Un conflict violent între doi tineri s-a încheiat tragic sâmbătă dimineață, în jurul orei 03:00, în cartierul 2 Moldoveni, unde unul dintre ei a fost găsit fără viață în fața unui bloc.
Potrivit informațiilor preliminare, cei doi ar fi participat la o petrecere, iar la un moment dat ar fi izbucnit o ceartă care a continuat în fața blocului și s-a transformat într-o bătaie.
După incident, unul dintre tineri a rămas întins pe jos, inconștient. Persoanele aflate în zonă au sunat la 112, iar la fața locului au intervenit polițiști și un echipaj medical. Din păcate, medicii nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viața.
Surse apropiate anchetei indică faptul că scandalul ar fi pornit pe fondul unor neînțelegeri între cei doi tineri, existând suspiciuni că ar putea fi legate de consumul de droguri. Aceste informații nu sunt confirmate, încă, oficial.
Oamenii din zonă spun că fenomenul drogurilor comercializate în zonă este scăpat de sub controlul poliției.
Zona a fost împrejmuită pentru cercetări, iar mai multe persoane vor fi audiate. Poliția continuă investigațiile pentru a stabili exact cum s-a produs tragedia.
Vrei să fii mereu la curent cu toate știrile? Urmăreste CalarasiPress pe canalul de WhatsApp.