Știri
AJOFM prezintă 321 de locuri de muncă disponibile săptămâna aceasta în județul Călărași

Știri
Țăranii, obligați să raporteze la ANAF tot ce vând. Opoziția acuză Guvernul că „îngroapă gospodăria de familie”

Micii fermieri din România ar putea fi obligați să raporteze la ANAF toate produsele pe care le vând – de la lapte și brânză, până la legume și conserve. Este vorba despre o propunere legislativă avizată favorabil de Guvern, care prevede ca primăriile să transmită Fiscului datele din certificatele de producător și carnetele de comercializare.
Executivul condus de Ilie Bolojan susține că măsura va ajuta la „formalizarea activităților economice”, la o mai bună monitorizare fiscală și la fundamentarea programelor de sprijin pentru agricultori. „Datele colectate pot fi folosite pentru subvenții, programe și decizii privind dezvoltarea rurală”, arată Guvernul în documentul oficial.
Opoziția reacționează dur
Partidele din opoziție critică inițiativa, acuzând că în loc să sprijine țăranul român, Guvernul îl sufocă în hârtii și taxe. Deputatul AUR Călin Mătieș susține că legea ar putea „pune lacătul pe un milion și jumătate de gospodării țărănești”.
„PSD vrea ca fiecare litru de lapte, fiecare borcan de zacuscă sau legătură de pătrunjel să fie raportate la Fisc. În loc să sprijine țăranul român, îl îngroapă în biruri și controale. Este un atac direct la gospodăria de familie”, a declarat parlamentarul.
AUR anunță că va vota împotrivă și promite că va lupta pentru ca micii fermieri să nu fie supuși unei „avalanșe de taxe și birocrație”.
Proiectul urmează să fie dezbătut în Parlament. Între timp, fermierii și producătorii tradiționali avertizează că o astfel de lege ar putea duce la dispariția multor gospodării și la scăderea ofertei de produse locale pe piață.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Știri
Carnaval Cultural la Oltenița: două zile de poveste pentru întreaga familie

Oltenița se transformă, pe 5 și 6 septembrie, într-un tărâm al bucuriei și imaginației, odată cu prima ediție a Carnavalului Cultural, eveniment organizat de Direcția de Cultură Oltenița, Consiliul Județean Călărași, Centrul de Cultură și Creație Călărași, în parteneriat cu Primăria Municipiului Oltenița.
Startul distracției a fost dat vineri, 5 septembrie, la ora 18:00, cu o proiecție de film pentru toată familia, iar sâmbătă, 6 septembrie, de la ora 16:00, participanții sunt invitați să pășească într-un univers de poveste: paradă de costume cu premii, personaje fantastice și multă veselie.
„Carnavalul este o ocazie de distracție și un prilej de a ne reconecta prin cultură, joacă și zâmbete. Îi așteptăm pe toți oltenițenii, mari și mici, să vină costumați și să trăim împreună o experiență magică”, a transmis primarul Mihăiță Beștea.
Edilul a mai precizat că va acorda personal un premiu special pentru cel mai frumos costum.
Evenimentul are loc la Direcția de Cultură Oltenița, Str. Argeșului nr. 6A, iar accesul este liber.
📌 Carnaval Cultural – Oltenița, 5-6 septembrie, ora 16:00
➡️ Proiecție film
➡️ Paradă de costume cu premii
➡️ Personaje de poveste
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Știri
Razia RADAR în Călărași! Aproape 200 de șoferi prinși pe picior greșit într-o singură dimineață!

Dimineață cu surprize amare pentru șoferii grăbiți din județul Călărași! Polițiștii rutieri au scos „arsenalul” pe șosele – toate autospecialele dotate cu radar și pistoalele TruCam – și i-au vânat pe cei care au apăsat prea tare pedala de accelerație.
În doar 4 ore (între 06:00 și 10:00), bilanțul este uriaș:
-
197 de amenzi pentru vitezomani;
-
5 permise reținute pe loc, dintre care 4 pentru depășiri halucinante de peste 70 km/h față de limita legală!
Poliția avertizează: viteza ucide! „Respectarea limitelor înseamnă siguranță pentru toți participanții la trafic”, transmit oamenii legii.
Atenție, șoferi! Razia nu se oprește aici. Acțiunile vor continua și în zilele următoare, așa că oricine își face de cap la volan riscă să rămână pieton.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.