Alcoolemie fantastică la un tânăr fără permis, care s-a răsturnat spectaculos cu mașina pe A2: 3,15 la mie

Polițiștii Brigăzii Autostrăzi informează că un bărbat s-a răsturnat, pe A2, cu un autoturism, pe care l-ar fi condus fără a avea acest drept și sub influența băuturilor alcoolice. Acesta a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.

Conform Observatornews.ro, cercetările efectuate de polițiști arată că bărbatul a pierdut controlul asupra direcției de mers, trecând PRIN balizajul ce separă sensurile de mers, pe o porțiune de 50 de metri, după care ar fi pătruns pe contrasens, unde s-ar fi răsturnat și ar fi rămas imobilizat pe banda de decelerare.

Conducătorul autoturismului a fost testat în vederea stabilirii alcoolemiei, rezultatul fiind 1.16 mg/l, ulterior fiind condus la Spitalul Lehliu-Gară, în vederea prelevării mostrelor biologice.

În urma analizei probelor de sânge, la prima probă a reieșit că acesta a avut o alcoolemie de 3.15 mg/l alcool în sânge, iar la a doua probă a reieșit o alcoolemie de 2.97 mg/l.

De asemenea, în urma verificării în bazele de date, s-a stabilit faptul că bărbatul nu este posesor de permis de conducere.

În autoturism se mai aflau 3 persoane. Din fericire, în urma evenimentului, nu au fost persoane rănite.

Judecătoria Lehliu-Gară a dispus față de acesta măsura arestării preventive pentru 30 de zile.

sursa – observatornews.ro

Don't Miss

DESCINDERI. DNA a intrat peste un fost șef al Poliției din Călărași. Ancheta vizează suspiciuni privind un concurs de angajare

Procurori ai Direcției Naționale Anticorupție au efectuat percheziții la domiciliul
seceta grindina

Bani europeni pentru Călărași: Prefectul Laurențiu State anunță colaborarea cu ADR Sud-Muntenia pentru noi finanțări

Călărașul se pregătește să intre pe harta finanțărilor europene, cu

VIDEO. S-au strâns peste 40.000 de lei pentru micuța Daria! Călărașiul a demonstrat că are inimă mare

Călărașiul a arătat, încă o dată, ce înseamnă puterea comunității.

Amenzi de 500 de lei pentru cei fără contract de salubritate cu REBU

Primăria Municipiului Călărași a transmis un mesaj important cetățenilor care