Infracțiuni constatate,
societăți comerciale verificate și sancțiuni contravenționale aplicate, în urma
unei acțiuni desfășurate de polițiști în municipiul Călărași.
Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Călărași au desfășurat în ziua de 06 septembrie a.c., o acțiune pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale din segmentul stradal care afectează climatul de ordine și siguranță publică. Acțiunea a început la ora 17.00 și s-a terminat la ora 23.00.
Prin acțiune s-a
urmărit identificarea persoanelor care săvârșesc fapte contra legii, depistarea
celor care încalcă normele legale sau comit infracțiuni la regimul circulației
rutiere, precum și prevenirea activităților comerciale ilicite și depistarea
persoanelor care nu respectă legislația în domeniu.
Pe parcursul desfășurării acțiunii, polițiștii au
controlat 32 de societăți comerciale, au verificat aproximativ 500 de
autovehicule, au aplicat 119 sancțiuni contravenționale în valoare de 63.313
lei și au confiscat bunuri în valoare de 1.450 de lei.
De asemenea, au constatat 8 infracțiuni, 5 persoane au fost surprinse în flagrant, iar în cauzele instrumentate au fost dispuse 5 măsuri preventive.
Polițiștii rutieri au desfășurat activități pentru
prevenirea accidentelor de circulație, fiind constatate 3 infracțiuni la
regimul rutier. Au fost reținute 8
permise de conducere și retrase 2 certificate de înmatriculare.
Acțiunile de acest
gen vor fi efectuate în continuare pentru menținerea, asigurarea ordinii
publice și creșterea gradului de siguranță a cetățeanului.
Exemple semnificative:
Polițiștii au fost sesizați de o
femeie, de 42 de ani, cu privire la faptul că pe strada Dobrogei, din
municipiul Călărași, este tulburată liniștea publică, urmare a unei stări
conflictuale între mai multe persoane.
Cercetările desfășurate cu
operativitate de polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Călărași au condus
la identificarea și reținerea a 4 persoane, cu vârste cuprinse între 17 și 48
de ani.
Cei în cauză au fost depuși în
Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Călărași, urmând a fi sesizat
parchetul în vederea luării unor măsuri preventive.
***
Lovirea sau alte violențe,
amenințarea, violența în familie, tulburarea ordinii și liniștii publice,
încăierarea, vătămarea corporală sunt infracțiuni care pot fi pedepsite cu
închisoarea.
Polițiștii au oprit pentru
control pe strada Luceafărului, din municipiul Călărași, un autoturism condus
de un bărbat în vârstă de 27 de ani, din localitate.
În urma testării cu aparatul
etilotest acesta prezenta o concentrație alcoolică de 0,69 mg/l alcool în aerul
expirat.
Cel în cauză a fost condus la
spital, unde i-au fost recoltate mostre biologice necesare în vederea
stabilirii alcoolemiei.
Pe numele celui în cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.
***
Polițiștii Serviciului
Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au confiscat 660 de articole
pirotehnice de la două societăți comerciale care nu erau autorizate să
efectueze operațiuni cu astfel de materiale.
Întreaga cantitate de articole
pirotehnice a fost ridicată de polițiști în vederea confiscării, fiind demarate
cercetări pentru săvârșirea infracțiunii de efectuarea fără drept a oricărei
operațiuni cu articole pirotehnice.
***
Polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că un
bărbat care conducea un autoturism pe strada Mușețelului, din municipiul
Călărași, a accidentat o persoana pe trecerea pentru pietoni și a părăsit locul
accidentului.
Cercetările demarate de îndată de polițiștii rutieri au
condus la identificarea unui tânăr de 25 ani, din localitate.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest
rezultatul fiind negativ.
Acesta este cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor
de vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului.
Față de cel în cauză a fost luată măsura reținerii pentru
24 de ore, fiind depus în Centrul de Reținere și Arest Preventiv Călărași.