Primăria Oltenița, mesaj de Ziua Națiunilor Unite pentru Serviciul Public: „Fiecare are un rol important în viața comunității”

Primăria Municipiului Oltenița a transmis, marți, un mesaj de apreciere pentru angajații din serviciul public, cu prilejul Zilei Națiunilor Unite pentru Serviciul Public.

Reprezentanții administrației locale au subliniat rolul pe care îl au, zi de zi, oamenii care contribuie la funcționarea instituțiilor și la rezolvarea problemelor comunității, de la cadre didactice și personal medical, până la polițiști, pompieri, asistenți sociali și funcționari publici.

„Serviciul public înseamnă oamenii care lucrează pentru comunitate și care contribuie, prin activitatea lor de zi cu zi, la buna funcționare a instituțiilor, la dezvoltarea orașelor și la rezolvarea problemelor cetățenilor”, se arată în mesajul publicat de Primăria Oltenița.

Instituția a evidențiat că profesionalismul, responsabilitatea și implicarea celor care activează în sectorul public au un impact direct asupra calității vieții locuitorilor și asupra dezvoltării orașului.

„Le mulțumim tuturor celor care aleg să lucreze în serviciul public și să își pună experiența și cunoștințele în slujba oamenilor și a comunității”, au transmis reprezentanții Primăriei Municipiului Oltenița.

Sursa: Primăria Municipiului Oltenița

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Cătălin Cojocaru

Cătălin Cojocaru

Lucrez în presa locală din 2016 și scriu despre ceea ce se întâmplă în jurul nostru, cu accent pe oameni, fapte și informații prezentate clar și corect. Încerc să explic lucrurile pe înțelesul tuturor și să ofer context pentru subiectele de interes public.

Materialele mele sunt gândite din perspectiva cititorilor, pentru ca informația să fie utilă și ușor de urmărit. Presa locală înseamnă, pentru mine, o legătură constantă cu comunitatea.

Încerc, de fiecare dată, să mă pun în locul celor care citesc, privesc sau urmăresc ceea ce fac. Pentru că presa locală nu este despre mine, ci despre comunitate. Iar dacă oamenii se regăsesc în poveștile pe care le spun, înseamnă că sunt pe drumul bun.

LIVE — Radio CalarasiPress

Don't Miss

DESCINDERI. DNA a intrat peste un fost șef al Poliției din Călărași. Ancheta vizează suspiciuni privind un concurs de angajare

Procurori ai Direcției Naționale Anticorupție au efectuat percheziții la domiciliul
seceta grindina

Bani europeni pentru Călărași: Prefectul Laurențiu State anunță colaborarea cu ADR Sud-Muntenia pentru noi finanțări

Călărașul se pregătește să intre pe harta finanțărilor europene, cu

Ai grijă de tine și de cei dragi: Ghidul siguranței în domeniul electric

Siguranța începe acasă – și continuă oriunde ne aflăm. Pentru

Moș Nicolae a ajuns la copiii din comuna Fundeni

Moș Nicolae a ajuns și la copiii din localitatea Fundeni