Connect with us

Știri

Agenția Națională Antidrog și Centrul Antidrog Călărași vor fi desființate din luna martie 2025! Adicțiile, tratate ca probleme de sănătate publică

Agenția Națională Antidrog (ANA), aflată în subordinea Ministerului Afacerilor Interne (MAI), urmează să fie desființată începând cu luna martie 2025, iar activitatea acesteia va fi preluată de noua Agenție Națională pentru Coordonare și Politici în Domeniul Drogurilor și Adicțiilor. La nivel local, această decizie implică și desființarea Centrului de Prevenire și Consiliere Antidrog (CPECA) Călărași, conform declarațiilor oferite de comisarul CPECA, Dan Prică, pentru Radio Voces Campi. 

„În luna decembrie, Guvernul a decis, pentru îmbunătățirea activității de prevenire, consiliere și dezintoxicare, să reorganizeze activitatea Agenției Naționale Antidrog. Vor fi înființate centre de sănătate mintală care vor funcționa în spitale. În unele județe, vor fi două centre de sănătate mintală, unul pentru adulți, unul pentru minori, iar la nivel central se va înființa o nouă agenție în cadrul direct al Guvernului, nemaifiind în cadrul Minsterului Afacerilor Interne, cum este în acest moment. Cu siguranță, activitatea va continua. Nu știu cine va prelua aribuțiile activității de prevenire antidrog la nivel județean. Într-un final, după ce se vor adapta noile structuri, noii lucrători și cu aceste activități, poate că se va constata, de fapt, o eficientizare a acestei activități”, a declarat Dan Prică în cadrul emisiunii „Bună dimineața, Călărași”, la Radio Voces Campi, scrie Opinia Călărași

Noua agenție, subordonată direct prim-ministrului

La nivel național, reorganizarea are drept scop schimbarea modului în care este abordată problema consumului de droguri și a adicțiilor – de la o problemă de infracționalitate, la una de sănătate publică. Noua Agenție Națională pentru Coordonare și Politici în Domeniul Drogurilor și Adicțiilor va fi în subordinea directă a prim-ministrului și va fi condusă de un secretar de stat. Potrivit Victoriei Stoiciu, consilier de stat la Cancelaria Prim-Ministrului, această schimbare este necesară pentru a asigura o coordonare mai eficientă între ministerele implicate. 

Un alt aspect esențial este faptul că polițiștii care activează în cadrul ANA vor rămâne în structurile MAI, iar noua agenție va avea o misiune extinsă, abordând problematica adicțiilor în sens larg. Aceasta va include nu doar consumul de droguri, ci și alte tipuri de dependențe, precum jocurile de noroc, dependența de internet sau tutunul.

Advertisement

Centrele județene, reorganizate din cauza ineficienței

Componenta de prevenție, evaluare și tratament va trece în subordinea Ministerului Sănătății, urmând să fie reorganizate centrele de sănătate mintală existente la nivel județean. Victoria Stoiciu a precizat că actualele centre județene, aflate în subordinea ANA, nu și-au îndeplinit misiunea din cauza unor probleme structurale.

Raportul Curţii de Conturi, nu este opinia mea personală, publicat anul trecut în luna septembrie, conchidea foarte clar şi fără niciun fel de nuanţă că aceste centre nu şi-au îndeplinit misiunea de prevenire şi nu pentru că colegii de la ANA nu şi-ar fi făcut treaba, nu e nici un reproş, ci din motive structurale de concepţie. Simplul fapt că erau în subordinea MAI făcea ca o parte dintre cadrele medicale să nu vrea să meargă să lucreze în aceste centre. Deci a existat o problemă de recrutare sistemică la nivelul acestor centre.

Vor fi reorganizate Centrele pentru sănătate mintală care există în cadrul Ministerului Sănătăţii, mai exact se află în subordinea Centrului Naţional pentru Sănătate Mintală şi Antidrog. Aceste centre de sănătate mintală, care funcţionează pe lângă unităţile spitaliceşti, vor fi reorganizate şi contopite cu aceste centre care aparţin ANA. În felul acesta vom avea o reţea decentă, de evaluare, consiliere şi tratament, care va funcţiona în subordinea Ministerului Sănătăţii, personalul va fi angajat de ei şi va fi finanţat din bugetul Sănătăţii”, a mai spus Stoiciu, potrivit Agerpres, scrie Digi24

 

Advertisement

Știri

Incendiu de proporții în Călărași: 30 de hectare de grâu cuprinse de flăcări în zona Modelu

Duminică, 6 iulie 2025, un incendiu de amploare a izbucnit în zona agricolă Modelu, din județul Călărași, unde aproximativ 30 de hectare de grâu au fost cuprinse de flăcări. Incendiul, aflat încă în desfășurare, a mobilizat un important dispozitiv de intervenție: cinci autospeciale de stingere ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență acționează pentru limitarea extinderii focului și protejarea zonelor învecinate.

Focul a izbucnit în jurul prânzului, pe un teren agricol aflat în plină campanie de recoltare, ceea ce a favorizat extinderea rapidă a flăcărilor.

