Un nou scandal care implică polițiștii locali din Călărași este în plină ascensiune. „Pânda”, o practică polițienească, despre care mulți ar spune că nu s-ar mai practica, a ajuns să fie folosită într-un mod jalnic în zilele noastre, chiar și de polițiștii locali.
Este și exemplul unei șoferițe din Călărași care spune că a trăit o experiență cel puțin nedorită cu un echipaj de poliție locală din Călărași, despre care susține că a urmărit-o pe parcursul mai multor ore pentru a o prinde pe picior greșit.
S-a întâmplat la sfârșitul lunii noiembrie. Întâmplător sau nu, șoferița a plecat din fața blocului în același timp cu un echipaj de poliție care a venit la o sesizare în parcare la bloc. Câteva minute mai târziu, șoferița ajunge în altă locație. Coboră și petrece mai bine de 15 minute în incinta unui spațiu comercial. Pleacă de acolo și ajunge în incinta Complexului Catex, în fața magazinului DM. Parchează, coboară și pleacă.
De nicăieri, în spatele mașinii din care șoferița a coborât, în scurt timp, apare același echipaj de poliție de mai devreme, care sesizează că autoturismul acesteia era parcat pe locurile destinate persoanelor cu handicap. Polițistul pândar coboară, fotografiază mașina din față și din spate și se retrage în autospeciala de serviciu.
Nerăbdător să sancționeze greșeala șoferiței, polițistul local pleacă în căutarea acesteia… printre rafturile magazinelor…!
Legea este destul de limitată, iar competența polițiștilor la fel. Sancțiunile contravenționale pentru încălcarea legislației rutiere se pot aplica de polițiștii locali doar dacă șoferul este de față. De cele mai multe ori, hârtiile lăsate în geamurile mașinilor sunt ignorate de șoferii prinși în flagrant, chemați la sediul Poliției Locale pentru a da explicații.
Dornic să scrie un proces verbal, intuiește unde s-ar afla șoferița și se duce după ea. Strategia agentului pândar pare bine pusă la punct. Intră într-un magazin din zona Complexului Catex din Călărași cu pretextul că își cumpără o pastă de dinți și se întâlnește cu șoferița prinsă pe picior greșit.
„A intrat după mine în magazin. Nu mi-a venit să cred când am văzut că mă caută printre rafturi să-și ceară documentele. A venit direct la mine, după ce m-a urmărit cu mașina o oră prin trafic să vadă ce fac. Nu mi se pare normal” – scrie șoferița pe un grup de Info Trafic din Călărași.
Dintr-o „greșeală”, o găsește printre rafturi și îi amintește că a parcat neregulamentar. Ies împreună pe ușă, iar polițistul cere documentele mașinii și ale șoferului și pleacă în mașina de poliție. După un timp, se întoarce la geamul șoferiței și îi spune că va primi sancțiunea prin poștă.
Astfel de gesturi sunt făcute frecvent de unii polițiști locali care încurcă pânda cu atribuțiile de serviciu. Nu s-ar fi supărat nimeni dacă această pândă ar fi fost făcută și pentru a identifica acele persoane care vandalizează parcurile, sparg geamurile mașinilor, fură din stațiile de autobuz, fac gălăgie seara și exemplele pot continua.