AFC Dunărea Călărași are un nou antrenor

AFC Dunărea Călărași are un nou antrenor
AFC Dunărea Călărași are un nou antrenor

Astăzi, la sediul clubului de fotbal Dunărea Călărași, a avut loc o conferință de presă importantă în care a fost anunțată noua componență a băncii tehnice pentru sezonul următor. La eveniment au participat președintele Consiliului Județean Călărași, Vasile Iliuță, conducerea clubului Dunărea și noii reprezentanți ai echipei de pe malul Borcei.

În cadrul conferinței, Alexandru Dincă, directorul sportiv al Dunării, l-a prezentat oficial pe Mircea Ștefan ca noul antrenor principal. Acesta va fi asistat de o echipă tehnică formată din Marius Milea, Victor Petre și Gabriel Popa, care va fi responsabil cu antrenamentul portarilor.

Ne-am propus ca în următorii doi ani să fim în Liga a 2-a. Se pune foarte mult accent pe copii și juniori, pe dezvoltarea antrenorilor,” a declarat Alexandru Dincă, subliniind astfel obiectivele ambițioase ale clubului pentru perioada următoare.

Mircea Ștefan, care se întoarce acasă după o experiență bună la Metalul Buzău, a exprimat încrederea sa în potențialul echipei și a anunțat planurile de întărire a lotului. „Vom face transferuri pentru că avem nevoie de un plus de valoare. Ne vom baza și pe juniorii călărășeni. Avem jucători de valoare la juniori,a spus Mircea Ștefan.

Cătălin Cojocaru

Cătălin Cojocaru

Lucrez în presa locală din 2016 și scriu despre ceea ce se întâmplă în jurul nostru, cu accent pe oameni, fapte și informații prezentate clar și corect. Încerc să explic lucrurile pe înțelesul tuturor și să ofer context pentru subiectele de interes public.

Materialele mele sunt gândite din perspectiva cititorilor, pentru ca informația să fie utilă și ușor de urmărit. Presa locală înseamnă, pentru mine, o legătură constantă cu comunitatea.

Încerc, de fiecare dată, să mă pun în locul celor care citesc, privesc sau urmăresc ceea ce fac. Pentru că presa locală nu este despre mine, ci despre comunitate. Iar dacă oamenii se regăsesc în poveștile pe care le spun, înseamnă că sunt pe drumul bun.

Don't Miss

seceta grindina

Bani europeni pentru Călărași: Prefectul Laurențiu State anunță colaborarea cu ADR Sud-Muntenia pentru noi finanțări

Călărașul se pregătește să intre pe harta finanțărilor europene, cu

Dinastia Mamelucă – Imperiul născut din lanțuri și transformat în glorie

Dinastia Mamelucă reprezintă una dintre cele mai surprinzătoare și paradoxale

Călărași Cup – power by Ecoaqua, în acest weekend, la Călărași

Amânat cu o săptămână din cauza vremii, cel mai mare