Conducerea Căminului pentru Persoane Vârstnice „Sfântul Antim Ivireanul” din Călărași transmite un mesaj clar către comunitate: decizia de a interna un părinte sau un bunic într-un centru de îngrijire nu reprezintă un gest de abandon, ci unul de asumare și grijă reală.
Directorul instituției, Ilinca Enescu, atrage atenția asupra percepției greșite care persistă în societate, potrivit căreia plasarea unei persoane vârstnice într-un cămin ar însemna renunțare. În realitate, susține aceasta, este vorba despre alegerea unei forme de sprijin specializat, adaptat nevoilor medicale și emoționale ale seniorilor.

Îngrijirea unei persoane dependente presupune supraveghere permanentă, monitorizare medicală, administrarea tratamentelor, sprijin în activitățile zilnice și o prezență constantă. Sunt responsabilități care implică timp, resurse și competență profesională, pe care familiile nu le pot asigura întotdeauna singure, chiar dacă există dorință și afecțiune.
Reprezentanții căminului subliniază că beneficiarii au parte de:
- supraveghere 24 de ore din 24;
- îngrijire medicală specializată;
- ajutor în activitățile zilnice;
- activități de socializare și companie;
- un mediu sigur și stabil;
- respectarea demnității fiecărei persoane.
Potrivit conducerii, familia rămâne prezentă prin vizite și implicare, însă, în același timp, oferă acces la servicii profesioniste care asigură siguranța și confortul celor dragi.
Mesajul transmis de directorul Ilinca Enescu este unul de deschidere și responsabilitate socială: grija față de vârstnici trebuie privită ca un act de respect și maturitate, nu ca o povară ascunsă sub sentimentul de vinovăție.
