Traficul feroviar a fost întrerupt duminică, după-amiază, pe linia București–Constanța, în zona cuprinsă între stațiile Valul lui Traian și Basarabi, în urma unui accident feroviar soldat cu decesul unei persoane.
Potrivit informațiilor transmise de CFR SA, incidentul s-a produs la ora 12:52, când trenul RE 11080, operat de Regio Călători, a lovit o femeie aflată în zona căii ferate. Impactul a fost extrem de violent, iar victima a suferit leziuni incompatibile cu viața.
Autoritățile au intervenit de urgență la fața locului, iar cazul a fost preluat de organele abilitate pentru efectuarea cercetărilor și stabilirea circumstanțelor exacte în care s-a produs tragedia.
În urma incidentului, circulația trenurilor a fost oprită temporar pe ambele fire de circulație între Valul lui Traian și Basarabi, pentru a permite intervenția echipajelor și desfășurarea investigațiilor. Trenul IR 16085 a fost oprit în stația Basarabi, unde va rămâne până la finalizarea cercetărilor.
CFR SA anunță că vor fi comunicate actualizări privind reluarea traficului feroviar în zonă, în funcție de evoluția situației din teren.
Traficul feroviar București–Constanța, una dintre cele mai circulate rute din România, este frecvent afectat de astfel de incidente, autoritățile atrăgând în mod repetat atenția asupra pericolelor traversării sau staționării în apropierea liniilor de cale ferată.
Vrei să fii mereu la curent cu toate știrile? Urmăreste CalarasiPress pe canalul de WhatsApp.