Criza politică se adâncește la nivel guvernamental, după ce miniștrii PSD și-au depus demisiile din Executivul condus de Ilie Bolojan. Decizia vine în urma retragerii sprijinului politic pentru premier, pe care social-democrații îl consideră lipsit de legitimitate parlamentară și democratică.
Potrivit unui comunicat transmis de PSD, gestul miniștrilor reprezintă „formalizarea unei decizii politice” prin care partidul se delimitează de actuala conducere a Guvernului. Social-democrații susțin că, în lipsa unei majorități parlamentare, premierul nu mai poate revendica autoritatea necesară pentru a conduce Executivul.
„Din acest moment, premierul nu mai are sprijinul unei majorități parlamentare, ceea ce înseamnă că nu mai are legitimitatea democratică de a exercita funcția”, se arată în poziția oficială a partidului.
PSD: Guvern fără majoritate, risc pentru economie
În același document, PSD avertizează că menținerea unui guvern minoritar este „profund iresponsabilă”, invocând efectele negative asupra economiei. Liderii formațiunii indică drept argumente evoluțiile economice recente – inflația, scăderea consumului și încetinirea producției.
Social-democrații susțin că retragerea miniștrilor nu înseamnă ieșirea definitivă de la guvernare, ci o mișcare strategică pentru resetarea configurației politice.
PSD nu exclude revenirea la guvernare
Deși a ieșit din Executiv, PSD transmite că rămâne deschis negocierilor pentru formarea unei noi majorități parlamentare și a unui nou guvern, în alte condiții politice.
„Obiectivul nu este ieșirea definitivă din zona guvernării, ci schimbarea premierului și reconfigurarea raportului de forțe”, precizează sursa citată.
Totodată, partidul anunță că va asigura sprijin parlamentar pentru proiectele strategice ale României, inclusiv cele legate de aderarea la OCDE și implementarea PNRR.
Miniștrii rămân interimari până la decretul prezidențial
Chiar dacă și-au depus demisiile, miniștrii PSD vor continua să își exercite atribuțiile până la finalizarea procedurilor legale, respectiv publicarea decretelor prezidențiale de vacantare a funcțiilor.
În această perioadă de tranziție, aceștia nu vor mai participa la ședințele de guvern, urmând să își delege atribuțiile către secretari de stat sau reprezentanți ai altor partide din coaliție.
Context politic fragil
Ieșirea PSD de la guvernare lasă Executivul condus de Ilie Bolojan într-o formulă minoritară, susținută de PNL, USR, UDMR și grupul minorităților naționale, fără o majoritate stabilă în Parlament.
În acest context, orice inițiativă legislativă sau măsură guvernamentală devine vulnerabilă, iar scenariile privind o nouă majoritate sau chiar alegeri anticipate intră din nou în discuție.
Vrei să fii mereu la curent cu toate știrile? Urmăreste CalarasiPress pe canalul de WhatsApp.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.