Connect with us

Știri

AJOFM. Noi locuri de muncă disponibile în Călărași

Published

on

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Călărași a publicat recent lista locurilor de muncă disponibile în județ, evidențiind o varietate de oportunități pentru șomeri și pentru cei care își doresc o schimbare în carieră. În total, sunt disponibile 169 de locuri de muncă, împărțite în diverse sectoare.

Administrație Publică și Servicii Publice

Sectorul administrației publice și serviciilor publice oferă două posturi. Centrul Județean de Cultură și Creație Călărași caută un consilier juridic cu studii universitare și minim șase ani de experiență, precum și un referent artistic cu studii medii și minim cinci ani de experiență.

1 CENTRUL JUDETEAN DE CULTURA SI CREATIE CALARASI CF.37208923 CAEN 9329 Calarasi, Str. 1 Decembrie 1918 nr.1, Telefon:0242314925 , e-mail:[email protected] Consilier juridic grad I(S), Serviciul resurse umane, Juridic, Secretariat si Administrativ 261103 1 Calarasi experiență: Minim 6 ani Studii universitare de licenta absolvite cu diploma, respectiv studii superioare de lunga durata absolvite cu diploma de licenta sau echivalenta in domeniul stiintelor juridice Cunostinte operare calculator dovedite cu diplome sau certificate nedet. 8 ore/7400 lei/indemnizatie hrana, vouchere vacanta Concurs 08.08.2024
Referet artistic treapta I(M) 343522 1 Fundulea experiență: Minim 5 ani studii medii absolvite cu diploma de bacalaureat Cunostinte operare calculator dovedite cu diplome sau certificate nedet. 8 ore/6116 lei la gradatie maxima vechime/indemnizatie hrana/vouchere vacanta Concurs in data de 26.08.2024

Confectii Textile

Industria textilă este un sector semnificativ în județul Călărași, oferind 53 de locuri de muncă. Angajatori precum CATEX INDUSTRY SA, CONFEX SRL și GREIERELE SI FURNICA SRL caută operatori confecționeri și muncitori necalificați, majoritatea posturilor necesită studii medii sau calificare.

2 CATEX INDUSTRY SA CF 47384072 CAEN 1413 Calarasi, str. Eroilor nr.49, telefon 0242307308 Muncitor necalificat 932905 5 Calarasi nedet. 8 ore 24.08.2027
Modelier confectii 216306 1 Calarasi 1 an specifice nedet. 8 ore 17.08.2024
Tehnician in industria confectiilor 311913 1 Calarasi 1 an de specialitate nedet. 8 ore 26.08.2024
Operator confectioner 815301 1 Calarasi 1 an specifice nedet. 8 ore 24.08.2024
3 CONFEX SRL CF:15904770 CAEN 1413 Calarasi, Str. Locomotivei nr.3, Telefon:0722243266 E-mail:[email protected] Operator confectioner 815301 20 Calarasi studii medii sau calificare nedet. 8 ore/3300 02.09.2024
Muncitor necalificat 932905 10 Calarasi studii medii nedet. 8 ore/3300 02.09.2024
4 GREIERELE SI FURNICA SRL CF:25991260 CAEN 1413 Calarasi, Str.Oborului nr.2b, Telefon:0721375291 Operator confectioner 815301 10 Calarasi studii medii sau calificare nedet. 8 ore/3300 02.09.2024
Muncitor necalificat 932905 5 Calarasi studii medii nedet. 8 ore/3300 02.09.2024
TOTAL-CONFECTII TEXTILE 53
 ALTE ACTIVITĂȚI

Alte Activități

Diversitatea locurilor de muncă din categoria “Alte activități” este impresionantă, totalizând 94 de posturi vacante. Angajatorii includ:

