Condițiile meteorologice severe din ultimele ore au provocat din nou probleme majore în traficul feroviar din România. Numeroase trenuri au înregistrat întârzieri semnificative, iar în unele zone circulația a fost perturbată după ce vijeliile și ploile torențiale au afectat infrastructura feroviară.
Potrivit informațiilor afișate în sistemul de monitorizare al CFR, mai multe garnituri au acumulat întârzieri de zeci de minute, iar pasagerii au fost nevoiți să aștepte în gări din cauza restricțiilor impuse pe traseele afectate.
Situația a stârnit nemulțumirea unor angajați din sistemul feroviar, care susțin că problemele se repetă la fiecare episod de vreme severă. Aceștia atrag atenția asupra lipsei de personal operativ și cer mobilizarea tuturor resurselor disponibile pentru remedierea rapidă a avariilor.
„Condițiile meteo nefavorabile de ieri au îngenuncheat din nou calea ferată. Unde sunt reprezentanții CFR? Pentru fiecare om din teren există câte un personal TESA. Să iasă toți pe teren”, este mesajul transmis de un angajat din interiorul CFR.
Deocamdată, reprezentanții CFR nu au oferit un punct de vedere cu privire la criticile formulate de angajați. Compania recomandă călătorilor să verifice situația trenurilor înainte de plecare, întrucât programul de circulație poate suferi modificări în funcție de intervențiile desfășurate pe teren.
Vrei să fii mereu la curent cu toate știrile? Urmăreste CalarasiPress pe canalul de WhatsApp.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.