Mutare politică importantă la Călărași: Răzvan Meseșanu revine în PSD. Iluță anunță întărirea organizației județene

Călărașiul politic a bifat astăzi un moment cu impact în interiorul Partidului Social Democrat. În cadrul unei conferințe de presă susținute de liderul PSD Călărași, Vasile Iliuță, a fost anunțată oficial revenirea lui Răzvan Meseșanu în partid, după o perioadă în care acesta a activat în Pro România.

Anunțul vine într-un context politic tensionat la nivel național, în ziua în care în Parlamentul României se dezbate și votează bugetul, dar și într-un moment în care organizația județeană PSD își pregătește consolidarea internă și viitoarele alegeri pe structuri.

„Unim rândurile pentru o organizație mai puternică”

Vasile Iliuță a explicat că decizia vine în urma unor discuții purtate cu liderul Pro România Călărași, subliniind nevoia de coeziune politică la nivel local.

„Am decis că trebuie să unim rândurile și să formăm o organizație mai puternică, alături de membrii și simpatizanții Pro România”, a declarat acesta.

Liderul PSD a punctat că organizația județeană se află într-un proces amplu de reorganizare, cu alegeri programate în luna mai pentru toate structurile interne – tineret, femei, seniori și aleși locali.

Meseșanu: „Revin acasă, în familia politică din care am plecat”

Într-un discurs cu accente personale, Răzvan Meseșanu a confirmat că revenirea sa în PSD se face prin adeziune, alături de mai mulți membri din Pro România.

„Este o primire în rândul ‘mamei PSD’, pentru că de aici am plecat. După 18 ani în acest partid, consider că pot contribui din nou la construcția organizației”, a declarat acesta.

Fost viceprimar și fost șef în cadrul Inspectoratului de Muncă, Meseșanu a vorbit despre experiența acumulată și despre dorința de a se implica în reorganizarea structurilor din teritoriu și în zona socială.

Acesta a precizat că aproximativ 20 de colegi ar putea să îl urmeze în PSD, o mișcare care ar putea întări semnificativ baza organizației județene.

PSD pregătește viitorul: funcții și influență în administrație

Vasile Iliuță a confirmat că Răzvan Meseșanu va face parte din structurile de conducere ale PSD Călărași, urmând ca pozițiile oficiale să fie stabilite în cadrul alegerilor interne din 2027.

Mai mult, liderul social-democrat a lăsat să se înțeleagă că o parte dintre oamenii care vin alături de Meseșanu ar putea ocupa, în viitor, funcții în administrația publică locală sau în instituțiile deconcentrate.

Tensiuni cu PNL și mesaj clar pentru viitor

În cadrul aceleiași conferințe, Iliuță a criticat lipsa de colaborare cu organizația județeană PNL, afirmând că liberalii evită dialogul pe teme importante pentru dezvoltarea județului.

În același timp, liderul PSD a transmis un mesaj ferm privind viitorul politic al organizației:
„Avem suficiente organizații puternice și cred că nu vom avea nevoie nici de PNL, nici de AUR la alegerile din 2028.”

Cătălin Cojocaru

Cătălin Cojocaru

Lucrez în presa locală din 2016 și scriu despre ceea ce se întâmplă în jurul nostru, cu accent pe oameni, fapte și informații prezentate clar și corect. Încerc să explic lucrurile pe înțelesul tuturor și să ofer context pentru subiectele de interes public.

Materialele mele sunt gândite din perspectiva cititorilor, pentru ca informația să fie utilă și ușor de urmărit. Presa locală înseamnă, pentru mine, o legătură constantă cu comunitatea.

Încerc, de fiecare dată, să mă pun în locul celor care citesc, privesc sau urmăresc ceea ce fac. Pentru că presa locală nu este despre mine, ci despre comunitate. Iar dacă oamenii se regăsesc în poveștile pe care le spun, înseamnă că sunt pe drumul bun.

LIVE — Radio CalarasiPress

Don't Miss