Până la această oră, nu au fost raportate victime sau pagube materiale în afara culturii agricole afectate.

Vom reveni cu informații pe măsură ce operațiunea de stingere evoluează.

Advertisement

Continue Reading

Știri

Autogara Obor, controlată de mafia microbuzelor. Călătorii spre Călărași, prinși la mijloc într-un război al transportatorilor

Un adevărat scandal mocnește, zi de zi, în Autogara Obor din Capitală, acolo unde noua rută legală București – Călărași este sabotată de metode care ating zona penalului. Călătorii care vor să urce în microbuzele firmelor călărășene – intrate legal pe piață în urma liberalizării transportului de la 1 iulie – sunt întorși din drum, agresați verbal și îndrumați forțat spre alte mașini, aparținând unei firme deja cunoscute pentru practici neloiale.

„Vin, te scuipă, te înjură, iau oamenii de lângă mașină!”

Șoferii care refuză să cedeze presiunilor vorbesc, cu teamă și resemnare, despre monopolul forțat pe care unii vor să îl păstreze cu orice preț, chiar și cu încălcarea flagrantă a legii:

„Ei au făcut 50 de lei cursa până acum. Acum vin cu 10 lei, doar ca să ne scoată de pe traseu. Dacă rămân iar singuri, o urcă la 100! Se urcă la tine-n mașină și ia călătorii cu japca. ‘Hai cu mine gratis! Hai cu mine 10 lei!’”, povestește un șofer, aproape singur în microbuzul său.

Călătorii sunt zăpăciți, împinși de colo-colo, în timp ce alții, aflați în misiune de „descurajare”, nu ezită să aplice intimidări directe. Un bărbat tatuat, devenit „paznic neoficial” al autogării, le ordonă celor care vor să urce la firmele călărășene:
„Stai la mașină, mă! Ce cauți aici?”

Un sistem cu rădăcini vechi: dosare penale, abuzuri și condamnări

Problema nu este nouă. În spatele haosului din autogară stau ani de practici abuzive tolerate de instituții ale statului.
Potrivit presei, în 2017, Daniela Dobrilă, fost director în cadrul Autorității Rutiere Române – Direcția Licențe, a fost condamnată la 3 ani de închisoare pentru luare de mită, complicitate la spălare de bani și folosirea de informații nepublice.

Advertisement

Mai mult, în același an, a fost trimisă în judecată pentru abuz în serviciu, după ce ar fi suprapus licențe de transport pe ruta Călărași – București, exact traseul care astăzi generează conflictul.

Lucian Carapidis, administratorul SC TUDAN SRL, a reclamat situația la toate instituțiile posibile: Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier, Consiliul Concurenței și Ministerul Administrației și Internelor.

Deocamdată, poliția tace, iar haosul din Autogara Obor continuă nestingherit.

„Este un monopol. Concurență neloială în toată regula! Dar nu se întâmplă nimic…”, adaugă un șofer.

Cât mai costă o călătorie? Cât mai valorează legea?

În tot acest scenariu, prețul unei călătorii București – Călărași a ajuns la 10 lei, doar pentru ca unele firme să rămână singure pe piață, așa cum au făcut ani la rând, când tarifele ajungeau și la 50 lei.

Advertisement
Continue Reading

Știri

Meci de vis pentru Spicul Vâlcelele: amical de gală împotriva Rapidului București!

Un moment istoric pentru fotbalul din județul Călărași! Echipa Spicul Vâlcelele a disputat, sâmbătă, un meci amical de prestigiu împotriva uneia dintre cele mai iubite și titrate formații din România – FC Rapid București.

Partida s-a desfășurat pe terenul de la Baza Constructorul Mobexpert din București, iar pentru echipa călărășeană a fost o adevărată onoare să se afle față în față cu o formație de Liga 1, cu o istorie bogată și o galerie legendară.

Pe lângă emoția întâlnirii, meciul a fost și o lecție de profesionalism și angajament, în care Spicul Vâlcelele a reușit să-și testeze potențialul în compania unui adversar de top. Atmosfera de pe teren a fost una de respect reciproc, iar intensitatea jocului a pus la încercare pregătirea fizică și tactică a echipei din Vâlcelele.

Întâlnirea a avut și o încărcătură emoțională aparte: în prezentul lot al Spicului se regăsesc jucători care au scris, la rândul lor, pagini din istoria Rapidului:

Advertisement
  • Marian Vlada, actualul antrenor principal și fost atacant important al giuleștenilor
  • Raul Costin, mijlocaș experimentat care a evoluat pentru Rapid și alte echipe din Liga 1
  • Bogdan Barbu, jucător care a purtat tricoul vișiniu în anii săi de glorie

„A fost un moment cu adevărat special pentru clubul nostru. Ne motivează să muncim și mai mult pentru a ne atinge obiectivele. Mulțumim Rapidului pentru invitație și pentru ospitalitate!”, au transmis reprezentanții Spicului Vâlcelele.

Meciul cu Rapid va rămâne un reper important în istoria clubului și un imbold în plus pentru noul sezon competițional.

Continue Reading