Connect with us

Știri

Accident rutier în Vărăști, doi șoferi s-au acroșat

Published

on

Un nou eveniment rutier a avut loc în această dimineață în jurul orelor 07:50 pe drumul național DN 31, în dreptul localității Vărăști, comuna Dorobanțu, județul Călărași. Doi șoferi au fost răniți după ce autoturismele pe care le conduceau s-au acroșat violent, una dintre mașini ajungând în curtea unui localnic în urma impactului puternic

Potrivit primelor informații, ambii șoferi au fost răniți ușor în urma impactului și au fost transportați la unitatea medicală de primire urgențe pentru a primi îngrijiri medicale.

La fața locului s-au deplasat imediat echipaje de poliție, pompieri militari din cadrul ISU Călărași și o ambulanță pentru a gestiona situația și a asigura intervenția promptă a serviciilor de urgență.

Advertisement

Polițiștii au deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate cauzele care au condus la producerea acestui eveniment rutier și vor continua să investigheze cazul pentru a identifica eventualele încălcări ale normelor de circulație și pentru a stabili responsabilitățile celor implicați în acest incident.

foto: INFO Trafic Călărași

Advertisement
Advertisement