Un tânăr de 21 de ani din municipiul Călărași este cercetat penal pentru dare de mită, după ce a încercat să ofere bani unor polițiști pentru a nu fi sancționat.
Potrivit unui buletin de presă, incidentul a avut loc în noaptea de 8 aprilie, în jurul orei 01:25, când doi agenți de ordine publică din cadrul Poliției Municipiului Călărași au oprit în trafic un autoturism condus de tânăr. În urma verificărilor, polițiștii au constatat că acesta nu deținea o poliță RCA valabilă.
REACȚIA POLIȚIȘTILOR
În momentul în care i s-a adus la cunoștință că urmează să fie sancționat contravențional, conducătorul auto le-a oferit agenților suma de 100 de euro, pentru a nu-și îndeplini atribuțiile de serviciu.
Polițiștii au refuzat banii și au sesizat Serviciul Județean Anticorupție Călărași.
În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită, cercetările fiind continuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Călărași.
Vrei să fii mereu la curent cu toate știrile? Urmăreste CalarasiPress pe canalul de WhatsApp.