Connect with us

Breaking News

Acțiune de prindere în flagrant a unui tânăr ce deținea substanțe etnobotanice

Published

on

În  data de 14.12.2017 procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Călăraşi au dispus reținerea pentru o perioadă de 24 de ore a inculpatului Ștefan Daniel zis  „Dan Turcu”,  pentru săvârşirea infracţiunii de efectuare de operațiuni cu produse știind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive.

    Procurorii DIICOT – B. T. Călăraşi împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Călăraşi , la data de 14.12.2017, au realizat o acțiune de prindere în flagrant a inculpatului Ștefan Daniel ce  transporta produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, achiziționate din municipiul Constanța, pe care intenționa să le comercializeze în județul Călărași.

    În autoturismul celui în cauză, au fost descoperite şi ridicate cantitatea de 171,3 grame de fragmente vegetale (produse susceptibile a avea efecte psihoactive), 9,8 grame de pulbere albă (produse susceptibile a avea efecte psihoactive), un cântar de precizie, un pachet cu 1.000 de pliculețe transparente și 4.200 de lei.

    Ulterior prinderii în flagrant delict,  au fost efectuate trei percheziţii domiciliare, în judeţul Călăraşi.

    În urma perchezițiilor, au fost găsite şi ridicate 59 de pliculețe transparente cu fragmente vegetale, în greutate totală de 17,54 grame și alte 11,4 grame de produse cu efect psihoactiv sub formă de fragmente vegetale, precum și suma de 1650 Euro.

    La data de de 15.12.2017 Tribunalul Călăraşi a dispus arestarea preventivă a  inculpatului, pentru o perioadă de 30 de zile.

    Acțiunea a fost realizată cu sprijinul Biroului Rutier din cadrul Poliției Municipiului Călărași și al jandarmilor.

    Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, inculpatul beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie.

 

Advertisement

Advertisement
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Breaking News

Oficial: Laurențiu State, noul subprefect al județului Călărași

Published

on

Laurentiu State

Începând din această seară, județul Călărași are oficial un nou subprefect. Laurențiu State a fost numit în această funcție, confirmând informațiile apărute pe surse încă din 19 iulie, dezvăluite în premieră de jurnaliștii de la Călărași Press. Aceștia au relatat primii despre propunerea ca State să preia această poziție, propunere care s-a concretizat în această seară.

Laurențiu State, cunoscut pentru reputația sa impecabilă în administrația publică locală,  deține funcția de consilier județean și director al sucursalei Ecoaqua din municipiul Oltenița. Cu o vastă experiență în gestionarea problemelor administrative, acesta este văzut ca o figură de încredere și un lider capabil să gestioneze provocările actuale ale județului.

State îi succede lui Stan Ionuț, care și-a prezentat demisia în urma unui scandal public ce a făcut înconjurul presei naționale. Decizia de schimbare la conducerea instituției vine în contextul intensificării criticilor la adresa fostului subprefect, iar numirea lui Laurențiu State este văzută ca un pas către restabilirea echilibrului și eficienței administrative în județ.

Continue Reading

Breaking News

Tragedie de Sfânta Marie la Călărași: Un bărbat s-a înecat în apele brațului Borcea

Published

on

Joi, 15 august, în jurul orei 13:00, o zi de sărbătoare a Sf. Maria s-a transformat într-o tragedie pe plaja de la Pod 4, Călărași. Un bărbat a intrat în apele brațului Borcea pentru a se răcori, dar curenții puternici l-au surprins și l-au tras sub apă.

Martorii prezenți pe plajă au observat imediat incidentul și au acționat, reușind să scoată bărbatul la mal înainte de sosirea echipajelor de salvare. Printre cei care au intervenit s-a numărat și o tânără curajoasă, care a început manevrele de prim ajutor, încercând să-l resusciteze.

La scurt timp, echipajele medicale, inclusiv un medic și paramedicii, au ajuns la fața locului și au preluat manevrele de resuscitare.

În ciuda eforturilor depuse, starea bărbatului rămâne critică, iar medicii continuă să lupte pentru viața lui.

Continue Reading

Breaking News

Cod roșu de furtună și ploi torențiale cu grindină

Published

on

Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Călărași a transmis o avertizare de Cod Roșu pentru mai multe localități din județ, valabilă între orele 14:25 și 16:00

Localitățile afectate sunt: Budești, Fundeni, Frumușani, Vasilati, Plătărești, Sohatu, Soldanu și Gălbinași.

Pericole anunțate:

– Grindină de dimensiuni medii și mari
– Averse torențiale cu acumulări de apă ce vor depăși 40 l/mp
– Descărcări electrice frecvente
– Intensificări ale vântului și vijelii

Recomandări pentru populație:
– Adăpostiți-vă în locuri sigure, de preferință în interiorul clădirilor.
– Evitați deplasările în timpul perioadei de avertizare.
– Asigurați ferestrele și ușile pentru a preveni pagubele.
– Deconectați aparatele electrice pentru a preveni supratensiunile și posibilele incendii.

ISU Călărași este pregătit să intervină în caz de urgență și îndeamnă cetățenii să apeleze la 112 în situații de pericol.

MESAJ 2

COD ROSU – Grindina de medii si posibil mari dimensiuni, averse torentiale care vor acumula peste 40 l/mp, frecvente descarcari eletrice, intensificari ale vantului, vijelie. Localitati afectate: Chirnogi, Manastirea, Radovanu, Ulmeni, Curcani, Mitreni, Spantov, Chiselet, Sarulesti, Soldanu, Valea Argovei, Nana, Luica, Cascioarele, Frasinet, Gurbanesti, Oltenita. Valabilitate 06.08.2024 orele 14:45-16:30. ISU Calarasi

Advertisement
Continue Reading

Cele mai vizualizate