Connect with us
Vremea în Călărași: 🌡️ -3°C | Anul XI Nr. 548

Administrație Locală

Administrația Cimitirelor prezintă obligațiile concesionarilor

Published

on

Prezentul Regulament stabilește cadrul juridic unitar și condițiile în care se desfășoară serviciul Administrației Cimitirelor din Municipiul Călărași. Serviciul Administrației Cimitirelor este o activitate edilitar-gospodărească, din cadrul serviciului de administrare a domeniului public al Municipiului Călărași, destinată satisfacerii unor nevoi ale comunității locale.

Serviciul de administrare a cimitirelor din Municipiul Călărași se desfășoară sub autoritatea administrației publice locale, care coordonează, reglementează și controlează modul în care operatorul asigură activitățile de administrare a cimitirelor.

Prevederile prezentului Regulament se aplică serviciului de administrare a cimitirelor din Municipiul Călărași.

Înființarea, extinderea, desființarea, organizarea și administrarea cimitirelor, se fac în baza hotărârilor Consiliului Local Călărași, potrivit legilor în vigoare.

Advertisement
  • La nivelul municipiului Călărași sunt 6 cimitire, respectiv:
  • – Cimitirul Central;
  • – Cimitirul Sf.Lazăr;
  • – Cimitirul Sf.Gheorghe;
  • – Cimitirul Sf.Anastasia;
  • – Cimitirul Mircea Vodă;

Administrația Cimitirelor este obligată să asigure, atunci când este nevoie, întreţinerea clădirilor (birou administrativ, capelă, împrejmuiri), a spaţiilor verzi (altele decât locurile de înhumare), a instalațiilor (apă, iluminat) și menținerea în funcțiune a infrastructurii din cimitir.

Activitățile edilitar-gospodărești specifice serviciului de administrare a cimitirelor din Municipiul Călărași vor asigura:

  • a)satisfacerea cerințelor și nevoilor de utilitate publică al comunității locale;
  • b)continuitatea serviciului;
  • c)ridicarea continuă a standardelor și a indicatorilor de performanță ai serviciilor prestate;
  • d)dezvoltarea și modernizarea infrastructurii edilitar-urbane a unității administrativ-teritoriale;
  • e)protecția și conservarea mediului natural și construit.

Activitățile specifice Administrației Cimitirelor prestate/furnizate trebuie să îndeplinească la nivelul beneficiarilor indicatorii de performanță aprobați de către autoritatea administrației publice locale.

(2) Serviciile necesare colectivităţii locale sunt asigurate în sistem privat de către unităţile parohiale, iar în sistem public prin cimitirele locale.

(3) Administrarea infrastructurii cimitirelor constând în drumuri de acces, alimentare cu apă, clădirea administraţiei și anexele aferente cimitirului, este în sarcina Administrației Cimitirelor.

(4) Indicatorii de performanță aprobați de către Consiliul Local al Municipiului Călărași respectă cadrul general stabilit în acest scop în prezentul Regulament.

Locurile de înhumare, se atribuie, în folosinţă, în condiţiile legii şi ale prezentului Regulament, prin act de concesiune:

Advertisement
  1. a) Primarul Municipiului Călărași poate dispune concesionarea gratuită pe termen de 7 ani a locurilor de înhumare, numai persoanelor lipsite de posibilitatea de a plăti tarifele de concesionare în vigoare;
  2. b) pe termen limitat de 10 ani, 25 de ani sau 49 ani la decesul unei persoane, aparţinătorilor acestuia, în baza aprobării date de către conducerea Primarul Municipiului Călărași, cu plata integrală a tarifului de concesiune;
  3. c) pe termen limitat de 10 ani, 25 ani sau 49 ani, fără caz de deces -“în rezervă”, persoanelor care au domiciliul pe raza Municipiului Călărași, în baza aprobării dată de către Primarul Municipiului Călărași, cu plata integrală a tarifului de concesiune.

Termenele de concesionare se prelungesc odată cu achitarea tarifelor de concesiune.

(3) Actul de concesiune conferă titularilor sau, după caz, urmaşilor acestora, numai dreptul de folosinţă asupra locului de înhumare.

(4) Unei persoane i se va putea atribui în folosinţă, contracost, pe durată limitată de 10 ani, 25 ani sau 49 ani numai un singur loc de înhumare, într-un singur cimitir din Municipiul Călărași.