  • GENERALI-Romania, care caută agenți și consultanți de asigurare, precum și inspectori de daune.
  • BORCEA S.A, care angajează un recepționer hotel.
  • MARTIFER ROMANIA SRL, ce oferă posturi pentru sudori, lăcătuși mecanici și electromecanici.
  • AAYLEX ONE SA, care caută muncitori necalificați și controlori de calitate.
  • REK EVOLUTION SRL, cu un post de lucrător comercial.
  • ECOSER MED SRL, care angajează asistenți medicali și medici stomatologi.
5 GENERALI -ROMANIA CF.2886621 CAEN 6651 Calarasi, str. Prelungirea Bucuresti, nr.17, bl. D 26, parter, tel. 0722620784, e-mail [email protected] Agent asigurare 332101 2 Calarasi studii medii bacalaureat nedet. nelimitat
Consultant asigurare 241245 2 Calarasi studii superioare nedet.
Inspector daune 241248 1 Calarasi studii superioare nedet.
6 BORCEA S.A CF.1929503 CAEN 5510 Calarasi, Str. 1 Decembrie 1918 nr.2, Hotel Calarasi, Telefon:0722446675, Email:[email protected] Receptioner hotel 422401 1 Calarasi Studii medii Domiciliul in Calarasi nedet. 8 ore 31.08.2024
7 MARTIFER ROMANIA SRL CF.26592240 CAEN 7022 Calarasi, Prelungirea Bucuresti nr.166, Telefon:0728118693, email:[email protected] Sudor 721208 2 Calarasi 1 an Liceu, scoala profesionala sau curs de calificare det.3 luni 8 ore CV /25.08.2024
Lacatus mecanic 721410 2 Calarasi 1 an Liceu, scoala profesionala sau curs de calificare det.3 luni 8 ore CV /25.08.2024
Electromecanic 742214 1 Calarasi 1 an Liceu, scoala profesionala sau curs de calificare det.3 luni 8 ore CV /25.08.2024
8 AAYLEX ONE SA CF.45303187 CF.1011 BUZĂU Strada: DN 2B km 9+270 , Telefon:0723344568 E-mail:[email protected] Muncitor necalificat 921302 10 Calarasi/ Modelu/Buciumeni/Dragalina nu nedet. 8 ore 19.08.2024
Controlor calitate 754301 1 Calarasi nedet. 8 ore 19.08.2024
Agent dezinfectie deratizare 516901 1 Calarasi nedet. 8 ore 19.08.2024
9 REK EVOLUTION SRL Oltenita, Bulevardul Tineretului nr.93-103 Telefon:0723337345 E-mail:[email protected] Lucrator comercial 522303 1 Calarasi Studii medii cunostinte operare calculator nedet. 8 ore/3300 primele 5 luni, spor weekend Valabilitate pana la ocuparea postului
10 ECOSER MED SRL    CF 25764020 CAEN 8623 Calarasi, str. Cornisei, nr. 48, bl. C30, sc. 2, et. 1, ap. 10, tel. 0734419362 Serban Alexandru Carlo Asistent medical/205-22.02.2024 222101 1 Calarasi da nedet. 8 ore/3300 01.10.2024 (telefon)
Medic stomatolog/206-22.02.2024 226101 1 Calarasi nedet. 8 ore/5000 15.08.2024

Construcții

Sectorul construcțiilor oferă 20 de locuri de muncă, cu posturi vacante de muncitori necalificați, zidari pietrari, strungari, frezori, lăcătuși, mecanici de întreținere și ingineri. Angajatorii importanți sunt DVC CONSTRUCT FRATII DINU SRL și ZAFA SRL.

Salariile variază în funcție de post și calificare, de la salarii de bază de 3300 lei pentru muncitori necalificați în industria textilă până la 7400 lei pentru consilierii juridici în administrația publică. Beneficiile includ indemnizații de hrană, vouchere de vacanță și, în unele cazuri, sporuri de weekend și tichete de masă.

Pentru detalii suplimentare și pentru a aplica, cei interesați sunt încurajați să contacteze angajatorii direct sau să viziteze sediul AJOFM Călărași. Oportunitățile sunt variate și acoperă o gamă largă de calificări și experiențe, oferind astfel șanse egale pentru toți locuitorii județului Călărași.

Advertisement

Știri

Călărași: Doi jandarmi aflați în drum spre muncă au salvat un pui de lebădă din calea mașinilor într-o intersecție aglomerată

Published

on

Astăzi, doi jandarmi din Călărași au intervenit prompt pentru a salva un pui de lebădă care se afla în pericol pe o șosea intens circulată la ieșirea din municipiu. Plutonierii adjutanți șefi Ilie Ionel și Țuluca Vasile se îndreptau spre muncă atunci când au observat pasărea pe carosabil, în mijlocul unei intersecții aglomerate, și au acționat rapid pentru a o proteja. Lebăda încerca să traverseze șoseaua, punând în pericol atât propria siguranță, cât și traficul rutier din zonă.

