Primarul comunei George Chiriță a participat astăzi la ceremonia organizată cu ocazia Zilei Eroilor, eveniment desfășurat în comuna Roseți chiar de sărbătoarea Înălțării Domnului și a Sfinților Împărați Constantin și Elena. În ciuda vremii ploioase, zeci de localnici, oficialități și cadre bisericești au fost prezenți la momentul dedicat eroilor neamului românesc.

În mesajul public transmis după ceremonie, edilul a vorbit despre respectul datorat celor care „s-au jertfit pentru libertatea și demnitatea noastră”, subliniind importanța păstrării credinței și a memoriei istorice în comunitate.
„A fost un moment de respect, credință și recunoștință față de eroii neamului românesc”, a transmis George Chiriță într-o postare publicată pe rețelele sociale.
Ceremonia religioasă a avut loc în prezența preoților din comună, a profesorilor, copiilor și a locuitorilor care au venit să aprindă o lumânare și să aducă un omagiu celor căzuți pentru România. Imaginile surprinse la eveniment arată participanți adunați în jurul monumentului comemorativ, ținând umbrele în ploaie, într-un gest de respect pentru memoria eroilor.
Primarul comunei Roseți a ținut să le mulțumească tuturor celor implicați în organizarea evenimentului și a transmis un mesaj de unitate și credință pentru comunitate.
„Dumnezeu să îi odihnească pe eroii neamului românesc și să binecuvânteze comuna Roseți!”, a mai transmis edilul.
Vrei să fii mereu la curent cu toate știrile? Urmăreste CalarasiPress pe canalul de WhatsApp.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.