(5) Prin titular de loc de înhumare se înţelege persoana care deţine, în folosinţă, locul de înhumare şi are act de concesiune.

(6) În acest loc pot fi înhumaţi titularii dreptului de folosinţă, soţii sau soţiile, copii şi părinţii acestora, în baza acordului scris al titularului/titularilor dat în faţa administratorului cimitirului sau un acord dat în fața unei autorități notariale din țară sau străinătate.

(7) Atribuirea către acelaşi titular a unui alt loc de înhumare, este nulă de drept şi atrage după sine încetarea dreptului de folosinţă asupra acestuia.

Advertisement

(8) Drepturile dobândite până la intrarea în vigoare a prezentului Regulament, sunt recunoscute titularilor locurilor de înhumare.

Conform Regulamentului de organizare și funcționare a Administrației Cimitirelor Călărași aprobat prin Hotărârea de Consiliu Local nr 178/ 2020, concesionarilor le revin următoarele obligații:

  • -de a-și îngrădi suprafațoncesionată în maxim 6 luni de la atribuire,
  • -de a-și marca locul de veci cu plăcuța de identificare și numele concesionarului,
  • – de a duce gunoiul și deșeurile la pubelele cu astfel de destinație.

Neîngrijirea sau părăsirea locului de veci, a amenajărilor funerare pe o perioadă de mai mult de 2 ani duce la pierderea concesiunii.

Administrația Cimitirelor a afișat public taxele și tarifele pentru lucrările efectuate de către persoanele și firmele autorizate. Avizarea construcțiilor presupune plata, astfel:

  • 350 taxa pentru un cavou;
  • 30 lei taxa de împrejmuire;
  • 30 lei taxa de montare cruce;

Conducerea Administrației Cimitirelor informează că lucrările de cimentare a cavourilor/locurilor de veci se va face numai în betonieră. Toate lucrările se vor executa cu protejarea mormintelor învecinate, monumentelor funerare, spațiilor verzi și de acces. Materialele de tip moloz, resturi materiale rezultate din lucrări, se ridică la sfârșitul zilei de lucru de către executanții lucrării.

Pentru o corectă informare și transparență în activitate, Administrația Cimitirelor a publicat și taxele pentru înhumare/deshumare, după cum urmează:

  • înhumare/ deshumare cavou 200 lei
  • înhumare/ deshumare groapă de pământ 320 lei
    înhumare/ deshumare groapă de pământ la cimitir Sf Anastasia 380 lei
  • În cimitire este interzis accesul autovehiculelor, cu excepția celor ce transportă persoane în vârstă sau bolnave

SERVICIILE PRESTATE ÎN CIMITIRE

Serviciile prestate în cele 6 cimitire de pe raza Municipiului Călărași sunt:

Advertisement
  • – concesiune pe termen limitat de 7 ani;
  • – concesiune pe termen limitat de 10 ani;
  • – concesiune pe termen limitat de 25 ani;
  • – concesiune pe termen limitat de 49 de ani;
  • – închiriere capelă/cameră mortuară;
  • – înhumare cu executarea gropii în pământ;
  • – înhumare în lucrare funerară tip “cavou”;
  • – deshumări pământ;
  • – deshumări „cavou”;
  • – tămâiat loc de înhumare timp de 40 de zile după înhumare și amenajarea acestuia la sfârșitul acestei perioade;
  • – întocmit act de concesiune;
  • – întocmit şi eliberat adeverinţă pentru uz notarial;
  • – întocmit şi eliberat adeverinţă pentru uz notarial în regim de „urgenţă”;
  • – întocmit și eliberat adeverință deshumare;
  • – întocmit duplicat act de concesiune;
  • – verificare arhivă;
  • – lucrări de întreținere la cimitire;
  • – întreținerea cimitirelor precum și, alte servicii similare.

Serviciile prestate în cimitire se realizează după achitarea unor tarife încasate de către Admintrația Cimitirelor, care constituie venit la bugetul propriu și se fundamentează de către operator, se aprobă, ajustează sau se modifică prin hotărâri ale Consiliului Local.

