Joi 21 ianuarie a.c., polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Călărași, împreună cu reprezentanți ai celorlalte autorități cu atribuții în domeniu, au continuat acțiunile pentru limitarea virusului COVID-19.
Forțele de ordine au fost angrenate în acțiuni punctuale de control, efectuând verificări la 56 societăți comerciale/persoane fizice autorizate, 731 obiective de interes și 405 autovehicule destinate transportului de persoane.
De asemenea, în vederea respectării măsurii de siguranță polițiștii au verificat 1.670 persoane, dintre care 918 aflate în izolare și carantină.
Totodată, pentru nerespectarea măsurilor de siguranță polițiștii au aplicat 8 sancțiuni contravenționale la Legea 55/2020 în valoare de 4.500 de lei.
În continuare, principalul obiectiv al acțiunilor Poliției Române în contextul pandemiei vizează protejarea sănătății cetățenilor.
Polițiștii se află permanent la datorie și vor interveni cu fermitate în toate situațiile în care legea este încălcată.
Recomandăm tuturor cetățenilor să păstreze distanța fizică, să poarte masca de protecție și să nu se expună riscului îmbolnăvirii.