Sportivii Clubului Sportiv Municipal Călărași confirmă forma bună și investiția în tineri, după o participare reușită la Cupa României de Tineret. Delegația călărășeană s-a întors acasă cu patru medalii, un rezultat care reflectă atât munca din sala de antrenament, cât și potențialul noii generații.
Cel mai bun rezultat a fost obținut de Mustea Adrian (70 kg), care a urcat pe podium cu o medalie de argint. Alte trei clasări pe podium au fost bifate de:
- Iuseim Birhan (50 kg) – medalie de bronz
- Spak Roman (55 kg) – medalie de bronz
- Mustea Cătălin (65 kg) – medalie de bronz
Reprezentanții clubului subliniază că pentru majoritatea sportivilor este primul an la categoria tineret, ceea ce face rezultatele cu atât mai importante în perspectiva competițiilor viitoare.
„Este un început promițător. Suntem mândri de evoluția lor și de modul în care au reprezentat Călărașiul”, transmit oficialii clubului.
Performanța confirmă că secția de box a CSM Călărași rămâne un punct important pe harta sportului local, cu sportivi tineri care pot face pasul spre rezultate și mai mari în perioada următoare.
Vrei să fii mereu la curent cu toate știrile? Urmăreste CalarasiPress pe canalul de WhatsApp.