Ecosal Servicii Oltenița anunță că a încheiat acțiunea de ridicare a deșeurilor vegetale de pe Strada Păcii, iar echipele societății continuă intervențiile în celelalte zone din cartierul Oltenița Nord, conform calendarului stabilit.
Angajații Ecosal colectează resturi vegetale rezultate în urma curățeniei din gospodării, precum crengi, frunze și iarbă tăiată. Reprezentanții societății precizează că activitatea presupune mobilizarea mai multor echipe, utilaje și transporturi, astfel încât toate gospodăriile incluse în program să fie deservite într-un interval cât mai scurt.
Locuitorii de pe străzile unde colectarea a fost deja finalizată sunt rugați să nu mai scoată alte resturi vegetale la poartă până la următoarea etapă de ridicare, programată pentru luna viitoare.
„Respectarea calendarului ne ajută să desfășurăm activitatea în cele mai bune condiții, să ajungem la timp în toate zonele și să evităm ca resturile vegetale să rămână pe domeniul public între campaniile de colectare”, au transmis reprezentanții Ecosal Servicii Oltenița.
Societatea le mulțumește cetățenilor pentru colaborare și pentru grija față de aspectul orașului.
Vrei să fii mereu la curent cu toate știrile? Urmăreste CalarasiPress pe canalul de WhatsApp.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.