Guvernul începe restructurarea: Prefecturile își reduc personalul. Vezi câte posturi rămân în fiecare județ

Ministerul Afacerilor Interne a anunțat, sâmbătă, 7 martie, declanșarea procesului de reducere a schemelor de personal din toate prefecturile, în baza OUG nr. 7/2026. Măsura vine după emiterea Ordinului ministrului Afacerilor Interne nr. II/496/6 martie 2026, document care stabilește numărul maxim de posturi pentru fiecare instituție a prefectului.

Potrivit MAI, noile scheme au fost stabilite pe baza unor criterii obiective, precum: volumul actelor administrative verificate, numărul unităților administrativ‑teritoriale, dosarele aflate pe rolul instanțelor, populația județului, nivelul de dezvoltare economică, particularitățile geografice și activitățile legate de aplicarea legilor proprietății.

Numărul maxim de posturi în prefecturi după reorganizare:

  • 33 de posturi: Covasna, Giurgiu, Ilfov
  • 34 de posturi: Bistrița‑Năsăud, Călărași, Mehedinți, Sălaj, Tulcea
  • 35 de posturi: Bihor, Botoșani, Brăila, Buzău, Caraș‑Severin, Dâmbovița, Hunedoara, Harghita, Ialomița, Mureș, Neamț, Satu Mare, Sibiu, Teleorman, Vaslui, Vâlcea, Vrancea
  • 36 de posturi: Alba, Arad, Brașov, Gorj, Maramureș
  • 37 de posturi: Argeș, Bacău, Dolj, Galați, Olt, Prahova, Suceava
  • 39 de posturi: Cluj, Constanța, Iași, Timiș
  • 45 de posturi: Municipiul București

MAI anunță că va continua dialogul cu prefecții și subprefecții pentru implementarea ordonanței și pentru o tranziție funcțională în fiecare instituție. Reducerea personalului face parte din pachetul de reforme administrative adoptate de Guvern în 2026, cu obiectivul de a eficientiza aparatul public și de a reduce cheltuielile bugetare.

Bițuică Dan

Bițuică Dan

Dan Bițuică este editor și autor a șapte romane. Scrie despre recomandări de carte, remedii naturiste, actualitate, cotidian politic, sport și istorie, abordând subiectele într-un stil accesibil și orientat spre informare.

Prin activitatea sa editorială, urmărește să ofere cititorilor conținut clar, echilibrat și relevant, adaptat interesului public.

LIVE — Radio CalarasiPress

Don't Miss