A venit momentul! Se pregătesc funeraliile de stat pentru Ion Iliescu: Fostul președinte este în stare critică

Guvernul a convocat un comitet interministerial, sub coordonarea Cancelariei prim-ministrului, pentru a pune la punct detaliile privind organizarea eventualelor funeralii de stat ale fostului președinte Ion Iliescu. Decizia vine în contextul deteriorării accentuate a stării sale de sănătate, autoritățile luând în calcul scenariul pesimist.

Potrivit unei informări oficiale a Spitalului Clinic de Urgență „Prof. Dr. Agrippa Ionescu”, unde Ion Iliescu este internat, „starea generală a pacientului rămâne extrem de gravă, cu afectare severă a funcției respiratorii și disfuncții multiple de organ persistente”. Fostul șef al statului se află sub tratament intensiv, fiind monitorizat permanent de o echipă medicală multidisciplinară.

Cadru legal și proceduri oficiale

Organizarea funeraliilor de stat se face în baza Legii nr. 215/2016 privind ceremoniile oficiale. Conform acesteia, astfel de ceremonii sunt rezervate președintelui în funcție și foștilor președinți ai României și implică acordarea de onoruri militare. Totodată, legea prevede că funeralii cu onoruri militare pot fi organizate și pentru președinții Camerelor Parlamentului sau pentru actualii și foștii prim-miniștri.

„Funeraliile de stat sunt expresia celei mai înalte aprecieri acordate de statul român personalităților care au adus o contribuție semnificativă în slujba națiunii”, se arată în nota de fundamentare a proiectului de hotărâre pregătit de Guvern.

Pentru a asigura coordonarea eficientă a tuturor instituțiilor implicate, Executivul propune înființarea, prin hotărâre de guvern, a Comitetului pentru organizarea funeraliilor de stat. Această structură, fără personalitate juridică, va funcționa sub conducerea Șefului Cancelariei Prim-Ministrului. Regulamentul de organizare și funcționare, precum și componența comitetului vor fi stabilite prin același act normativ.

Cătălin Cojocaru

Cătălin Cojocaru

Lucrez în presa locală din 2016 și scriu despre ceea ce se întâmplă în jurul nostru, cu accent pe oameni, fapte și informații prezentate clar și corect. Încerc să explic lucrurile pe înțelesul tuturor și să ofer context pentru subiectele de interes public.

Materialele mele sunt gândite din perspectiva cititorilor, pentru ca informația să fie utilă și ușor de urmărit. Presa locală înseamnă, pentru mine, o legătură constantă cu comunitatea.

Încerc, de fiecare dată, să mă pun în locul celor care citesc, privesc sau urmăresc ceea ce fac. Pentru că presa locală nu este despre mine, ci despre comunitate. Iar dacă oamenii se regăsesc în poveștile pe care le spun, înseamnă că sunt pe drumul bun.

LIVE — Radio CalarasiPress

Don't Miss