Connect with us

Breaking News

Acțiuni de prevenire în acest weekend desfășurate de polițiștii călărășeni

Aproximativ 850 de persoane legitimate, peste 700 de autovehicule controlate și 5 infracțiuni constatate de polițiști în urma unei acțiuni desfășurate în județul Călărași.
În perioada 21 – 22 iulie a.c., polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Călărași au desfășurat o acțiune cu efective mărite pentru prevenirea faptelor antisociale și menținerea ordinii și liniștii publice.

Pe parcursul desfășurării acțiunii, polițiștii au constatat 5 infracțiuni, au aplanat o stare conflictuală, au controlat 13 societăți comerciale, au verificat 722 de autovehicule, precum și 19 persoane aflate sub control judiciar și în arest la domiciliu.
Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 137 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 252.000 de lei și au confiscat bunuri de aproximativ 800 de lei.


Dintre sancțiunile contravenționale aplicate, 120 au fost pentru încălcări ale O.U.G 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, 7 pentru încălcări ale Legii 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, 6 în baza prevederilor Legii 12/1990 privind protejarea populației împotriva unor activități de producție, comerț sau prestări de servicii ilicite și 4 la alte acte normative.


Totodată, ca măsură complementară pentru comiterea unor fapte care atrag suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, polițiștii au reținut 10 permise de conducere și au retras 7 certificate de înmatriculare.
Acțiunile de acest gen vor fi efectuate în continuare pentru menținerea, asigurarea ordinii publice și creșterea gradului de siguranță a cetățeanului.


Polițiștii au reținut un bărbat care ar fi condus un autoturism pe drumurile publice, deși nu avea permis și consumase alcool.
La data de 22 iulie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au depistat un bărbat, de 43 de ani, din comuna Roseți, județul Călărași, în timp ce conducea un autoturism pe DN3B fără a deține permis și aflându-se sub influența băuturilor alcoolice.
În urma testării cu aparatul etilotest, bărbatul a prezentat o concentrație alcoolică de 0,56 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Advertisement


Pe numele conducătorului auto, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului și conducerea unui vehicul fără permis.
Cel în cauză a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore, fiind depus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Călărași.

Breaking News

Traian Băsescu, operat de urgență pe inimă la Paris”

Fostul președinte al României, Traian Băsescu, a fost supus recent unei intervenții chirurgicale de urgență pe cord, într-un spital din Paris, din cauza unor complicații legate de stenturile montate anterior. Operația a avut loc pe 14 iunie 2025, iar în prezent, fostul șef de stat se află în perioada de recuperare, sub supraveghere medicală atentă. Surse apropiate familiei au indicat că intervenția a fost necesară din cauza unei deteriorări a stării sale de sănătate, agravată de afecțiuni cronice precum ateroscleroza și hipertensiunea arterială.

Traian Băsescu, în vârstă de 73 de ani, nu este la prima experiență medicală de acest tip. În 2006, i-au fost montate stenturi pentru probleme cardiovasculare, iar în 2022 a fost internat la Bruxelles pentru complicații medicale. De asemenea, fostul președinte a fost diagnosticat în 2014 cu emfizem pulmonar, o afecțiune care afectează capacitatea respiratorie. Anul trecut, el a fost tratat pentru o viroză pulmonară la Spitalul Militar din București.

Ultima sa apariție publică a fost la ceremonia de învestire a primarului general al Capitalei, Nicușor Dan, unde a fost observat un tremurat vizibil al mâinilor, ceea ce a ridicat întrebări privind starea sa de sănătate. În prezent, familia sa a solicitat respectarea intimității privind detaliile medicale.

Advertisement
Continue Reading

Breaking News

Accident feroviar la Mășcăteni: o femeie rănită, un copil cu atac de panică

Un accident grav s-a produs astăzi la o trecere la nivel cu calea ferată, fără barieră, în localitatea Mășcăteni, pe ruta Iași – Dorohoi. Un tren de călători a intrat în coliziune cu un autoturism, iar șoferița, o femeie de 27 de ani, a rămas încarcerată.

La fața locului au intervenit rapid pompierii din cadrul Gărzii de Intervenție Trușești și a Detașamentului Botoșani, cu o autospecială de stingere, una de descarcerare, autospeciala pentru transport de personal și victime multiple, două ambulanțe SMURD (inclusiv cea de terapie intensivă mobilă) și o ambulanță SAJ. Pompierii au folosit echipamente specifice pentru a tăia caroseria mașinii și a elibera victima. Femeia, care era conștientă și cooperantă, a fost preluată de echipajul SMURD de terapie intensivă și transportată la spital pentru îngrijiri medicale.

În tren se aflau 35 de pasageri, care au fost evaluați medical la locul accidentului. Un copil de 11 ani a suferit un atac de panică și a primit îngrijiri medicale la fața locului de la echipajul SMURD. Ceilalți pasageri nu au necesitat asistență medicală.

Pompierii au luat măsuri pentru a preveni izbucnirea unui incendiu, iar Poliția a preluat cazul pentru a efectua cercetări suplimentare.

Advertisement

Autoritățile recomandă șoferilor să fie extrem de atenți la trecerile la nivel cu calea ferată și să respecte semnalizarea rutieră pentru a preveni astfel de incidente.

Continue Reading

Breaking News

Tragedie aeriană în India: Zborul Air India AI171 s-a prăbușit lângă Ahmedabad

Un avion Air India, zborul AI171, care opera ruta Ahmedabad-Londra Gatwick, s-a prăbușit în apropierea aeroportului din Ahmedabad, India, pe 12 iunie 2025, la scurt timp după decolare. Aeronava, un Boeing 787-8 Dreamliner cu înmatricularea VT-ANB, avea la bord 242 de pasageri. Incidentul a avut loc în jurul orei 08:08:51 UTC, conform Flightradar24. Canalele de televiziune indiene au raportat accidentul, iar imaginile au arătat resturi în flăcări și fum negru în apropierea aeroportului, sugerând că avionul s-a prăbușit într-o zonă rezidențială. Nu au fost specificate oficial numărul victimelor, dar postările pe X menționează estimări de 160-200 de decese. Air India a confirmat incidentul și a anunțat că va oferi actualizări pe site-ul și contul lor de X. Autoritățile investighează în prezent cauzele accidentului.

Continue Reading