Documente din Arhivele Naționale Călărași scot la lumină o radiografie dură a orașului în anul 1944, un moment în care administrația locală era nevoită să gestioneze simultan probleme de salubritate, sănătate publică, ordine socială și efectele directe ale războiului.
În ședințele Consiliului de colaborare al orașului, autoritățile discutau deschis despre mizeria de pe străzi, lipsa unei poliții comunale eficiente și aplicarea defectuoasă a măsurilor de igienă. Șeful Poliției semnala că ordinele Primăriei nu sunt respectate, în timp ce primarul recunoștea că, în lipsa unei structuri locale proprii, era obligat să apeleze la poliția de stat pentru sancționarea contravențiilor. Medicii orașului avertizau că lipsa fermității favoriza apariția bolilor, malaria fiind una dintre cele mai grave amenințări.
Ca răspuns, s-au propus măsuri drastice: închiderea temporară sau definitivă a localurilor murdare, controale în teren cu echipe mixte formate din sanitari, polițiști și cadre didactice, dar și organizarea așa-numitei „săptămâni a curățeniei”, menită să reducă riscurile epidemiologice în lunile de vară.
În paralel, Călărașiul devenea un punct important pe harta refugiaților. Orașul avea obligația de a primi și caza populație evacuată din alte regiuni, precum și coloane de premilitari din Moldova. Administrația a înființat birouri speciale de repartizare, a rechiziționat spații în școli și cinematografe și a creat stocuri de alimente și lemne de foc. Comunitatea locală, de la armată până la profesori și societăți de binefacere, a fost mobilizată pentru a asigura hrană și adăpost celor aflați în pribegie.
Pe agenda Consiliului au figurat și problemele de urbanism și ordine publică: terenuri virane din centrul orașului, considerate focare de infecție, cerșetoria și vagabondajul, dar și necesitatea exproprierilor pentru „civilizarea” zonei centrale. În același timp, autoritățile raportau investiții majore în infrastructură – modernizarea uzinei de apă, extinderea rețelelor și reparații la uzina electrică – cheltuieli de ordinul milioanelor de lei, într-o perioadă extrem de dificilă.
Anul 1944 arată un Călărași aflat la limita resurselor, dar obligat să funcționeze. Între frica de epidemii, presiunea refugiaților și rigorile unui oraș care încerca să rămână „civilizat”, administrația locală lua decizii dure, multe dintre ele cu impact direct asupra vieții de zi cu zi. O lecție de istorie care arată cât de fragile devin orașele în vremuri de criză și cât de mult depinde echilibrul lor de capacitatea autorităților și a comunității de a acționa împreună.
