Zile mai calde, chiar și pe timp de iarnă, la Căminul „Sfântul Antim Ivireanul” din Călărași
La Căminul pentru persoane vârstnice Sfântul Antim Ivireanul, zilele reci de afară sunt întâmpinate cu multă căldură în interior. Beneficiarii participă zilnic la activități gândite special pentru a le aduce bucurie, liniște și un plus de energie.
Jocurile de societate, atelierele de creație, lectura, poveștile împărtășite, muzica, cântecele și exercițiile ușoare de mișcare fac parte din rutina zilnică. Toate aceste momente contribuie la menținerea unei stări de bine și la întărirea legăturilor dintre seniori.

Reprezentanții căminului spun că fiecare zi este o nouă ocazie de a oferi atenție, grijă și zâmbete, într-un mediu primitor și liniștit. Indiferent de anotimp, accentul rămâne pus pe comunicare, respect și pe bucuria lucrurilor simple, care contează cel mai mult.
