Asigurarea locuințelor, obligatorie pentru toți proprietarii din Călărași. Amenzi de până la 500 de lei pentru cei care nu respectă legea
Primăria municipiului Călărași reamintește cetățenilor că asigurarea obligatorie a locuințelor împotriva dezastrelor naturale este o obligație legală, prevăzută de Legea nr. 260/2008, republicată și actualizată.
Potrivit autorităților locale, toate persoanele fizice și juridice trebuie să își asigure locuințele aflate în proprietate, indiferent dacă acestea sunt situate în mediul urban sau rural, cu condiția ca imobilele să fie înregistrate în evidențele fiscale și să aibă destinația de locuință.
Costuri între 50 și 130 de lei pe an
Conform modificărilor legislative recente (Legea nr. 115/2023), prima anuală pentru polița obligatorie PAD variază în funcție de tipul construcției și poate fi de 50 sau 130 de lei.
În cazul persoanelor care beneficiază de ajutor social, costul poliței este acoperit de stat, prin agențiile județene pentru plăți și inspecție socială, direct în contul Pool-ului de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale (PAID).
Cine are obligația de a încheia polița
Legea stabilește clar că obligația revine:
- proprietarilor de locuințe;
- autorităților sau persoanelor care administrează locuințe ale statului;
- locatorilor, în cazul contractelor de leasing financiar.
De asemenea, în cazul locuințelor aflate în coproprietate, fiecare unitate locativă trebuie asigurată separat.
Ce nu este acoperit de această asigurare
Polița PAD nu acoperă anexele sau dependințele care nu sunt legate structural de locuință și nici bunurile din interiorul acesteia. Totodată, locuințele încadrate în clasa I de risc seismic nu pot fi asigurate până la finalizarea lucrărilor de consolidare.
Obligație de prezentare la Primărie
Reprezentanții Primăriei solicită tuturor proprietarilor să depună la Serviciul Impozite și Taxe copia poliței de asigurare sau certificatul care atestă existența acesteia.
Amenzi pentru neasigurare
Nerespectarea obligației de a încheia polița PAD se sancționează contravențional cu amenzi cuprinse între 100 și 500 de lei.
Autoritățile locale fac apel către toți proprietarii care nu și-au asigurat încă locuințele să își încheie polițele cât mai rapid, pentru a evita sancțiunile și pentru a beneficia de protecție în cazul unor dezastre naturale precum cutremure, inundații sau alunecări de teren.
Vrei să fii mereu la curent cu toate știrile? Urmăreste CalarasiPress pe canalul de WhatsApp.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.