Cei doi jandarmi au reușit să îndepărteze pasărea din zona periculoasă și să o elibereze în siguranță în mediul său natural. Gestul lor a fost apreciat, fiind un exemplu de simț civic și grijă față de viața animalelor și a participanților la trafic.

Jandarmeria Călărași a transmis mulțumiri colegilor pentru intervenția lor, subliniind preocuparea pentru siguranța cetățenilor și protejarea faunei locale.

„Pasărea punea în pericol atât siguranța sa, cât și a traficului rutier, iar colegii noștri au reușit să o ajute să iasă din zona periculoasă și să ajungă în siguranță în mediul său natural. Le mulțumim pentru simțul civic, preocuparea lor pentru protejarea participanților la trafic, dar și pentru grija față de  mica necuvântătoare!”, a scris Jandarmeria Călărași pe o rețea de socializare. 

Continue Reading

Știri

Mihai Toader contestă banda dedicată autobuzelor din Călărași: „Lucrarea asta de nouă milioane de euro nu face nici doi bani”. Ce spune Marius Dulce

Published

on

Mihai Toader, candidat independent la Camera Deputaților, anunță că a adus o plângere prealabilă împotriva lucrărilor ce vizează implementarea unei benzi dedicate autobuzelor pe Strada București din Călărași. Toader critică dur măsura, considerând-o inutilă și dăunătoare pentru locuitorii și comercianții din zonă. El susține că „lucrarea asta de nouă milioane de euro care nu face nici doi bani” nu aduce beneficii comunității și susține că puteau fi găsite soluții alternative. 

„Nu avem un sistem de transport în comun atât de dezvoltat, încât să ocupi o bandă numai cu autobuz. În plus, puteau să facă ceva benefic pentru cetățeni, să devieze traseul pe la 2 Moldoveni, nu să afecteze zona de la București până în Măgureni”, a declarat Toader. 

Acesta a anunțat că va strânge semnături în sprijinul plângerii sale și că nu va renunța până nu se va găsi o soluție mai bună pentru locuitorii din Călărași. „Nu știu ce o să răspundă domnul primar la plângerea asta prealabilă, dar eu sunt hotărât să adun semnături în sprijinul acesteia. Nu o să o las moartă, pentru că ei ar trebui să fie interesați să ne facă bine, nu rău!”, a încheiat Toader. 

În principalele puncte ale plângerii, Mihai Toader menționează îngrădirea accesului la proprietățile riveranilor, afectarea gravă a afacerilor locale, crearea de ambuteiaje și poluare, lipsa unei benzi pentru bicicliști, și lipsa consultării publice și a soluțiilor alternative. 

Mai mulți cetățeni par deranjați de noua bandă de autobuz introdusă, menționând în mare parte aceleași argumente pe care le aduce și Mihai Toader, însă alții apară inițiativa implementată de administrația locală a municipiului Călărași, condusă de primarul Marius Dulce. 

Un călărășean a scris că „Proiectul implică promovarea mijloacelor de transport în comun și a bicicletelor. De-asta s-a făcut și pista prin parc, zona din fața prefecturii a devenit pietonală, etc. Se pune accent pe o dezvoltare mai verde a infrastructurii. Pe axa asta au fost obținuți și banii, reducerea emisiilor de carbon. De-asta a apărut prioritizarea transportului în comun. Oricum, orașul este mic, nu e nevoie sa ne mișcăm doar cu mașinile”. 

Marius Dulce a abordat deja subiectul într-o intervenție radio la Voces Campi de zilele trecute, unde a explicat că noua bandă de autobuz este, într-adevăr, parte dintr-o inițiativă de regenerare urbană, care urmărește reducerea emisiilor de dioxid de carbon și diminuarea aglomeratiei rutiere la orele de vârf. „Ideea este ca să circulăm mai mult cu autobuzul și mai puțin cu mașinile noastre,” a subliniat primarul, menționând că în intervalele orare 7:45 – 8:30, și apoi după-amiaza, traficul devine problematic. 

Mai multe despre explicațiile oferite de Dulce pe subiect, pe Călărași Press. 

Mihai Toader candidează independent la Camera Deputaților în cadrul alegerilor parlamentare ce vor avea loc pe 1 decembrie 2024.

