necesară deoarece operatorii economici care încalcă obligația de dotare cu noile dispozitive nu au motive obiective pentru neconformare, mai ales că, o perioadă îndelungată, Ministerul Finanțelor Publice și Agenția Națională de Administrare Fiscală au desfășurat numeroase campanii de informare cu privire la obligativitatea dotării agenților economici cu noile case de marcat, iar perpetuarea acestei situații ar duce la discriminarea operatorilor economici corecți.

În ceea ce privește plata obligațiilor fiscale, reamintim contribuabililor că, în cazul în care se află în dificultate generată de lipsa temporară a disponibilităților bănești, au posibilitatea de a solicita organului fiscal eșalonarea la plată a obligațiilor fiscale.

Totodată, prin Ordonanța privind instituirea unor facilități fiscale, au fost prevăzute măsuri de restructurare a obligațiilor bugetare restante la 31 decembrie 2018, pentru debitorii care au datorii mai mari de un milion de lei, bazate pe un plan de restructurare, plată eșalonată, monitorizare și supraveghere fiscală, pe perioada înlesnirilor. Același act normativ prevede și anularea accesoriilor aferente debitelor înregistrate la data de 31.12.2018 și care sunt sub un milion de lei, în cazul în care sunt achitate obligațiile fiscale principale, până la data de 15 decembrie 2019.

Advertisement

Măsurile ce urmează a fi aplicate în cadrul acestor acțiuni, vor fi atent monitorizate, fiind coordonate atât la nivelul conducerii ANAF, cât și la nivel local și regional, pentru a se atinge scopul propus și pentru a se evita orice abuz.

În acest sens, ANAF pune la dispoziția contribuabililor adresa de email [email protected], la care aceștia pot transmite propuneri si sugestii sau iși pot exprima opinia cu privire la acțiunea de verificare la care au fost parte, astfel încât conducerea instituției să aibă cunoștință de eventualele probleme cu care contribuabiliii s-au confruntat, pe parcursul verificărilor.

SERVICIUL COMUNICARE, RELAȚII PUBLICE ȘI MASS-MEDIA

Advertisement

Știri

Incendiu de proporții în Călărași: 30 de hectare de grâu cuprinse de flăcări în zona Modelu

Duminică, 6 iulie 2025, un incendiu de amploare a izbucnit în zona agricolă Modelu, din județul Călărași, unde aproximativ 30 de hectare de grâu au fost cuprinse de flăcări. Incendiul, aflat încă în desfășurare, a mobilizat un important dispozitiv de intervenție: cinci autospeciale de stingere ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență acționează pentru limitarea extinderii focului și protejarea zonelor învecinate.

Focul a izbucnit în jurul prânzului, pe un teren agricol aflat în plină campanie de recoltare, ceea ce a favorizat extinderea rapidă a flăcărilor.

Până la această oră, nu au fost raportate victime sau pagube materiale în afara culturii agricole afectate.

Vom reveni cu informații pe măsură ce operațiunea de stingere evoluează.

Continue Reading

Știri

Autogara Obor, controlată de mafia microbuzelor. Călătorii spre Călărași, prinși la mijloc într-un război al transportatorilor

Un adevărat scandal mocnește, zi de zi, în Autogara Obor din Capitală, acolo unde noua rută legală București – Călărași este sabotată de metode care ating zona penalului. Călătorii care vor să urce în microbuzele firmelor călărășene – intrate legal pe piață în urma liberalizării transportului de la 1 iulie – sunt întorși din drum, agresați verbal și îndrumați forțat spre alte mașini, aparținând unei firme deja cunoscute pentru practici neloiale.

„Vin, te scuipă, te înjură, iau oamenii de lângă mașină!”

Șoferii care refuză să cedeze presiunilor vorbesc, cu teamă și resemnare, despre monopolul forțat pe care unii vor să îl păstreze cu orice preț, chiar și cu încălcarea flagrantă a legii:

„Ei au făcut 50 de lei cursa până acum. Acum vin cu 10 lei, doar ca să ne scoată de pe traseu. Dacă rămân iar singuri, o urcă la 100! Se urcă la tine-n mașină și ia călătorii cu japca. ‘Hai cu mine gratis! Hai cu mine 10 lei!’”, povestește un șofer, aproape singur în microbuzul său.

Călătorii sunt zăpăciți, împinși de colo-colo, în timp ce alții, aflați în misiune de „descurajare”, nu ezită să aplice intimidări directe. Un bărbat tatuat, devenit „paznic neoficial” al autogării, le ordonă celor care vor să urce la firmele călărășene:
„Stai la mașină, mă! Ce cauți aici?”

Un sistem cu rădăcini vechi: dosare penale, abuzuri și condamnări

Problema nu este nouă. În spatele haosului din autogară stau ani de practici abuzive tolerate de instituții ale statului.
Potrivit presei, în 2017, Daniela Dobrilă, fost director în cadrul Autorității Rutiere Române – Direcția Licențe, a fost condamnată la 3 ani de închisoare pentru luare de mită, complicitate la spălare de bani și folosirea de informații nepublice.

Advertisement

Mai mult, în același an, a fost trimisă în judecată pentru abuz în serviciu, după ce ar fi suprapus licențe de transport pe ruta Călărași – București, exact traseul care astăzi generează conflictul.

Lucian Carapidis, administratorul SC TUDAN SRL, a reclamat situația la toate instituțiile posibile: Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier, Consiliul Concurenței și Ministerul Administrației și Internelor.

Deocamdată, poliția tace, iar haosul din Autogara Obor continuă nestingherit.

„Este un monopol. Concurență neloială în toată regula! Dar nu se întâmplă nimic…”, adaugă un șofer.

Cât mai costă o călătorie? Cât mai valorează legea?

În tot acest scenariu, prețul unei călătorii București – Călărași a ajuns la 10 lei, doar pentru ca unele firme să rămână singure pe piață, așa cum au făcut ani la rând, când tarifele ajungeau și la 50 lei.

Advertisement

Continue Reading

Știri

Meci de vis pentru Spicul Vâlcelele: amical de gală împotriva Rapidului București!

Un moment istoric pentru fotbalul din județul Călărași! Echipa Spicul Vâlcelele a disputat, sâmbătă, un meci amical de prestigiu împotriva uneia dintre cele mai iubite și titrate formații din România – FC Rapid București.

Partida s-a desfășurat pe terenul de la Baza Constructorul Mobexpert din București, iar pentru echipa călărășeană a fost o adevărată onoare să se afle față în față cu o formație de Liga 1, cu o istorie bogată și o galerie legendară.

Pe lângă emoția întâlnirii, meciul a fost și o lecție de profesionalism și angajament, în care Spicul Vâlcelele a reușit să-și testeze potențialul în compania unui adversar de top. Atmosfera de pe teren a fost una de respect reciproc, iar intensitatea jocului a pus la încercare pregătirea fizică și tactică a echipei din Vâlcelele.

Întâlnirea a avut și o încărcătură emoțională aparte: în prezentul lot al Spicului se regăsesc jucători care au scris, la rândul lor, pagini din istoria Rapidului:

  • Marian Vlada, actualul antrenor principal și fost atacant important al giuleștenilor
  • Raul Costin, mijlocaș experimentat care a evoluat pentru Rapid și alte echipe din Liga 1
  • Bogdan Barbu, jucător care a purtat tricoul vișiniu în anii săi de glorie

„A fost un moment cu adevărat special pentru clubul nostru. Ne motivează să muncim și mai mult pentru a ne atinge obiectivele. Mulțumim Rapidului pentru invitație și pentru ospitalitate!”, au transmis reprezentanții Spicului Vâlcelele.

Meciul cu Rapid va rămâne un reper important în istoria clubului și un imbold în plus pentru noul sezon competițional.

Continue Reading