Connect with us

Știri

Amenzi de până la 30.000 lei dacă ai împuțit scara de bloc cu miros de mâncare

Published

on

Legea mirosurilor a fost aprobată recent în Parlament și trimisă președintelui Klaus Iohannis pentru promulgare. Actul normativ a fost inițiat de doi parlamentari USR la propunerea unei timișorence.

Cea care a propus legea, Rodica Militaru a observat incapacitatea Gărzii de Mediu de a da amenzi fabricii de cauciucuri de lângă Pădurea Verde, deoarece nu exista nicio prevedere legală care să sancționeze disconfortul olfactiv, iar celelalte măsurători ieșeau în parametri legali.

Aactul normativ permite acum agenților Gărzii de Mediu să ia probe de aer pe care să le trimită apoi către un laborator autorizat, cum este cel de la Institutul de cercetare pentru ecologie industrială din București (ECOIND)Acolo, operatori certificați pot stabili gradul de disconfort olfactiv, iar în baza rezultatelor cei care le-au emanat pot fi amendați.

Pentru persoanele fizice amenzile pot ajunge la 30.000 de lei, iar pentru persoane juridice sancțiunile maxime sunt de 80.000 de lei.

Întrebată dacă legea se poate aplica și în cazul celor care gătesc și își pot deranja vecinii din cauza mirosului, inițiatoarea legii, Rodica Militaru a declarat că și cei care produc miros pe scara blocului pot intra sub incidența actului normativ.

Advertisement

„Cred că vecinii ar trebui să fie preocupaţi de buna convieţuire. Nici înainte de apariţia legii nu era de dorit ca în loc să deschidă geamul când găteşte, vecinul să deschidă uşa spre hol, să se răspândească mirosul de gătit în tot blocul.

Dar dacă există acest obicei în mod constant și vecinul nu ține cont de solicitările celorlaţi locatari, da, legea poate fi invocată.

Dacă mirosurile sunt ocazionale și în aer liber, cred că putem fi cu toții înțelegători”, a mai declarat Rodica Militaru, citată de Adevărul.

Advertisement
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Știri

Toate drumurile din comuna Valea Argovei, jud. Călărași, vor fi asfaltate. Când ar trebui să fie gata cele 52 de străzi

Published

on

By

Urmăriți știrile Călărașipress.ro pe Whatsapp

Comuna Valea Argovei din județul Călărași va beneficia de un proiect în valoare de peste 16 milioane de lei pentru asfaltarea tuturor străzilor din comunitatea locală. Contractul de finanțare a fost semnat de primarul Costel Boitan în cadrul unei ceremonii organizate la sediul Ministerului Dezvoltării și Lucrărilor Publice. 

Proiectul „Asfaltarea drumurilor de interes local în satele Valea Argovei și Vlădiceasca, comuna Valea Argovei, județul Călărași” este finanțat prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny” și presupune asfaltarea a 52 de străzi în lungime totală de 9 kilometri. 

Primarul a declarat că acest proiect vizează practic toate străzile din comună și este una dintre cele mai importante investiții derulate de administrația din Valea Argovei. 

Străzile ar trebui să fie gata până la sfârșitul anului 2026. 

Advertisement

 

Continue Reading

Știri

FOTO. Drumul Județean 308A a fost asfaltat

Published

on

By

Urmăriți știrile Călărașipress.ro pe Whatsapp

Drumul Județean 308A, care leagă comuna Borcea de Baza Aeriană 86 și de Drumul Național 3A, a fost asfaltat în întregime, anunță conducerea Societății Drumuri și Poduri Călărași. 

Lucrările au inclus turnarea unui covor asfaltic, care ar trebui să asigure o suprafață durabilă și sigură pentru traficul rutier. 

Potrivit Societății Drumuri și Poduri, drumul asfaltat va facilita circulația eficientă a vehiculelor, reducând timpul de călătorie și oferind un nivel crescut de confort pentru șoferi.

Advertisement
Continue Reading

Știri

„O cârpeală reușită!”. Primăria Municipiului Oltenița a început să repare străzile după reabilitarea canalizărilor

Published

on

By

Urmăriți știrile Călărașipress.ro pe Whatsapp

Primăria Municipiului Oltenița anunță că a început „reparația” străzilor afectate de lucrările de reabilitare ale sistemului de canalizare. În comentariile de la postarea de Facebook, oamenii compară efortul cu o „cârpeală”: „Foarte frumos arată orașul cârpit”, a spus cineva, sau „O cârpeală reușită! Felicitări maxime”. 

Lucrările au început ieri, pe 26 martie 2024, atât pe Strada Al. Iliescu, între Str. Nicolae Bălcescu și Str. Dr. Fl. Mandach, dar și pe Strada Pescarilor, între Str. Fl. Mandache și Str. Nicolae Bălcescu. 

Tot ieri, anunță primăria, s-a lucrat la finalizarea reparațiilor și pe Str. Nicolae Bălcescu, între Str. Al. Iliescu și Str. Pescarilor, dar și porțiunea Străzii Al. Iliescu, între N. Bălcescu și Bulevardul Republicii. 

Cum arată lucrările de „reparație” sau „cârpeala”, în imaginile de mai jos: 

Advertisement

Astăzi, 27 martie, urmează să fie reparate alte segmente de străzi unde lucrările la sistemul de canalizare au fost finalizate. 

 

Continue Reading
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement

Facebook

Cele mai vizualizate