Aproape 370 de profesori au părăsit învățământul preuniversitar în primele patru luni ale anului școlar 2025–2026, potrivit unui răspuns transmis de Ministerul Educației în urma unei interpelări parlamentare privind impactul modificărilor introduse prin „Legea Bolojan”.
Conform datelor oficiale, între septembrie și decembrie 2025 au demisionat 367 de cadre didactice: 114 profesori titulari și debutanți și 253 de profesori angajați pe perioadă determinată sau pe durata viabilității postului. În același interval, doar 56 de profesori au funcționat cu normă incompletă, dintre care 45 titulari sau debutanți.
Ministerul precizează că posturile didactice sunt stabilite în funcție de planurile-cadru și proiectele de școlarizare aprobate de inspectoratele școlare, iar oferta de curriculum la decizia școlii nu poate depăși numărul maxim de ore prevăzut în planurile-cadru.
Schimbările vin în contextul noilor reguli privind normele didactice, aplicate din anul școlar 2025–2026. Ordinul nr. 5.198/2025 permite profesorilor să își reducă norma de predare la cerere, însă cu diminuarea proporțională a salariului și a vechimii în muncă.
Modificările sunt prevăzute în Legea 141/2025, cunoscută drept „Legea Bolojan”, care a introdus prima creștere a normei didactice din ultimii 30 de ani. Printre noutăți se numără:
- norma de 20 de ore pe săptămână pentru profesorii de gimnaziu și liceu
- reducerea la 18 ore pentru profesorii cu gradul I implicați în mentorat
- creșterea normei la 26 de ore pentru profesorii de instruire practică și maiștrii-instructori (22 de ore pentru cei cu gradul I)
- în învățământul special, norma este de 18 ore pentru profesori și 22 pentru educatori și instructori
Profesorii cu peste 25 de ani vechime și gradul I pot beneficia, în anumite condiții, de o reducere de două ore fără diminuarea salariului. În perioada 2025–2030, norma poate include și activități precum pregătirea pentru examene, programe remediale sau activități de performanță.
Vrei să fii mereu la curent cu toate știrile? Urmăreste CalarasiPress pe canalul de WhatsApp.