Toate reclamațiile, nemulțumirile, sesizările pentru o bună funcționare a activităților administrativ – gospodărești se primesc zilnic la biroul Administrației Cimitirelor din Cimitirul Central.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Administrație Locală

Primăria Călărași a scos utilajele în stradă încă din timpul nopții. Drumurile, menținute sub control

Published

on

Primăria municipiului Călărași anunță că, începând de la miezul nopții, echipele de intervenție acționează constant pentru menținerea circulației rutiere în condiții de siguranță, în contextul temperaturilor scăzute și al riscului de polei.

Potrivit informării transmise de Primăria Călărași, în teren sunt mobilizate 12 utilaje pregătite pentru sezonul de iarnă. Este vorba despre șapte unimoguri dotate cu lamă și sărăriță, care intervin pe arterele principale ale orașului, trei tractoare cu lamă pentru zonele de legătură, precum și un buldoexcavator și un autobasculant, utilizate pentru degajări rapide acolo unde situația o impune.

Pentru prevenirea formării gheții și asigurarea aderenței în trafic, se utilizează sare, iar intervențiile sunt prioritizate pe căile de acces către spitale, școli și pe traseele de transport în comun.

Reprezentanții administrației locale fac apel la conducătorii auto să circule cu prudență și să faciliteze accesul utilajelor de deszăpezire, astfel încât intervențiile să se desfășoare eficient și fără incidente.

Advertisement

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Administrație Locală

Lucrările avansează în comuna Borcea. Primarul Aniel Theodor Nedelcu Pațurcă anunță continuarea investiției începute

Published

on

Lucrările unei investiții importante pentru comunitatea din comuna Borcea continuă într-un ritm susținut, profitând de condițiile meteo favorabile din această săptămână. Anunțul a fost făcut public de primarul Aniel Theodor Nedelcu Pațurcă, care a transmis că activitatea din teren se desfășoară în condiții bune.

Potrivit edilului, vremea prielnică a permis reluarea și continuarea lucrărilor începute anterior, iar echipele implicate sunt mobilizate pentru a duce la bun sfârșit proiectul. Investiția este una de amploare și are ca obiectiv direct dezvoltarea locală și îmbunătățirea condițiilor pentru locuitorii comunei.

„Activitatea se desfășoară în condiții bune și, cu ajutorul Bunului Dumnezeu, vom finaliza această mare investiție pentru comunitatea noastră”, a transmis primarul 

Autoritățile locale dau asigurări că lucrările vor continua conform graficului, iar finalizarea investiției va aduce beneficii concrete pentru comunitatea din Borcea.

Advertisement

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Administrație Locală

Investiții majore în educație, la final de implementare în municipiul Călărași

Published

on

Municipiul Călărași se află în etapa finală a unuia dintre cele mai ample proiecte de modernizare a infrastructurii educaționale derulate în ultimii ani. Proiectul „Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a unităților de învățământ preuniversitar și a unităților conexe din Municipiul Călărași” este aproape de finalizare, după ce mare parte dintre dotări au fost deja livrate și instalate în școli și unități educaționale.

Valoarea totală a investiției se ridică la 23.917.247,19 lei (inclusiv TVA), finanțarea fiind asigurată prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), Componenta C15 – Educație, Pilonul VI – Politici pentru noua generație.

Potrivit administrației locale, mobilierul, echipamentele digitale și materialele didactice au fost deja distribuite în toate unitățile de învățământ incluse în proiect. Obiectivul principal vizează dotarea completă a sistemului educațional preuniversitar din municipiu, cu accent pe tehnologia informației și comunicațiilor, mobilier modern și materiale educaționale adaptate cerințelor actuale, în scopul reducerii decalajului digital și al îmbunătățirii calității actului educațional.

Beneficiarii direcți ai proiectului sunt 9.528 de elevi din 19 unități de învățământ, 60 de copii din creșele municipiului, precum și 488 de elevi care frecventează cursurile Clubului Sportiv Școlar Călărași. În cadrul investiției, peste 300 de săli de clasă și 19 laboratoare de informatică au fost echipate cu table interactive, sisteme audio și echipamente IT de ultimă generație.

Advertisement

În ceea ce privește mobilierul și materialele didactice, unitățile de învățământ au recepționat deja obiectele contractate, iar în această perioadă se află în curs de finalizare distribuția materialelor specifice pentru cabinetele de asistență psihopedagogică și laboratoarele de științe.

Proiectul se desfășoară conform graficului asumat, termenul de finalizare fiind stabilit pentru 31 martie 2026, iar majoritatea unităților conexe se află deja în faza de asamblare finală a dotărilor.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading