Pasărea colibri cu gât violet este o minune minusculă a naturii, una dintre cele mai mici specii de colibri existente. Masculul posedă un gâtlej spectaculos, de un violet-metalic intens, care sclipește ca o flacără vie sub razele soarelui, contrastând puternic cu penajul verde-închis de pe spate și cu coada lungă, profund bifurcată, ce îi conferă un aspect elegant și distinct.

Zborul său este incredibil de rapid și precis: poate pluti nemișcat în aer, se poate deplasa fulgerător în orice direcție și execută manevre acrobatice aproape imposibile pentru ochiul uman. Femela este mult mai sobră – penaj uniform verde-oliv pe spate, piept și burtă alb-murdar cu pete discrete, perfect adaptată pentru a se confunda cu frunzișul și florile. Trăiește în principal în pădurile tropicale umede și în zonele montane joase ale Anzilor, de la vestul Columbiei până în nord-vestul Ecuadorului și sud-vestul Venezuelei, preferând stratul mijlociu și superior al vegetației, unde se mișcă discret printre ramuri și liane.

Se hrănește aproape exclusiv cu nectarul florilor mici și tubulare, vizitând sute de flori pe zi cu o viteză uimitoare. Masculii sunt teritoriali extrem: își aleg un loc fix cu flori bogate și îl apără cu agresivitate, gonind orice intrus prin zboruri fulgerătoare și sunete ascuțite. În perioada de curtare, masculul execută un dans aerian spectaculos – coboară rapid în picaj, urcă brusc, face looping-uri și emite sunete electrizante pentru a impresiona femelele. Cuibul este o capsulă minusculă din puf vegetal, lichen și fire de păianjen, fixat pe o crenguță subțire, unde femela depune doar două ouă mici cât un bob de mazăre.

Puii cresc extrem de repede, hrăniți cu regurgitații bogate în proteine. Toate aceste trăsături fac din această pasăre o creatură fragilă, dar plină de energie vitală, o adevărată stea pulsând în inima junglei umede.

Carnavalul de la Veneția 2026 se pregătește să transforme din nou orașul lagunar într‑un teatru în aer liber, unde istoria, mitologia și arta se întâlnesc într‑un ritual care fascinează de secole. Ediția din acest an are loc între 31 ianuarie și 17 februarie, perioadă în care Veneția devine centrul unui spectacol continuu, construit în jurul temei „Olimpul – Originile jocului”.

Atmosfera se conturează încă din primele zile, când Canal Grande găzduiește parada de deschidere, un moment emblematic în care bărci decorate cu simboluri mitologice străbat apa într‑o procesiune lentă, aproape solemnă. Orașul își schimbă ritmul: străzile se umplu de vizitatori, iar piețele devin scene pentru spectacole improvizate, dansuri, acrobații și momente teatrale inspirate din tradițiile vechi ale carnavalului.

Tema ediției din 2026 pune accent pe legătura dintre joc, competiție și imaginarul colectiv. În palate istorice au loc baluri tematice, unde măștile venețiene, cu expresiile lor enigmatice, revin în centrul atenției. Ele devin simbolul libertății, al anonimatului și al egalității, așa cum au fost în epoca Serenissimei, când carnavalul suspenda pentru scurt timp ierarhiile sociale.

Pe parcursul celor aproape trei săptămâni, festivalul propune o alternanță de tradiție și inovație: spectacole acvatice, reconstituiri istorice, instalații artistice contemporane și momente dedicate miturilor Olimpului, reinterpretate într‑o cheie modernă. Veneția devine astfel un spațiu al imaginației colective, în care trecutul și prezentul se suprapun firesc.

Ediția din 2026 își propune să reafirme rolul festivalului ca simbol al libertății culturale și al creativității fără limite. Pentru vizitatori, rămâne o ocazie rară de a trăi orașul într‑o lumină diferită, în care fiecare colț pare să ascundă o poveste, iar fiecare mască devine un personaj.

Într-o zi geroasă de iarnă, pe 15 ianuarie 2009, zborul 1549 al US Airways a decolat de pe pista 13 a aeroportului LaGuardia din New York. Era ora 15:25. La manșa avionului Airbus A320 se afla căpitanul Chesley B. Sullenberger III – cunoscut de toată lumea drept Sully –, un pilot extrem de experimentat, cu peste 20.000 de ore de zbor, avându-l alături pe prim-ofițerul Jeffrey Skiles.

La doar un minut și jumătate după ce și-a luat zborul, la o altitudine de aproximativ 850 de metri, aeronava s-a lovit de un stol imens de gâște canadiene. Ambele motoare au fost afectate aproape instantaneu. Impactul cu păsările a fost devastator: acestea au distrus paletele compresorului, au provocat blocaje și au oprit complet funcționarea motoarelor. La 15:27:10, căpitanul a anunțat cu o voce incredibil de calmă celebra frază: „Am lovit niște păsări. Am pierdut ambele motoare.”

În cele 208 secunde critice care au urmat, Sully a analizat fulgerător situația și opțiunile. Să se întoarcă la LaGuardia era imposibil, aeroportul Teterboro se afla la o distanță prea mare, motoarele nu mai ofereau nicio putere, iar posibilitățile de planare cu un A320 complet încărcat erau minime. A luat singura decizie posibilă: să aterizeze pe râul Hudson, singura suprafață suficient de lungă și dreaptă la îndemână.

A extins trenul de aterizare pentru a încetini avionul înainte de impact, a menținut o rată de coborâre controlată de circa 3-4 grade, a poziționat cu precizie aeronava în direcția râului și a atins apa la 15:31, cu botul puțin ridicat, la o viteză de aproximativ 210-220 km/h. Ciocnirea cu suprafața râului a fost puternică, dar structura A320 a dovedit o rezistență remarcabilă. Avionul s-a menținut la suprafață aproximativ trei minute și jumătate.

Echipajul a realizat evacuarea ordonată a pasagerilor prin cele patru ieșiri și folosind toboganele de urgență transformate în plute de salvare. Cu o temperatură a apei de doar 2 grade Celsius, un vânt tăios și un curent puternic al râului, situația era extrem de dificilă. Într-un deznodământ uimitor, toți cei 155 de oameni aflați la bord (150 de pasageri și 5 membri ai echipajului) au supraviețuit. Ultima persoană a părăsit aripa avionului la 15:55.

Peste douăzeci de ambarcațiuni și feriboturi au sosit în doar câteva minute. Poliția, pompierii și Garda de Coastă i-au salvat pe pasagerii înghețați și udați până la piele. Niciun deces, niciun dispărut – acest eveniment a fost supranumit „Miracolul de pe Hudson” și a rămas consemnat în istorie.

Lui Sully i-a fost recunoscut pe deplin calmul excepțional, pregătirea impecabilă și decizia inspirată, luate sub o presiune extremă. Ulterior, investigația NTSB a confirmat, fără echivoc, că în acele circumstanțe nu exista nicio altă soluție viabilă.