Primăria Municipiului Călărași a anunțat finalizarea și recepția lucrărilor din cadrul proiectului de creștere a eficienței energetice la Școala Gimnazială „Mihai Viteazul”, Corp B, investiție realizată prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
Proiectul a avut ca obiectiv principal modernizarea clădirii pentru reducerea consumului de energie și îmbunătățirea condițiilor în care învață elevii.
Potrivit administrației locale, lucrările au inclus izolarea termică a clădirii, modernizarea sistemelor de iluminat și implementarea unor soluții tehnice eficiente energetic, menite să reducă semnificativ costurile de funcționare ale unității de învățământ.
Primarul municipiului Călărași, Marius Dulce, a precizat că investiția va avea efecte directe atât asupra confortului elevilor, cât și asupra bugetului instituției.
„Clădirea beneficiază acum de lucrări moderne de izolare termică, sisteme eficiente de iluminat și soluții tehnice menite să reducă semnificativ consumul de energie și costurile de întreținere. Estimările arată o reducere a consumului anual de energie primară cu cel puțin 30%, ceea ce înseamnă facturi mai mici la utilități și posibilitatea de a direcționa economiile către alte investiții în educație”, a declarat edilul.
Investiția are o valoare totală de 2.214.328,91 lei (TVA inclus) și a fost realizată prin componenta din PNRR destinată renovării energetice a clădirilor publice.
Modernizarea clădirii aduce beneficii directe pentru aproximativ 500 de elevi și 35 de cadre didactice și nedidactice, care vor desfășura activitatea într-un spațiu cu temperaturi constante, iluminat optimizat și condiții îmbunătățite pentru procesul educațional.
Prin reducerea consumului de energie și a amprentei de carbon, Corpul B al unității de învățământ devine, potrivit autorităților locale, un exemplu de bune practici în domeniul eficienței energetice în municipiul Călărași.
Reprezentanții Primăriei Călărași susțin că modernizarea școlilor rămâne o prioritate, administrația locală continuând să atragă fonduri europene pentru infrastructura educațională din municipiu.
Vrei să fii mereu la curent cu toate știrile? Urmăreste CalarasiPress pe canalul de WhatsApp.
