Municipiul Călărași a fost, în aceste zile, punctul central al agriculturii românești, după vizita oficială a ministrului Agriculturii, Florin Barbu, întâmpinat de primarul Marius Dulce, alături de președintele Consiliului Județean, Vasile Iliuță, și reprezentanți ai administrației locale.

Vizita a avut ca obiectiv principal dialogul direct cu fermierii din județ, într-un context greu pentru agricultură, marcat de secetă, costuri ridicate și presiuni economice. Întâlnirea a avut loc la sediul Consiliului Județean, unde au fost discutate problemele reale din teren și posibile soluții concrete pentru sprijinirea producătorilor locali.
Primarul Marius Dulce a transmis că întâlnirea a fost una „directă și sinceră”, subliniind importanța agriculturii pentru identitatea și economia zonei. Acesta a evidențiat rolul fermierilor în dezvoltarea județului și necesitatea unor politici adaptate realităților din teren.

La rândul său, ministrul Florin Barbu a reiterat importanța dialogului cu agricultorii, precizând că astfel de vizite sunt esențiale pentru a înțelege problemele reale și pentru a construi măsuri eficiente de sprijin. În cadrul deplasării, oficialul a analizat și activitatea unor unități agricole din județ, dar și stadiul investițiilor din domeniu.
Călărașiul este considerat una dintre cele mai importante zone agricole ale țării, iar autoritățile locale au insistat asupra necesității continuării investițiilor în infrastructura agricolă și susținerii fermierilor afectați de schimbările climatice.
Vrei să fii mereu la curent cu toate știrile? Urmăreste CalarasiPress pe canalul de WhatsApp.