Senatorul Cristian Rusu cere subvenții pentru facturile la apă după scumpirile anunțate de Ecoaqua S.A.

Senatorul de Călărași Cristian Rusu cere intervenția urgentă a autorităților locale după scumpirile anunțate de operatorul regional Ecoaqua S.A., propunând acordarea unor subvenții pentru plata facturilor la apă destinate persoanelor vulnerabile din județ.

Începând cu 1 iunie 2026, călărășenii vor plăti tarife mai mari pentru serviciile de apă și canalizare. Potrivit anunțului făcut de ECOAQUA, prețul apei potabile va ajunge la 12,47 lei/mc, iar serviciul de canalizare-epurare va costa 10,76 lei/mc, fără TVA. Majorările fac parte din strategia tarifară stabilită pentru implementarea proiectelor europene de modernizare a infrastructurii de apă și apă uzată din județele Călărași și Ialomița.

Anunțul a provocat nemulțumiri în rândul populației, în special în cazul pensionarilor, familiilor cu venituri mici și persoanelor cu probleme medicale, care spun că facturile la utilități au devenit din ce în ce mai greu de suportat.

În acest context, senatorul Cristian Rusu solicită primăriilor și consiliilor locale să activeze mecanismele de sprijin social prevăzute de lege.

„Legea permite foarte clar acordarea unor ajutoare sau subvenții pentru plata facturilor la apă. Nu putem lăsa mii de familii să suporte singure aceste majorări. Consiliile locale trebuie să intervină acolo unde există cazuri sociale, persoane bolnave sau pensionari cu venituri mici”, a declarat senatorul de Călărași.

Parlamentarul susține că baza legală există deja în Legea serviciului de alimentare cu apă și canalizare nr. 241/2006, care permite acordarea unor ajutoare lunare pentru persoanele singure și familiile cu venituri reduse.

Potrivit acestuia, în alte zone din țară au fost introduse programe locale prin care sunt sprijinite inclusiv persoanele cu handicap, bolnavii cronici sau cetățenii care au nevoie de un consum ridicat de apă din motive medicale.

„Primăriile trebuie să folosească toate instrumentele legale pentru protejarea populației. Dacă investițiile europene impun aceste ajustări de tarife, atunci comunitățile locale trebuie să găsească și soluții sociale pentru oamenii care nu își mai permit să plătească facturile”, a mai transmis senatorul Cristian Rusu.

Conform procedurilor actuale, persoanele care doresc să beneficieze de eventuale facilități trebuie să depună solicitări la Direcțiile de Asistență Socială din cadrul primăriilor sau la DGASPC, acolo unde astfel de programe sunt aprobate prin hotărâri ale consiliilor locale.

În timp ce reprezentanții ECOAQUA susțin că majorările sunt obligatorii pentru continuarea investițiilor europene în infrastructura regională, tot mai mulți locuitori din județ reclamă faptul că noile tarife riscă să transforme apa într-o cheltuială greu de suportat pentru mii de familii din Călărași.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Cătălin Cojocaru

Cătălin Cojocaru

Lucrez în presa locală din 2016 și scriu despre ceea ce se întâmplă în jurul nostru, cu accent pe oameni, fapte și informații prezentate clar și corect. Încerc să explic lucrurile pe înțelesul tuturor și să ofer context pentru subiectele de interes public.

Materialele mele sunt gândite din perspectiva cititorilor, pentru ca informația să fie utilă și ușor de urmărit. Presa locală înseamnă, pentru mine, o legătură constantă cu comunitatea.

Încerc, de fiecare dată, să mă pun în locul celor care citesc, privesc sau urmăresc ceea ce fac. Pentru că presa locală nu este despre mine, ci despre comunitate. Iar dacă oamenii se regăsesc în poveștile pe care le spun, înseamnă că sunt pe drumul bun.

LIVE — Radio CalarasiPress

Don't Miss

DESCINDERI. DNA a intrat peste un fost șef al Poliției din Călărași. Ancheta vizează suspiciuni privind un concurs de angajare

Procurori ai Direcției Naționale Anticorupție au efectuat percheziții la domiciliul
seceta grindina

Bani europeni pentru Călărași: Prefectul Laurențiu State anunță colaborarea cu ADR Sud-Muntenia pentru noi finanțări

Călărașul se pregătește să intre pe harta finanțărilor europene, cu

Amenzi de 500 de lei pentru cei fără contract de salubritate cu REBU

Primăria Municipiului Călărași a transmis un mesaj important cetățenilor care

Un tânăr călărășean și-a împlinit visul de a lucra în jandarmerie. Face practică acasă după ce a fost admis

Elevul Nica Tiberiu Daniel este la început de carieră militară