Administratorul public al municipiului Călărași, Ionuț Savu-Radu, a participat la conferința „Proiecte verzi în viziunea administratorilor publici – de la strategie la implementare”, organizată în cadrul expozițiilor Green Energy Expo și Romenvirotec, evenimente dedicate tehnologiilor sustenabile și soluțiilor pentru protecția mediului.
În cadrul intervenției sale, reprezentantul administrației locale din Călărași a vorbit despre direcțiile de dezvoltare „verde” ale municipiului și despre obiectivele realizate de echipa Primăriei în ultimii ani, proiecte care vizează îmbunătățirea calității mediului și modernizarea infrastructurii urbane.
Prezentarea a pus accent pe modul în care strategiile adoptate la nivel local se transformă în proiecte concrete, dar și pe necesitatea colaborării dintre administrații, specialiști și companii din domeniul tehnologiilor verzi pentru a dezvolta orașe mai sustenabile.
Participarea la această conferință a oferit municipiului Călărași ocazia de a-și prezenta inițiativele în fața specialiștilor din domeniu și de a face schimb de experiență cu administrații publice din alte orașe, într-un context în care tranziția către soluții prietenoase cu mediul devine o prioritate pentru comunitățile urbane.
Vrei să fii mereu la curent cu toate știrile? Urmăreste CalarasiPress pe canalul de WhatsApp.
