TRAGEDIE în Portul Midia: un tânăr de 26 de ani din Călărași, printre victimele remorcherului scufundat

Start

O tragedie de proporții a avut loc miercuri, 18 martie 2026, în Portul Midia, unde remorcherul „Astana” s-a scufundat în Dana 1. Cinci persoane și-au pierdut viața, iar printre victime se află și un tânăr de doar 26 de ani din Călărași.

Potrivit informațiilor obținute din surse apropiate anchetei, Sebastian T., cel mai tânăr dintre membrii echipajului, se numără printre cei decedați. Vestea a căzut ca un trăsnet pentru cei care îl cunoșteau, mai ales că era la început de drum și avea toată viața înainte.

Remorcherul era condus de căpitanul Sorin Tufan, în vârstă de 57 de ani. Alte trei persoane aflate la bord – Ștefan Z. (50 de ani), Claudiu S. (44 de ani) și Petrică S. (45 de ani) – și-au pierdut, de asemenea, viața în urma incidentului.

Circumstanțele în care s-a produs scufundarea sunt, la acest moment, neclare. Autoritățile au demarat o anchetă pentru a stabili cu exactitate ce a dus la producerea tragediei.

Operațiunile de căutare și verificare continuă în zonă, iar echipele de intervenție rămân mobilizate.

Pentru comunitatea din Călărași, pierderea lui Sebastian T. este cu atât mai dureroasă, cu cât tânărul reprezenta o generație aflată la început de drum, iar destinul său a fost frânt brusc, în condiții dramatice.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Cătălin Cojocaru

Cătălin Cojocaru

Lucrez în presa locală din 2016 și scriu despre ceea ce se întâmplă în jurul nostru, cu accent pe oameni, fapte și informații prezentate clar și corect. Încerc să explic lucrurile pe înțelesul tuturor și să ofer context pentru subiectele de interes public.

Materialele mele sunt gândite din perspectiva cititorilor, pentru ca informația să fie utilă și ușor de urmărit. Presa locală înseamnă, pentru mine, o legătură constantă cu comunitatea.

Încerc, de fiecare dată, să mă pun în locul celor care citesc, privesc sau urmăresc ceea ce fac. Pentru că presa locală nu este despre mine, ci despre comunitate. Iar dacă oamenii se regăsesc în poveștile pe care le spun, înseamnă că sunt pe drumul bun.

LIVE — Radio CalarasiPress

Don't Miss

DESCINDERI. DNA a intrat peste un fost șef al Poliției din Călărași. Ancheta vizează suspiciuni privind un concurs de angajare

Procurori ai Direcției Naționale Anticorupție au efectuat percheziții la domiciliul
seceta grindina

Bani europeni pentru Călărași: Prefectul Laurențiu State anunță colaborarea cu ADR Sud-Muntenia pentru noi finanțări

Călărașul se pregătește să intre pe harta finanțărilor europene, cu

Primarul Nicolae Rîjnoveanu a deschis ușile colindătorilor la Primăria Roseți

Sărbătorile de iarnă au adus o atmosferă magică și plină

Cât te costă să îţi montezi panouri fotovoltaice şi să ai factură aproape zero la curent

Românii se pregătesc singuri de iarnă şi fac investiţii pentru