Advertisement

Continue Reading

Știri

Noua benzinărie MOL din Călărași a fost inaugurată astăzi! Marius Dulce: „Am creat 14 locuri de muncă și o intrare mai frumoasă în oraș”

Published

on

O nouă benzinărie MOL a fost inaugurată astăzi, 12 septembrie 2024, în municipiul Călărași. Primarul , Marius Dulce, a participat la evenimentul de deschidere a stației de carburanți MOL, o investiție care contribuie la modernizarea infrastructurii locale și la crearea de locuri de muncă. Stația, parte dintr-o investiție totală de 300 de milioane de lei pe care Grupul MOL a realizat-o în România în ultimii trei ani, se numără printre cele mai recente proiecte ale companiei, alături de altele similare din Brăila și Oradea. Deschiderea acestei stații a creat 14 noi locuri de muncă în Călărași. La eveniment a fost prezent și CEO-ul MOL România, Gábor Mozga, care a prezentat serviciile oferite pe plan local. 

„Bine ați venit la Călărași! Așa cum ați văzut inițial, am avut o colaborare bună și am găsit soluții rapide. Am înțeles că termenul de construcție al stației era foarte scurt și am găsit cele mai bune soluții pentru a îndeplini această țintă. Creăm locuri de muncă, nu contează câte. Astăzi vorbim despre 14 noi locuri de muncă datorită acestei stații. E vorba despre o stație modernă care a făcut intrarea în oraș mai frumoasă. Era o zonă cam deplorabilă aici, iar pentru acest lucru vă mulțumim că ați ales această zonă”, a declarat Marius Dulce în cadrul evenimentului de inaugurare de astăzi. 

Primarul a atins în discursul său și tema prețurilor mari ale carburanților: „Și mai îmbucurător ar fi dacă prețurile la carburanți ar coborî, ca această calitate de care spuneți să fie la un preț mai mic – atunci lucrurile ar fi extraordinare”, a mai menționat acesta pe un ton sarcastic. 

CEO-ul MOL România despre Călărași 

Întrebat despre alegerea de a se extinde în Călărași, Gábor Mozga, CEO al MOL România,  a răspuns că este o zonă bună datorită rapidității cu care se dezvoltă:  „Călărași și întregul județ Călărași se dezvoltă foarte rapid. Știți, sudul României era partea din România unde prezența noastră nu era atât de puternică cum ne-am dorit. Deci, întregul oraș, întreaga regiune se dezvoltă foarte rapid. Desigur, căutăm activ acele oportunități unde putem crește. Călărași este un oraș de 60.000 de locuitori. Numărul mașinilor crește, numărul gospodăriilor crește, așa că am ales acest loc unde vedem oportunitatea de a crește și noi, alături de oraș și de țară”, a declarat acesta.

Mozga, citat de Ziarul Financiar,  a subliniat și importanța investițiilor făcute de companie în infrastrctura locală. „MOL România are o strategie de creştere organică, iar staţiile nou deschise joacă un rol important în consolidarea prezenţei noastre pe piaţa locală. Cu un design modern şi servicii variate în fiecare locaţie, aceste staţii reflectă angajamentul nostru de a deveni prima alegere pentru clienţi, ca retailer de bunuri de consum cu soluţii digitalizate şi ca furnizor integrat de servicii de mobilitate. Staţiile noastre de servicii sunt mai mult decât simple puncte de realimentare. Acestea sunt destinaţii practice unde clienţii pot găsi o gamă diversificată de servicii, se pot bucura de cafea şi produse gastro, având o experienţă de calitate în timpul oricărei vizite”. 

Cum arată noua benzinărie 

Noua stație MOL din Călărași oferă servicii diversificate, inclusiv o spălătorie auto manuală cu mai multe compartimente, care permite spălarea simultană a mai multor vehicule, inclusiv spălarea șasiului. În plus, benzinăria dispune de două  pompe multiprodus care furnizează carburanți de înaltă calitate precum MOL EVO și MOL EVO Plus, o pompă AdBlue și o zonă dedicată pentru GPL. ”Noi numim combustibilul nostru cel mai bun combustibil premium de calitate, care este disponibil pe piață în acest moment. Carburanții Evo și Evo Plus, combustibilii noștri premium, au acele capabilități care oferă o viață mai lungă a motorului, o funcționare mai lină și mai puține emisii de CO2”, mai arată Gábor Mozga. De asemenea, clienții pot beneficia de produse gastro, cafea 100% arabica din gama Fresh Corner, care pot fi savurate pe terasă sau la pachet.

Continue Reading

Cele mai vizualizate