Ajutoarele la pensie, în cuantum de 600, 800 și 1.000 de lei, nu vor ajunge la beneficiari înainte de Paște, deși Ministerul Muncii a anunțat în repetate rânduri că acestea vor fi distribuite în perioada sărbătorilor. Surse din cadrul Casei de Pensii au confirmat că nu mai există timp fizic pentru procesarea și virarea sumelor, iar cel mai probabil termen de plată este luna mai.
Potrivit acelorași surse, chiar dacă bugetul ar fi promulgat pe 27 martie, instituția nu ar avea timpul necesar pentru identificarea pensionarilor eligibili și pentru completarea taloanelor de pensii. Ajutoarele sunt prevăzute în bugetul de stat, însă România nu are încă un buget aprobat, iar Curtea Constituțională urmează să se pronunțe asupra unei contestații depuse de AUR.
Distribuirea ajutoarelor în a doua jumătate a lunii aprilie ar presupune costuri suplimentare de aproximativ 13 milioane de euro, bani care ar trebui plătiți Poștei Române și băncilor care procesează plățile. În prezent, Ministerul Muncii achită lunar aceeași sumă Poștei pentru distribuția pensiilor obișnuite.
Ministrul Muncii, Florin Manole, a admis că sunt șanse foarte mari ca ajutoarele să nu fie virate înainte de Paște, confirmând astfel informațiile venite din interiorul Casei de Pensii. În aceste condiții, pensionarii ar putea primi sumele promise abia în luna mai, dacă bugetul va fi adoptat și procedurile administrative vor putea fi demarate la timp.
Vrei să fii mereu la curent cu toate știrile? Urmăreste CalarasiPress pe canalul de WhatsApp.